Riscograma

Trei eşecuri ceauşiste: cercetarea, diplomaţia, spionajul.

Legendele spun că România era „de clasă mondială” la toate trei. În realitate, de clasă mondială era doar propaganda de partid.

Un exemplu:

Cea mai mare realizare a economiei multilateral dezvoltate a fost producţia proprie de aeronave. România cumpărase licenţe franţuzeşti pentru elicoptere de transport militar, o întreagă linie de producţie pentru avioane de pasageri salvată de la fier vechi în Marea Britanie, un bombardier uşor făcut în cooperare cu Iugoslavia şi chiar un avion de antrenament militar de concepţie proprie. Ba chiar Nebunul se pregătea să scoată avionul de luptă românesc: IAR-95.

Aproape de fiecare dată, problema era tehnologia prea veche sau lipsa ei cu totul. Subansamblele se puteau copia, impriviza, muta dintr-o parte în alta. Inginerii învăţaseră să lucreze cu tunelul aerodinamic şi să modeleze prin încercare şi eroare. Însă pentru un lucru eram absolut dependenţi de alţii: turbina cu reacţie.

Avioanele militare erau echipate cu un motor făcut sub licenţă după un rebut britanic al anilor ’50 – Armstrong Siddeley Viper: Câte două pe IAR-93 şi câte unul pe IAR-99. Fenomenalul IAR-99 românesc, dacă s-ar vinde, tot motor conceput acum 50 de ani ar avea. Atunci, motorul era acceptabil. Dar nu destul de puternic pentru a putea echipa un avion de vânătoare. Iugoslavii primiseră acordul Franţei pentru vânzarea unui motor de ultimă generaţie, cu care să echipeze un avion rival. Ceauşescu primea refuzuri şi de la Vest şi de la Est.

În cazul civilului ROMBAC, motorul preluat – Spey – era uzat moral încă de la transfer. Era doar o chestiune de timp până când el avea să fie interzis pe mai toate aeroporturile din Europa. Cu doar un an înainte de semnarea contractului, Ceauşescu făcuse faimoasa plimbare cu caleaşca Reginei.

Însă succesul diplomatic s-a oprit aici. Când românii l-au cerut pe Tay, motorul care-i putea asigura avionului un viitor – englezii au spus „Niet”.

Nici spionajul nu s-a descurcat mai bine, deşi avea reputaţia că jonglează cu planuri furate. Tehnologia de construcţie a motoarelor cu reacţie era deja atât de răspândită încât aveau acces la detaliile complete zeci de mii de persoane din toate colţurile lumii. Acolo unde existau reţele eficiente – oricât de discretă era activitatea – rezultatele se vedeau inevitabil în practică. Ruşii ajunseseră la performanţa de-a trimite în producţie planuri furate de la ţările NATO chiar înaintea victimelor. Bravii spioni români n-au reuşit să aducă nimic util. Doar să-l păcălească pe Ceauşescu că muncesc şi să-şi umple buzunarele.

Cea mai grea cale ar fi fost munca cinstită. Deja nu mai era atât de dificil – trebuia să descoperi apa caldă, adică o tehnologie demonstrată. Germanii şi englezii o făcuseră practic de la zero în anii ’40. Ruşilor le-a luat mai puţin de un deceniu să deprindă tot meşteşugul. După încă 10 ani, chinezii reuşeau să copieze motoare ruseşti cu şublerul.

La 10 ani după chinezi, pentru cercetătorii români era limpede că nu pot face singuri un motor de avion.

Nici atunci, nici altă dată. Pentru că între timp nu s-a schimbat nimic.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou