Riscograma
Lucian Davidescu

Cât mai rezistă sistemul de pensii?



Răspunsul scurt: deloc. Este compromis de mult. Răspunsul detaliat: va subzista pe termen nelimitat.

Sau, altfel spus, va asigura un număr nelimitat de pensii de subzistenţă.

De fapt, ăsta a fost tot timpul rostul lui. Când erau bani destui, ei au fost folosiţi pentru transferul angajaţilor într-un şomaj mascat. Când banii n-au mai fost sucficienţi, guvernul a trecut la mărirea contribuţiilor. Când şi asta s-a dovedit contraproductiv, a apărut pensia minimă, care a confirmat scopul real al sistemului de pensii: subzistenţa. În ritmul de acum, sunt toate şansele să vedem cum pensia medie tot scade în termeni reali şi se apropie, asimptotic, de pensia minimă – care probabil va continua să crească.

Lucrurile nu au mari şanse să se schimbe. Aproape nimeni nu vrea să contribuie cu o treime din salariu pentru a susţine un sistem iluzoriu. În schimb, aproape toată lumea vrea să beneficieze şi, dacă se poate, cât mai repede. Este exemplul perfect de selecţie adversă.

Pensiile din România nici măcar nu costă mult. Cele 10 procente din PIB sunt mult sub media europeană de 15-20%. Alte lucruri sunt scumpe şi se decontează aici:

1.

E prea scump pentru un angajator să plătească un leu la stat pentru fiecare leu de salariu net. Ruinător. Dacă poate să nu o facă, nu o va face. Iar consecinţele sunt mai grave decât par. Ca să poată plăti salarii la negru, firma trebuie să nu treacă deloc banii prin contabilitate, deci nu plăteşte nici TVA, şi nici nu mai raportează profit pentru care să plătească impozit. Aici e una dintre sursele structurale ale evaziunii fiscale, iar cota unică n-a fost decât praf în ochi.

2. E prea scump pentru orice regim politic să admită un nivel ridicat al şomajului. De-aici, una dintre cele mai păguboase politici ale ultimilor 20 de ani. Până şi cei care la 50-60 de ani ar fi vrut şi ar fi putut să mai muncească au fost pensionaţi cu forţa, “ca să lase loc celor tineri”. Ce-a rezolvat asta? Evident, nimic! Două persoane, tânărul şi bătrânul, au ajuns să împartă aceeaşi sursă de venit.

3.

Este aproape imposibil pentru cei trecuţi de 50 de ani să-şi găsească de lucru după ce au fost concediaţi. De ce? Din cauza politicilor de la punctele 1 şi 2. În loc să le reducă din impozite, statul îi obligă pe ei şi pe angajatori să suporte contribuţia la asigurările sociale în formula sa adevărată: nu ca pe o asigurare, de care vei beneficia cândva, ci ca pe un impozit. De pe urma căruia beneficiezi când şi cum vor alţii.

Articol publicat în revista Corso