Riscograma
Lucian Davidescu

Nedreptăţile curbei de sacrificiu: Cine pierde şi cine câştigă

Măsura tăierii de salarii şi pensii este dură, dar era inevitabilă. E o şansă de redresare a României în maximum un an.

Alternativa majorării imozitelor ar fi fost catastrofală: 10 ani de mizerie.

Dar faptul că tăierea a fost atât de bruscă şi de dură este doar vina guvernelor din ultimii patru ani. Pentru că lucrurile nu s-au putut face punctual şi sistemic, s-a ajuns la varianta încetării de plăţi. E parţială, e controlată, dar e o încetare de plăţi interne. Aşa se face că: bugetarii şi pensionarii suferă în mod egal pentru situaţii şi vinovăţii diferite. Pe rând:

Pensionarii sunt taxaţi în modul cel mai nelegitim posibil. Ei plătesc pentru ca bugetarii să nu sufere reduceri de salarii de 40%. Aceasta este prima problemă care trebuie remediată. Și trebuie să devină clar că pensiile speciale se numesc speciale dintr-un motiv: banii se mută din buzunarul oamenilor obişnuiţi în buzunarele oamenilor speciali.

Medicii au căzut victime unei duble inechităţi. Pe de-o parte, aveau cele mai mici remuneraţii comparativ cu pregătirea şi responsabilitatea. Pe de altă parte, ei prestează servicii cu valoare adăugată directă iar punerea lor pe acelaşi plan cu restul bugetarilor este de-a dreptul abuzivă într-o ţară în care se plătesc asigurări de sănătate.

Profesorii, la rândul lor, prestează un serviciu cu utilitate directă. În cazul acesta, nu există însă o taxă din care să se finanţeze direct. În schimb, în sistemul de învăţământ există o mare rezervă de eficienţă. Sunt prea mulţi suplinitori care ar da coşmaruri părinţilor responsabili.

Iar normele didactice de 20 de ore pe săptămână sunt, de fapt jumătăţi. Dacă timpul de muncă ar ajunge la niveluri rezonabile, dascăli ar putea lua bani chiar mai mulţi decât înainte. De exemplu: 40 de ore pe săptămână, 50% creştere finală de salarii.

Militari, poliţişti. Prin comparaţie, au fost categoriile relativ privilegiate ale sistemului bugetar. ZF: un jandarm cu liceul începea cariera cu 1500 de lei salariu. Un profesor cu studii superioare avea doar 1000 de lei. Sigur, gradaţii nu au vreo vină, dar au ajuns la nivelul sustenabil chiar şi pe timp de prosperitate. Jandarmul tot va avea acum 1100 de lei. Profesorul, doar 750.

Funcţionari şi “personal contractual”. Aici ar trebui făcută o nouă diferenţiere. Cei câţiva care chiar îşi fac treaba, cei mulţi care îşi fac de lucru şi alţii, care nu fac chiar nimic. Dar tăierea e deja prea tranşantă pentru astfel de nuanţe. Pentru că pensionarii, apoi medicii, apoi profesorii plătesc împreună pentru supravieţuirea caracatiţei birocratice.

Deocamdată, caracatiţa câştigă.