Riscograma

Nu vă speriaţi, creditul nu va distruge chiar toată civilizaţia!

„Creditul duce omenirea în colaps”, e unul din curentele de opinie mai mult sau mai puţin marginale reapărute odată cu criza.

 

Oare a venit vremea pentru abolirea muncii?
Oare a venit vremea pentru abolirea muncii?

Eşti stat şi ai datorii? Eşti pierdut! Ai luat prea multe împrumuturi pentru casă, maşină şi smartphone? Viaţa ta s-a sfârşit! E unul dintre punctele în care card de-acord şi socialiştii anarhişti, şi radicalii libertarieni, chiar dacă de vină sunt pe rând bancherii, guvernele sau uneori toţi laolaltă.

Ca orice jumătate de adevăr care se respectă, ideea e… pe jumătate falsă, na! Cei care s-au împrumutat, guverne sau indivizi, au avut doar de câştigat faţă de scenariul ipotetic al unei lumi fără credite şi fără bancheri. Ironic, împrumutaţii stau cu sufletul la gură de teamă pentru finanţele celor care le-au împrumutat bani. Aici e jumătatea de adevăr. Unii au cedat din surplusul lor în schimbul bunăstării viitoare. Acum văd că investiţia lor s-ar putea să nu le fie returnată niciodată, după ce datornicii şi-au bătut joc de ea. Pentru că este într-adevăr batjocură atunci când un buget – de stat, de companie sau de familie – este întins până pe punctul de-a plezni pentru lucruri pe care în realitate nu şi le-ar permite.

Dar cine şi de ce ar avea nevoie să plângă. Cei care plătesc prea mult pentru ce au cumpărat prea scump? Desigur, e chiar de bun simţ să plângă. Cei care au dat banii şi se tem acum că primii vor da faliment? E la fel de cinstit să se teamă, până la urmă asta înseamnă risc. Și, oricum, riscul nu poate fi ocolit. Pentru cei care dispun de surplus masiv de capital, cheltuirea rapidă nu este o opţiune, la fel cum pe termen lung nu este opţiune nici conservarea fără dobândă. Inevitabil, banii sfârşesc împrumutaţi cuiva. Iar guvernele, apostrofate pentru cât au cheltuit şi sub ameninţarea falimentelor suverane, încă sunt printre clienţii preferaţi.

Bancherii şi contribuabilii se bat pe o singură paraşută
Bancherii şi contribuabilii se bat pe o singură paraşută

Înseamnă asta că ar trebui ca statul să se împrumute mai mult? În niciun caz. Dacă pentru creditor este doar riscant, pentru datornic e catastrofal în orice scenariu. Dacă n-a fost în stare să dea banii înapoi cu dobândă mică, sigur nu va putea să-i dea înapoi cu dobândă mare. Mai bine nu-i lua deloc. Populaţia a înţeles deja chestia asta şi se zbate să-şi plătească datoriile cât mai repede, Ceauşescu-style. Statele n-ar putea să le plătească nici dac-ar vrea – nu fără să sufere de foame tot Ceauşescu-style. Însă ar putea să se abţină de la împrumuturi noi, care sunt complet iraţionale şi care nu fac decât să lungească agonia.

Când banii vor bălti şi aproape toată lumea îi va refuza, împrumuturile vor ajunge în sfârşit, ieftin, la cei care chiar ştiu ce să facă cu resursele şi care pot cu adevărat să „relanseze economia”. E drept, doar unul din zece va reuşi, în timp ce nouă vor sucomba. Însă tocmai de aceea e bine ca niciun Guvern să nu-şi asume riscul ăsta: nu împrumutul ci prostia duce la colaps iar eroismul în numele altora e, de fapt, genocid.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou