Riscograma

7 mituri despre China. Intră chinezii în recesiune?

„S-ar putea să vedem ce nu a văzut omenirea până acum”, avertizează consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, legat de o eventuală criză economică în China.

Scenariul nu este complet exclus în viitorul previzibil. China e o ţară mult mai fragilă decât pare. Iată de ce:

1. China nu este o ţară bogată ci, dimpotrivă, una foarte săracă – de două ori mai săracă decât România, de exemplu. Forţa ei economică TOTALĂ este dată exclusiv de populaţia enormă. Ipotetic vorbind, dacă România avea 1,3 miliarde de locuitori la nivelul de productivitate de acum – ar fi fost DEJA cea mai mare economie a lumii, peste SUA.

2. China nu este un stat comunist, decât cu numele. De 30 de ani China este un stat care bifează cam toate criteriile mari ale FASCISMULUI: autoritarism, partid unic, naţionalism, corporaţii private cu privilegii de stat etc. Sub o astfel de crustă, tensiunea socială este de incredibil de mare.

3. Cele peste două trilioane de dolari din rezerve nu sunt un avantaj ci un risc. China nu poate cere nimic în schimbul lor, iar ameninţarea că i-ar vinde ar provoca în SUA doar un hohot de râs. L-ar scuti pe „Helicopter” Ben Bernanke de nişte cheltuieli cu cerneala.
Pârghia pe care o deţine într-adevăr China este decizia de-a mai cumpăra sau nu obligaţiuni de stat ÎN VIITOR. Aici este miza întregului război monetar de acum: monedele care inspiră încredere vor atrage finanţare cu dobânzi mici. Celelalte vor intra în crize ale datoriilor suverane.

4. Decizia de a face tratate bilaterale de comerţ pentru excluderea dolarului – cum a fost recenta înţelegere cu Rusia – are două tăişuri. Ea poate funcţiona o vreme, în condiţii de echiliru comercial. Însă deîndată ce echilibrul se strică, una din părţi se va trezi cu surplus din moneda ţării partenere. Iar cu surplusul nu va avea ce face decât să-l vândă pe şi mai puţini dolari decât ar fi încasat în mod direct.
Înţelegerea are un singur rost practic: să demonstreze că excluderea dolarului este posibilă. Însă, pentru a avea succes, este nevoie de o întreagă reţea mondială de astfel de tratate, între toate economiile mari.

5. Chinezii fură locurile de muncă din SUA şi din Europa? Da şi nu. Un job pierdut în SUA este înlocuit de zece joburi câştigate în China. Deocamdată, cei zece chinezi sunt plătiţi la limita supravieţuirii însă aproape toată valoarea adăugată (mai puţin furturile de tehnologie) se întoarce în Vest. Exporturile totale reprezintă doar 25% din PIB, mult mai puţin decât în România (31%), Germania (43%), Bulgaria (55%), Ungaria (79%) sau Irlanda (87%). Cu importuri de 20% din PIB, contribuţia exporturilor nete în economia Chinei este de numai 5%.

6. Economia chineză nu e construită pe baze atât de solide pe cât se crede. Bula imobiliară este ţinută în frâu doar de taxele mari, însă surplusul de bani neacoperit în ofertă ameninţă să declanşeze oricând un val inflaţionist. Anunţul FED că va tipări iar sute de miliarde de dolari a stârnit deja panică în Banca Centrală a Chinei, care se teme că scumpirile vor avea acelaşi efect ca o apreciere a monedei: scădere de competitivitate.

7. Totuşi, China nu va menţine la nesfârşit politica monedei slabe, care înseamnă să suferi tu de foame ca să-i îndestulezi pe alţii. Dacă o face acum este pentru că încearcă să acumuleze cât mai mult capital pentru faza următoare a dezvoltării: consumul intern. Contrar percepţiei, consumul şi prosperitatea individuală a oamenilor sunt aspiraţii pe termen relativ scurt – venite jumătate din mândrie, jumătate de frică – ale clasei conducătoare din China.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou