Riscograma

Lăsaţi-o baltă cu “natalitatea”, nu suntem ferma voastră de iepuri!

Două feluri de dispreţ: un politruc le taie indemnizaţiile mamelor pe nepusă masă, altul le plânge de milă că nu vor mai contribui la „sporul natural”.

 

foto: James Nachtwey: România, 1990 – un orfelinat pentru „incurabili”

Printre cuiele comuniste bine-înfipte în capul românilor este şi ăsta cu creşterea demografică, absolut necesară pentru propăşirea naţiei şi pentru susţinerea sistemului piramidal de pensii: “Țării, cât mai mult popor”.
O gândire criminală – conform căreia nu statul serveşte individul ci invers – pornită dintr-un soi de dispreţ extrem faţă de om. Gândirea asta nu porneşte de la politruci, ci de la cei care-i pun acolo. E acelaşi dispreţ cretin care-i făcea pe unii să se întrebe în anii ’90 “de ce vin ziariştii străini să scrie despre orfanii torturaţi şi nu despre lucrurile frumoase de la noi?”. Și acelaşi dispreţ tâmpit care face ca oraşele României să fie patrulate şi acum de câini fără stăpân, care omoară zeci de oameni şi mutilează mii în fiecare an.

O familie nu face copii din patriotism sau de dragul demografiei. Din cauză că asta a fost cândva politică de stat, iată unde am ajuns acum: un loc de muncă pentru fiecare doi oameni apţi şi un veceu cu canalizare pentru fiecare două familii.

Dacă o familie face copii, este pentru că îi doreşte şi pentru că a calculat că îi poate creşte – nu întotdeauna în această ordine.

Da, indemnizaţia plătită timp de doi ani este exagerată. Ea a venit dintr-un amestec de vinovăţie, schizofrenie şi prosperitate vremelnică a statului. Problema este că oamenii au luat în serios această – falsă, s-a văzut – garanţie.

Au luat-o în serios familiile care şi-au făcut planurile financiare bazându-se pe aceşti bani şi s-au împrumutat prea mult sau au renunţat să economisească. Intervalul minim rezonabil pentru un astfel de anunţ era de minimum un an, deci în decembrie 2009.

Au luat-o în serios potenţialii investitori privaţi în educaţie, care au înfiinţat doar grădiniţe şi creşe deloc, pentru că – nu-i aşa? – statul a rezolvat altfel problema.

Au luat-o în serios mai toţi contribuabilii, care au fost păcăliţi că în schimbul taxelor enorme vor primi ceva, cândva. Acum află de la domnul prim-ministru că statul le ia cât are nevoie dar le dă înapoi cât “îşi permite”. Acum, să le explice domnul prim-ministru de ce să mai plătească taxe.

Update: Până acum, n-am ştiut că unele orfelinate erau veritabile lagăre de exterminare. Cum de vinovaţii nu sunt fugăriţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii?

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou