paduri-romsilva-fond-forestier-stat-privat

Lucian Davidescu

Vreţi protecţie socială? Daţi-le popilor pădurile!

Romsilva e unul dintre marile robinete de jaf ale României. Povestea unui misterios miliard de euro:

La 4 milioane de hectare de pădure, Romsilva are venituri de batjocură: un miliard de lei, adică 250 de milioane de euro. Varsă statului un profit tot de batjocură: 20 de milioane de euro pe an.

De ce de batjocură? Pentru că, la fel ca în cazul Hidroelectrica, în lipsa costurilor cu amortizarea, pădurea ar trebui să aducă profit de minimum jumătate din încasări. Cu un management bun, chiar trei sferturi.

În exploatare privată, un hectar de pădure produce venituri de 350 de euro şi un profit operaţional de până la 250 de euro. Vorbim de cel mai conservator scenariu de exploatare şi vânzare. Asta înseamnă că, după scăderea costurilor, Romsilva ar trebui să verse la stat cel puţin UN MILIARD DE EURO în fiecare an. Şi să-i mai rămână câteva sute de milioane pentru presupusele împăduriri (anul trecut, fondul forestier a crescut cu doar 10.000 de hectare)

Ce se întâmplă cu banii putem doar să bănuim.

E privatizarea o soluţie? Cu siguranţă, însă puţini ar fi de acord cu asta.

Există, însă, şi altă variantă.

Pădurile să fie date bisericilor (proporţional, după numărul de enoriaşi) cu drepturi şi obligaţii. Dreptul este simplu: cel de proprietate. Obligaţiile sunt cele care grevează acum statul de mai bine de un miliard pe an: zeamă caldă pentru înfometaţi, adăpost pentru cei care stau în drum, ajutor pentru cei pe care mintea sau trupul bolnav nu-i lasă să muncească.

Ce rezolvă statul:

1. Economiseşte miliardul, pentru lucruri la care poate se pricepe mai bine.

2. Scapă complet de o problemă care nu poate fi gestionată prin metode birocratice, de aparatul administrativ gras şi de muşuroaiele de corupţie numite „comisii de evaluare“.

3. Elimină o gaură neagră de risipă şi furt din economie.

4. Poate tăia şi cheltuielile pentru culte – culmea! –, spre mulţumirea bisericii.

5. Bonus. Poate impune drept clauză şi folosirea unei părţi din bani pentru creşterea, în fiecare an de prosperitate, a gradului de împădurire. În aşa fel încât, în anii de foame, să aibă de unde tăia mai mult.

Dacă nici biserica n-are viziune pe termen lung, atunci cine?

Articol publicat în revista Corso

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *