Riscograma

5 motive pentru care impozitul pe gospodărie este o bazaconie

Cel mai probabil, minunea cu „impozitul pe gospodărie” (de fapt o încercare prost-camuflată de a elimina cota unică și de a reintroduce impozitarea progresivă, a doua!) nu se va întâmpla. Iar dacă totuși se va întâmpla, va eșua rușinos. E de mirare cum de a ajuns în spațiul public în forma asta și e aproape îngrijorător cum de a rezistat aproape o lună.
Radu Soviani are o explicație, teribil de cinică dar care pare plauzibilă: ar fi doar o perdea de fum la adăpostul căreia să fie spălate marile averi obținute prin furt.
De ce ideea este creață?

1. Costurile de administrare. Când ai 35.000 de angajați noi pe care speri să-i plătești cu 10.000 de lei pe lună, costul la buget se apropie de un miliard de euro pe an. Asta-i o cheltuială certă – indiferent de rezultatul efectiv al legii – bani cu care se pot face o mulțime de alte lucruri dar care n-au fost niciodată ușor de găsit. Iar ca să construiești un buget care să includă banii ăștia, trebuie să decizi în primul rând de unde îi iei? De la educație? De la sănătate?

2. Modul de colectare. Acum, majoritatea impozitelor individuale sunt reținute la sursă. Dacă încetezi să mai reții la sursă, ai o problemă de cash-flow pe termen scurt și, foarte probabil, una de arierate pe termen lung (oamenii cheltuie banii și rămân restanțieri la Fisc, în măsură mult mai mare decât se întâmplă deja). În schimb, dacă vei continua să reții la sursă, după aplicarea deductibilităților oamenii vor avea de luat bani de la stat. Asta mai lipsea, un val de cheltuieli impredictibile la buget! Se știe ce se întâmplă în cazuri ca ăsta: oamenii nu-și iau banii cu lunile sau mai mult.

3. „Consultanții fiscali”, de fapt niște veritabili perceptori, ar urma să fie plătiți în funcție de colectări, cu un anumit procent. Asta e o chestie de-a dreptul odioasă – omul este motivat să ia șapte piei de pe contribuabil indiferent dacă chiar îi datorează sau nu (de exemplu să-i sugereze că unele deductibilități nu se aplică etc.). Pe de altă parte, unii pot fi la fel de ușor predispuși la șpagă în felul ăsta. Dacă află de exemplu că un contribuabil are o sursă de venit nedeclarată, e mai convenabil să tacă din gură pentru o sumă ceva mai mare decât comisionul pe care la încasat decât să ia banii o singură dată de la stat iar anul următor contribuabilul să-și ascundă veniturile mai bine.

4. Pragul de impozitare pe gospodărie este mai mic decât dublul pragului de impozitare individual. Asta înseamnă că pentru o familie este mai avantajos să declare – atunci când au posibilitatea asta – două gospodării și eventual să-și mute cheltuielile între ele pentru optimizare.

5. Cică așa vor fi oamenii încurajați să ceară facturi. Posibil, dar totuși economia fiscalizată este preponderentă – 80% le obțineau oricum. În felul ăsta scoți la suprafață o parte din restul de 20%, în schimb acorzi deduceri pentru toată lumea. Sună foarte bine pentru contribuabili dar în momentul în care devine clar că e păgubos pentru stat, el va trebui să inventeze moduri de a-și acoperi „paguba” altfel.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou