Riscograma

Trei zile care vor decide soarta unei generaţii

Niciodată pe timp de pace România nu a avut de luat decizii atât de critice cât va avea în următoarele trei zile. Să intrăm în panică acum, să mai aşteptăm?

 

Update: Minciunile care au dus România pe buza prăpastiei:

1. Prima eroare şi cea mai mare a fost faptul că Emil Boc nu şi-a dat demisia din primul moment. Cel mai important lucru era credibilitatea, şi tocmai şi-o pierduse complet. Al doilea cel mai important lucru era competenţa, iar pe asta n-a avut-o niciodată. Al treilea cel mai important lucru era autoritatea asupra unui aparat clientelar, lucru imposibil în combinaţia de acum.

2. Pretextul că nu mai este timp s-a dovedit fals. A durat o lună de la anunţul preşedintelui Băsescu până la asumarea răspunderii guvernului. Timp suficient să se formeze un guvern nou, să îşi asume răspunderea şi în caz că măsurile ar fi picat la vot sau la Curtea Constituţională tot să mai fie timp pentru o nouă încercare.

3. La fel de falsă a fost şi scuza că este singura variantă. Se puteau tăia din banii căpuşelor, sau se putea aplica Legea Salarizării Unitare. De fapt, insistenţa că soluţia este unica posibilă a dus, în mod ironic, la un blocaj inutil. Tăierea de salarii nu se poate aplica până când nu va fi scoasă din lege tăierea de pensii, probabil după o nouă asumare.

4. Există şi un lucru care ar fi bine să se dovedească fals. Aşa-numita „variantă a neîncrederii” presupunea TVA 24%, cota unică 20% şi tăierea salariilor bugetare cu 20%. Ei bine, în acest scenariu tăierea salariilor nu pare plauzibilă şi nici necesară. Pare mai degrabă o minciună care să-i liniştească pe bugetari spunându-le că oricum n-ar fi scăpat. Dacă e aşa şi adăugăm faptul că s-a reuşit şi eliminarea pensiilor speciale, economiile vizate vor putea fi obţinute mai uşor.

Planul de austeritate al Guvernului este compromis pe jumătate – pentru că atât reprezenta economia obţinută din tăierea pensiilor, dar este întârziat cu totul – întrucât legile nu mai pot fi adoptate într-o formă constituţională în timp util. În doar trei zile Guvernul trebuie să parcurgă, fără greşeală, trei paşi:

Ziua 1, sâmbătă. Guvernul trebuie să găsească echivalentul a 1,3% din produsul intern brut, adică 1,5 miliarde de euro, fie din reduceri de cheltuieli fie din majorări de taxe. Este pasul cel mai simplu: contabil, se găsesc întotdeauna formule. Însă, aşa cum s-a văzut, politic administrativ şi social ele sunt destul de greu de pus în practică.

Ziua 2, duminică. Guvernul (dar şi preşedintele, parlamentul, banca centrală, toată lumea) trebuie să exceleze prin fermitate şi claritate, pentru a obţine încrederea populaţiei şi a pieţelor. E momentul discursurilor istorice, al răsturnărilor surprinzătoare, al decapitărilor spectaculoase. Orice, însă România trebuie să şocheze prin responsabilitate.

Ziua 3, luni. Chiar dacă Guvernul şi-a făcut treaba bine, tot nu va fi suficient. Pentru că în afară de promisiuni n-are cu ce se prezenta în faţa FMI. Iar Fondul va trebui să evalueze buna credinţă şi şansele de reuşită ale Guvernului, apoi să adauge propria teamă de-a abandona o ţară în braţele haosului financiar, iar la sfârşit să tragă concluzia dacă e cazul sau nu să ne dea bani.

Chiar dacă refuză, o va face într-un mod foarte diplomatic – sub forma unei amânări „până când noile măsuri vor fi funcţionale”. O formulare care ar limita pagubele. Vestea bună este că, într-adevăr, pagubele pot fi limitate în timp. Dacă Guvernul, aceasta sau altul, ia în sfârşit decizii bune.

Citeşte în România Liberă care sunt variantele Guvernului.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou