Riscograma
Lucian Davidescu

Să moară moneda vecinului sau să scape a ta? SUA-Europa, 0-1

Euro a punctat spectaculos în războiul asimetric* pe care îl poartă de ceva vreme cu dolarul.

*Scopul euro este să supravieţuiască şi să nu producă prea multă inflaţie. Scopul dolarului este să slăbească şi totuşi să rămână de nerefuzat pentru creditorii bugetului federal.

De-o parte, prezenţa de spirit a Irlandei a rupt ritmul veştilor proaste pentru zona euro.

Zapatero se grăbeşte chiar să proclame sfârşitul crizei datoriilor suverane.

De cealaltă parte, SUA a fost înghesuită pe un alt front. După ce japonezii au dat drumul la tiparniţă pentru a deprecia yenul, Fed se simte datoare să facă la fel cu dolarul – deocamdată doar printre rânduri. Asta este însă cea mai mică dintre probleme. Catastrofa este că, dată fiind situaţia, investitorii vor prefera oricând riscul că vreo ţară Euro ar putea să ceară restructurarea datoriei decât certitudinea că – dacă împrumută SUA – se vor alege cu o tunsoare marca Bernanke: Quantitative Easing 2, adică valuri-valuri de hârtie.

Iar investitori sunt, şi „atacă” acum orice monedă li se pare că are şanse să crească. După aventura stratosferică a francului elveţian, au urmat aurul, apoi yenul şi chiar realul brazilian – banca centrală a Braziliei a ajuns să cumpere chiar şi un miliard de dolari pe zi pentru a nu lăsa moneda să se aprecieze.

Dimpotrivă, toţi ar vrea să-şi deprecieze monedele pentru legendarul avantaj la export: beggar thy neighbour, adică ruinează-ţi vecinul – neglijând măcar pentru o vreme efectele secundare nefaste: inflaţia şi sărăcia din propria ogradă.
Într-o lume normală, jocurile de-a deprecierea sunt cam ca butonul nuclear. N-are rost să începi aşa ceva, măcar pentru că îi vei forţa şi pe alţii să o facă. Japonia a fost cea care a trădat, cu o intervenţie năucitoare – prima în cinci ani. Fed era prinsă deja pe prea multe fronturi: azvârlea fără succes pietre în şanţurile Chinei şi rămăsese fără stârvuri de aruncat peste zidurile Europei.

Europa însă s-a ţinut tare. Cât a fost criza de lungă, n-a tăiat dobânda sub 1%, adică n-a tipărit bani chiar pe gratis, iar când a ajuns cuţitul la os a trecut chiar la… brrr… austeritate. Nimic nu-i pe gratis, o eventuală apreciere de curs când toţi ceilalţi scad nu pică neapărat bine pe termen scurt.

Dar, până una-alta, singura miză adevărată a Euro e supravieţuirea.