Riscograma
Lucian Davidescu

Bancă vs. client: care pe care va popi până la urmă?



Iată de ce încăpăţânarea băncilor şi a FMI împotriva Ordonanţei 50 va face mai mult rău decât bine.

Propunerea ca noile clauze să se aplice şi pentru contractele vechi a fost pripită. Nu atât din cauza principiului că un contract e dreptul părţilor. Băncile au suficiente privilegii obţinute de la stat încât să poată fi convinse să cedeze.

Lucrurile puteau fi rezolvate elegant prin negociere, fără ca bancherii să se mai simtă nedreptăţiţi. O negociere adevărată, inteligentă, a lipsit.

Problema cea mai mare este însă stilul administrativ românesc, mai exact obiceiul cretin ca guvernul să devină – în mod sistematic – legiuitor prin mecanismul ordonanţelor de urgenţă. Atunci când o ordonanţă are efecte ireversibile, lucrurile se compromit definitiv.

Acum, de exemplu, contractele au fost schimbate şi re-semnate. Ar fi un abuz cel puţin la fel de mare dacă statul i-ar obliga pe clienţi să renunţe la privilegiile câştigate. Probabil că nu se va ajunge acolo, pentru că instanţele de judecată, Curtea Constituţională şi chiar CEDO vor da dreptate clienţilor.

Există însă în continuare bănci care nu au semnat contractele, asumându-şi consecinţele legale, pentru că amenzile sunt mult mai mici decât costurile. Pentru ele, schimbarea ordonanţei ar fi o veste excelentă.

Atenţie, nu vorbim decât de 4-5 bănci, care ar suporta majoritatea covârşitoare a “pagubleor” estimate la cel puţin 600 de milioane de euro, valoare multianuală calculată până la scadenţa creditelor mizate.

Suma nu este de neglijat, dar nici de nesuportat. În anii care au trecut, băncile au încasat sume suplimentare pe baza inovaţiilor lingvistice din contracte. Managerii au fost socotiţi performanţi şi răsplătiţi cu bonusuri. Acum, le-ar fi aproape imposibil să le explice acţionarilor că gata, banii trebuie daţi înapoi. Cu atât mai mult cu cât majoritatea băncilor au trecut onorabil peste Ordonanţă şi s-au conformat fără să suporte pagube prea mari.

Ce este mai periculos abia acum începe. Dacă pretenţiile băncilor se vor aplica sub presiunile FMI, bancherii vor deveni ţinta unui oprobiu popular teribil. În prima fază, cei mai mulţi clienţi vor evita cu orice preţ relaţia cu banca sau vor avea grijă să calculeze la sânge pentru fiecare leu plătit. Pe termen mediu, pierderile de 600 de milioane de euro estimate acum vor deveni “răul cel mai mic”.

În a doua fază, politicienii vor sesiza posibilitatea de-a câştiga puncte lovind într-un inamic atât de facil. De exemplu, OUG 50 se va putea întoarce oricând într-o formă şi mai agresivă după ce acordul cu FMI se va termina.

După principiul reinventat recent, într-o formulă diplomatică, chiar de un bancher: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.