Riscograma

Zona euro a început derapajul

Va scăpa de data asta? Când va începe şi Europa să tipărească bani?1. Salvarea cu de-a sila a Irlandei n-a ajutat la nimic, dobânzile continuă să crească. Nimeni nu mai vrea să împrumute ţări. În cazul Irlandei, profitul potenţial este de 9%. Tot 9% este căderea euro faţă de dolar în nici două luni, până sub pragul de 1,3. A pus paie pe foc şi decizia că, după 2013, investitorii în obligaţiuni ar putea fi obligaţi să accepte pierderi.

2. Mecanismul este următorul: Când vor să se finanţeze, trezoreriile naţionale scot la vânzare bonduri. Cu cât investitorii au mai multă încredere că-şi vor vedea banii înapoi, cu atât preţul bondurilor este mai mare (mai apropiat de valoarea de răscumpărare) iar dobânzile cerute sunt mai mici. Spre deosebire de un depozit bancar, un bond nu poate fi răscumpărat înainte de termen. Cine vrea să-şi recupereze banii – sau o parte din ei – trebuie să vândă bondul altui investitor, la un preţ al momentului, cotat pe bursă în funcţie de cerere şi ofertă. Preţul include o dobândă de bază fixă pentru toată lumea şi o marjă de risc. CDS-urile (Credit Default Swap) sunt un instrument creeat pentru a replica îndeaproape această marjă de risc.
Atunci când investitorii îşi pierd încrederea şi văd riscuri mai mari, încep să ceară dobânzi mai mari. La rândul lor, când văd dobânzi mai mari trezoreriile încep să intre în panică. Îşi fac calculul dacă pot suporta sarcina fiscală a noilor dobânzi. Când nu mai pot, cer ajutor de la contribuabilii altor ţări, prin intermediul FMI sau UE.

3. Fondul de salvare al ţărilor din zona euro ar ajunge – la limită – pentru Portugalia şi Spania. Italia este mult prea mare pentru a putea fi salvată, chiar şi cu ajutor FMI. Iar dacă se ajunge la Belgia, probabil nu va mai avea cine să o salveze.

4. Germania pare cel mai la adăpost de această situaţie: este reperul faţă de care se calculează dobânzile şi este ţara care le salvează pe toate celelalte – când şi dacă vrea. Însă lucrurile sunt mai complicate, trebuie să vrea! Băncile germane sunt printre principalii creditori care ar avea de suferit dacă ţările de la periferia Continentului nu şi-ar mai plăti datoriile.

5. În scenariul optimist, investitorii se vor întoarce la euro, când vor vedea că de fapt nu există debitor fără risc.

6. Într-un scenariu moderat, Europa va trebui să-şi monetizeze datoria. Adică să treacă la tipărire masivă de bani, după modelul american.

7. Într-un scenariu extrem, dacă ţările membre nu se înţeleg să accepte preţul (căci costurile sunt neglijabile) tipăririi de bani, euro se destramă.

8. Pe termen scurt câştigă China, pentru că poate vinde dolari şi cumpăra alte valute – în principal euro – la un preţ relativ bun. Pentru fiecare 9 dolari, China cumpără acum 7 euro în loc de şase.

9. Pe termen şi mai scurt câştigă SUA, care demonstrează că deşi au trecut la tipărire de bani – măcar după principiul răului cel mai mic – dolarul este în continuare o monedă care merită cumpărată.

10. Nu există termen lung.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou