Riscograma

Va dispărea Euro?

„Ne confruntăm cu o criză de care depinde supravieţuirea noastră. În cazul în care zona euro nu supravieţuieşte, nu va supravieţui nici UE”.

 

Nu e discursul unui fictiv preşedinte american înainte de invazia extratereştrilor ci al unui neverosimil preşedinte al UE – Herman van Rompuy – înainte de salvarea financiară a Irlandei.

1. – Dar noi nu vrem să fim salvaţi, spun irlandezii, – Ba vreţi!

Irlanda are finanţe publice sănătoase şi rezerve de bani să-i ajungă până la vară. Singura problemă: o gaură de 50 de miliarde de euro de pe urma salvării băncilor. UE se pregăteşte să astupe gaura cu 100 de miliarde. Dar de ce?

2. De frică

Preţurile obligaţiunilor irlandeze scad (dobânzile cresc), pentru că prea mulţi vor să scape de ele şi prea puţini vor să le cumpere. Pentru Irlanda nu-i o tragedie acum. Pentru Portugalia şi restul ţărilor considerate riscante – este. Prin aşa-numitul fenomen de contagiune, toate dobânzile încep să crească. Bugetele se dau peste cap iar ţările îndatorate încep să se gândească dacă pot să mai plătească sau nu. Domino-ul e aşezat perfect. Dar cum s-a ajuns aici?

3. E de vină însuşi euro

Pentru ţările din eşalonul doi al UE, moneda euro a însemnat dobânzi foarte mici pe care – culmea! – nu şi le puteau permite. Pentru că n-au putut fi absorbiţi integral, din banii ieftini s-au umflat bule financiare şi imobiliare. După ce banii ieftini au dispărut, a venit nota de plată. Firesc ar fi ca ele să fie lăsate să dea faliment, însă asta nu se întâmplă. Iată de ce:

4. Fiecare credit are, la capătul celălalt, un bancher.

Bancherul a dat cu împrumut bani luaţi de la ţările din eşalonul unu al UE, care erau în stare să economisească. Sau de la alţi bancheri. Filiera este atât de lungă şi de încâlcită încât nicio bancă nu e complet la adăpost. Un datornic e copleşit de datorii numai atât timp cât le plăteşte, altfel, cel copleşit este creditorul. Iar falimentul nu e un sfârşit ci un început. Atunci, de ce UE se încăpăţânează să nu permită încetări de plăţi?

5. Răspunsul uşor: „păi bancherii controlează UE”.

Poate că aşa e, însă nici nu mai contează; pur şi simplu interesele sunt comune. Mesajul politic al euro trebuie să fie destul de simplu şi direct: „Moneda unică nu distruge ci creează avuţie. Moneda unică nu presupune riscuri ci certitudini”. De ce mesajul se aude prost?

6. Pentru că zona euro a încălcat singura regulă tabu: „Ori suntem golani, ori nu mai suntem”.

SUA a ales ajustarea monetară, adică tipărirea de bani, adică inflaţia. Chiar riscându-şi statutul de monedă de constituire a rezervelor, care îi aduce împrumuturi atât de ieftine. UE a ales ajustarea fiscală, adică tăierile de cheltuieli adică recesiunea. Dacă lucrurile merg bine, asta ar fi cheia pentru a deveni noua monedă de constituire a rezervelor.
Ambele formule sunt teoretizate la maximum, dar nimeni nu ştie exact care va fi deznodământul lor practic. OK, vom vedea. Problema a apărut în momentul în care UE a decis salvarea Greciei, cu bani veniţi inclusiv din tiparniţele BCE. Cutia Pandorei a fost deschisă. Erau puţine şanse ca o astfel de ipocrizie să rămână nerăzbunată. Ce s-a întâmplat?

7. S-a produs hazardul moral

La început, cumpărăturile masive de obligaţiuni au făcut ca dobânzile să coboare la niveluri acceptabile. Guvernele s-au bucurat copilăreşte de bani.  Când însă titlurile au rămas libere pe piaţă iar UE a anunţat, în mod raţional, că titlurile nu pot fi garantate chiar 100%, randamentele cerute au început să crească. Lumea se fereşte să mai cumpere obligaţiuni. De ce?

8. În primul rând, pentru că pur şi simplu nu prea mai sunt bani. Datoriile nu pot fi rostogolite la infinit.

În al doilea rând, pentru că o garanţie se poate dovedi toxică (remember AIG?): pachetul de salvare al UE ajunge fără probleme pentru Grecia, Irlanda, Portugalia, începe să gâfâie sever la Spania şi cedează în cazul Italiei. Nimeni nu ştie cât de departe ajunge domino-ul.
Deci? E sfârşitul?

9. Probabil că nu, iar van Rompuy încerca de fapt să şantajeze emoţional niscaiva oi rătăcite.

Adevăratele conflicte din interiorul zonei euro nu au ieşit încă la suprafaţă. Deocamdată interesele comune sunt totuşi mai puternice decât cele divergente. Ce ar putea schimba situaţia?

10. SUA

După ce încercările pieţei de-a anticipa efectele celei de-a doua runde de tipărire au mers mult prea departe, dolarul pare acum să se bucure de o repriză de întărire. Pentru americani este semn că există o şansă ca politica inflaţionistă să aibă succes. Într-o asemenea eventualitate, atunci interesele comune din UE vor începe să dispară iar membrii vor fi tentaţi să încerce, pe cont propriu, reţeta americană. Asta într-adevăr ar duce la dispariţia euro.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou