Riscograma

3 scenarii: 2 de alegeri legitime, 1 de măsluire

Este ironică răsturnarea de postură: Pacificatorul Mircea Geoană cere justiţie chiar cu preţul stabilităţii, exact într-un caz în care pe conflictualul Traian Băsescu îl ajută dorinţa de linişte.

Fiecare cu adevărul său: suspiciunile de fraudare trebuie lămurite cumva, însă bunul simţ ar trebui să arbitreze cât de departe pot merge acuzatorii. Iar cel mai trist caz ar fi cel în care scandalul are ca singur scop să şteargă din ruşinea ţopăitului.

Deci, cine are dreptate? Cei-care-au-crezut-exitpoll-urile sau Cei-care-au-numărat-voturile?

Observaţia #1: Singurul rost posibil al unor exit-poll-uri măsluite ar fi să valideze nişte alegeri măsluite. Altfel, singurul lucru pe care îl poate obţine măsluitorul este să se înfunde în ridicol, clamând o fraudă pe care nu o va putea dovedi.

Observaţia #2: Institutele de sondare au greşit fatal pentru că nu au inclus în estimări votul din străinătate. Probabil că aşa este riguros-ştiinţific. Însă ca rezultat, era de bun simţ că aceste voturi contează. Nu emit pretenţii de sociolog, emit însă o ipoteză: În momentul în care au evitat să ţină cont de secţiile din străinătate, institutele de sondare le-au acordat implicit o estimare de 50-50%. Adică, în cazul ăsta, cea mai proastă estimare posibillă. CSOP, cu bază materială mult mai slabă, a rezolvat problema creativ, artistic aproape: A numărat de mai multe ori (a se citi „a ponderat suplimentar”) secţii din Transilvania care votează masiv Băsescu.

Bun! Ce s-a întâmplat duminică? Traian Băsescu a ieşit cu distonocalm: ~Exit-poll-urile sunt false~ Exit-poll-urile adevărate arată pe dos~ Întrebarea firească: dar de unde ştii?

Ai un sondaj care te dă învingător. Ai încredere în el? Destulă cât să speri, prea puţină ca să crezi. Raţional, trebuie să îl corelezi şi cu celelalte. Iar variantele de corelare sunt trei:

1. Ai în staff sociologi inspiraţi, care au sesizat eroarea de eşantionare. Ştii că trei institute sunt pe o pistă greşită şi îţi faci ajustările in-house. La ora nouă, arunci o vorbă-două despre moguli ca să ţii tensiunea ridicată şi să motivezi alegătorii din străinătate, din secţiile încă deschise. Rezultatul – ALEGERI LEGITIME.

2. Ştii exact câte voturi „la negru” poate obţine partidul. Îţi faci propriul exit-poll care să te valideze. Te bazezi pe zona gri-eşantion a secţiilor din străinătate (mogulii te-au servit de minune). Ajustezi rezultatul principalelor trei exit-poll-uri cu frauda şi aştepţi ca numărătoarea să confirme ce ştiai. Rezultatul – ALEGERI MĂSLUITE.

3. Ştii că, de fapt, adversarul pregăteşte propria încercare de fraudă sau măcar o strategie de ieşire pentru situaţia în care va pierde la limită. Ai informaţii din interior despre cum arată cu adevărat exit-poll-urile. Îţi anunţi victoria şi aştepţi numărătoarea şi validarea. Rezultatul – ALEGERI LEGITIME.

Trei scenarii plauzibile, din care doar unul indică frauda iar celelalte două – alegeri corecte. Însă doar datele din teren ar putea arăta cât de probabil este fiecare caz.

Update:
Sfârşitul sumei nule: Democraţia neglijată s-a întors să se răzbune.

Până acum, furtul de voturi nu avea prea mare relevanţă în competiţia dintre partide. Mai degrabă, el tranşa lupta internă pentru putere. Cine reuşea să obţină mai multe voturi, legitime sau nu, parcurgea rapid rangurile până la baron.

Însă ce furau unii, recuperau ceilalţi tot prin furt. Aşa a fost salvată democraţia românească.

Dintr-o dată, principiul tranchilizant al sumei nule s-a spulberat, iar frauda a ajuns să conteze: „Au furat mai mult ca noi!”, spune, aproape făţiş, PSD.

Poate e adevărat, poate nu, poate e exact pe dos. Însă acum deja nu mai contează. Ca impact public, acuzaţia de fraudă a decupat alte trei Românii:

  1. România care crede că nu s-a furat
  2. România crede că au furat toţi, deci nu contează
  3. România care crede că s-a furat

Iar această divizare nu poate fi rezolvată prea curând. Pentru că lucrurile se vor tranşa în alte zone moral-ambiguue ale democraţiei: administraţia şi justiţia. Câtă credibilitate vor avea deciziile următoare, oricare ar fi ele, pentru Româniile #1, #2, #3 – simultan? Probabil, aproape de zero.

Nici presa nu poate tranşa disputa. O parte va spune adevărul, o alta va minţi. Nu vei şti care. Singura şansă pentru conştiinţa ta: întreabă prieteni care au fost în secţiile de votare şi în staff-uri şi care-ţi pot răspunde onest, fără să ţină cont de interesul de partid.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou