Riscograma

Organizarea teritorială în ţara lui Harcea-Parcea

Ce leagă o comunitate? Cum o serveşte administraţia? Răspunsul înseamnă eficienţă. Restul sunt bani risipiţi.

Comune, oraşe, municipii, judeţe. Aşa se împarte România – scrie în Constituţie. Conturul lor a ţinut cont, pe rând, de nevoia de control facil, de invenţiile inepte ale birocraţiei, apoi de interesele feudale ale baronilor. N-a ţinut cont aproape deloc de interesele locuitorilor şi de masa critică de servicii necesare. Iar două verigi de bază, satul şi regiunea, au fost eliminate cu totul. Unul câte unul:

Satul. Are sau nu şcoală, are sau nu post de poliţie. Banii merg întotdeauna mai sus, decizia la fel. Niciodată nu are o asociaţie de proprietari, cu un reprezentant clar, care poate că ar face mai multă treabă decât primarul de comună.

Comuna. Înseamnă 5-6-7 sate, adică grupuri compacte de gospodării, decupate arbitrar. Unul singur, în general cel mai mare, ţine o primărie supradimensionată care nu poate să-şi acopere nici măcar propriile cheltuieli. În rest, aşteaptă pomană de la judeţ. Pentru servicii reale – liceu, medic – poftiţi în municipiu!

Oraşul. Probabil, singura comunitate fără relaţii iraţionale de servitute. Îşi acoperă, atât cât poate, propriile nevoi şi nu e dator nimănui. Aici, niciun regim n-a reuşit să strice foarte multe.

Municipiul. Este copilul născut ad-hoc din mama – migraţia de la ţară în căutare de locuri de muncă şi servicii – şi tatăl – împărţirea ţării în judeţe prea mari pentru lucruri de bază, cum ar fi spitalul. Are cel mai mare potenţial administrativ, cele mai mari datorii faţă de sateliţi şi niciodată o bază suficientă de colectare a taxelor. Excepţia: reşedinţele judeţelor false.

Judeţul. Sunt prea puţine ca să asigure serviciile de bază în mod unitar, dar prea multe pentru a furniza servicii avansate: Câte universităţi adevărate sunt în România? 15-20. Tot atâtea judeţe adevărate. Restul sunt simple feude. Cu pixul în mână, identificaţi „baronii“ pe hartă, iar lucrurile vor deveni clare.

Regiunea. De câte ori n-am auzit: „ţara x e prosperă pentru că e mică“? Perfect adevărat! Ce ne opreşte să facem din România 10-15 ţări mici şi prospere? De acord, lucruri ca legea, armata sau diplomaţia îşi găsesc o masă critică mai bună la nivel naţional. Însă, pentru orice altceva, o regiune adevărată, care să aibă şi aeroport şi universitate şi spital de vârf şi economie diversificată e o ţară mică şi prosperă. Putem să-i spunem tot România.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou