Riscograma
Lucian Davidescu

7 joburi care merg bine şi în timp de criză

După ce extazul din imobiliare, auto şi comerţ s-a transformat în agonie iar după ce companiile au trecut de pe investiţii pe subzistenţă, câteva roluri au devenit şi mai importante.

1. Management. „Nu există manageri de criză. Există doar manageri buni şi manageri slabi”, este unul dintre deja-clişeele din resurse umane. Înainte, diferenţa era nivelul profitului obţinut. Acum, diferenţa este de la profit la pierdere. Iar managerii în stare să obţină în continuare profit îşi pot asigura şi venituri mai mari. (Vezi şi paginile următoare)

2. Relaţii cu clienţii. Nu mai este de ajuns să convingi un client, trebuie să-l şi păstrezi. Nu poţi avea întotdeauna cele mai mici preţuri, pentru că o parte dintre competitori intră în fire-sale. Adică sunt aproape de faliment şi vând cu mult sub costurile pe care le-au suportat cândva. Ce poate face diferenţa este încrederea într-o relaţie comercială bună, pe termen lung. [Un exemplu]

3. Optimizare de resurse. În timpul expansiunii economice, eficacitatea conta mai mult decât eficienţa. Adică, se investeau oricâte resurse pentru un nivel ridicat al rezultatului. Acum, este timpul pentru aruncarea balastului. Este treaba inginerilor şi a responsabililor de flux tehnologic. Singura condiţie: să se priceapă.

4. Programare high-level. Soluţiile informatice comune au devenit comune şi aproape gratuite. În schimb, puţini dintre cei care lucrau în zona asta sunt în stare să rezolve cerinţe complexe. Aplicaţiile adaptate la client de tip ERP sau Business Intelligence încă nu reuşesc să găsească o bază de specialişti suficient de mare pentru cererea care va urma.

5. Training. O mare parte a economiei se ajustează la criză, iar asta presupune, teoretic, recalificări masive. Practic, înseamnă oameni aruncaţi în domenii noi pentru ei, despre care nu ştiu foarte multe lucruri. Companiile care vor face diferenţa sunt cele care ştiu să-i selecteze, instruiască şi motiveze eficient.

6. Comunicare. A nu se confunda cu publicitatea. Înainte, promovarea companiei se promova cu bani. Acum ar fi mai ieftin, dar bani nu mai sunt aproape deloc. Consumatorii au un filtru şi mai critic la mesaje. Iar companiile care au reuşit deja să găsească comunicatori buni sunt mai puţin de una din zece.

7. Consultanţă strategică. Pentru a-i identifica pe toţi oamenii de mai sus, o companie are în general nevoie de îndrumare. Este, probabil, profesia cea mai anticiclică. În timp de expansiune, consultantul poate ajuta o afacere să crească, la alegere, repede sau sustenabil. În timp de criză, o poate ajuta, după posibilităţi, să reziste sau să crească. , Vezi aici care sectoare vor prospera după criză, şi citeşte pe money.ro care joburi nu se mai întorc.

Vezi şi 7 locuri unde poţi încerca să-ţi ascunzi banii pe timp de criză

7 comentarii
six

Daca citim atenti graficul toate sectoarele au inregistrat scaderi mai putin 2.

Unul dintre ele este Sanatatea si aici cred ca ar mai fi loc dar celalalte este ADMINISTRATIA!!!!

Deci asta este rezultatul unui an in care nenea Boc a strans a redus cat a putut cheltuielile cu salariile bugetarilor!!

Vladescu continua si el in acelasi ritm: http://domnulsix.wordpress.com/2010/01/13/atac-mu

Dan

cata viziune: cati angajati erau in Romania in octombrie 2010 !!! S-a inventat saltul in timp

Lucian Davidescu

@dan

Mulţumesc pentru remarcă 🙂 Am rectificat

Dan

exista oameni care chiar mai citesc ceea ce scrieti. articolul este foarte bun, insa detaliile fac diferenta. succes in toate.

BladHaund

5 si 7 sunt de "mare angajament". Crezi tu. E foarte vechi cliseul, dar in continuare sa crezi ca vine unul de la munte sa te invete "cate roate are vaporu' " e deja dova de naivitate…

Diana

Ca si domeniu as dori sa adaug marketingul. Pana la urma indiferent de domeniul in care vei alege sa lucrezi, ca sa nu fii doar un numar intr-o companie, trebuie sa-ti construiesti un brand: prin munca, experimentare, risc, joburi diverse, in diferite companii. http://www.caleasuccesului.com

Parfumuri ieftine de tot

Inscrie- te printre primii la FM GROUP si ai comision 40%la orice comanda plasata + procente consistente datorita retelei de vanzari create de tine, pentru mai multe detalii http://parfumuri.ieftinedetot.ro/continut/afiliaza-te/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *