Riscograma

Motivele de optimism în economie

Norii negri încă nu s-au spulberat de pe cerul Europei, însă scenariile de revenire sunt mai puternice decât cele de colaps.

Teoretic, România este pregătită să-şi reia creşterea economică susţinută.

Recesiunea prelungită – deja cea mai lungă de pe continent – n-a fost chiar degeaba. S-au făcut o mulţime de reglaje fine, de la ajustarea balanţei comerciale şi a contului curent până la ruperea graficului exponenţial al cheltuielilor bugetare. În plus, ritmul economiei a fost ţinut sub control de Banca Naţională, în aşteptarea unor reforme de profunzime. Nu toate reformele s-au produs, dar nici recesiunea nu poate fi lăsată să continue la nesfârşit.

Chiar şi în anii de explozie, România funcţiona sub capacitate. Da, unele motoare erau turate excesiv – consumul pe credit şi imobiliarele -, însă altele abia dacă se învârteau. Lipsa infrastructurii este o oportunitate atât pentru construcţii, cât şi, mai ales, pentru eficientizarea ulterioară a logisticii de transport din companii. Productivitatea în agricultură este atât de mică încât are loc să crească cu procente de ordinul sutelor la sută. Oportunitatea investiţiilor în energie regenerabilă, dintre care o mare parte au şi început, este atât de mare încât pot transforma România într-o adevărată putere regională în domeniu.

Toate se adaugă unui potenţial industrial care începuse deja să fie exploatat şi care a ajutat la triplarea PIB în doar 10 ani. Şi aici mai este încă loc de creştere. Forţa de muncă în România este de cinci ori mai ieftină decât media UE, în condiţiile unei pieţe complet deschise. Arbitrajul firesc de pe piaţa muncii face posibile doar două scenarii: fie UE se prăbuşeşte la nivelul din Est, fie Estul creşte – inevitabil – spre nivelul UE.

În plus, deşi China oferă muncă de două ori mai ieftină decât România, şi acolo avantajul se va închide.

În condiţiile unor creşteri salariale cu două cifre în fiecare an, fereastra chineză de oportunitate se închide în 2015, când pe coasta maritimă a celei de-a doua economii a lumii costurile cu forţa de muncă le vor egala pe cele din Europa de Est. Când la costurile deja mari cu transportul naval se vor adăuga altele cu transportul terestru, în condiţiile unui baril de petrol imprevizibil de scump, companiile europene se vor felicita dacă au ales să joace aproape de propriul teren.

Pe termen scurt, demarajul s-ar putea dovedi mai greoi. Companiile sunt istovite de jaful fiscal, care în vreme de criză s-a dovedit de nesuportat. Şi-au epuizat şi rezerva de încredere. Băncile evită să crediteze economia, pentru că nu mai au repere despre ce va merge bine în continuare şi ce nu. Mai ales că nevoia enormă de spaţiu locativ s-ar putea materializa într-o cerere redusă de spaţiu locativ. Chiar şi atunci când există disponibilitate financiară, puţini clienţi sau constructori riscă să se aventureze într-un domeniu care a putut produce atâtea surprize neplăcute.

Vestea cea mai bună este economia germană, care în 2010 a raportat cea mai mare creştere economică de după reunificare – 3,6% – şi care poate de una singură să stimuleze revenirea întregii Uniuni. Franţa urmează îndeaproape aceeaşi traiectorie. Creşterile sunt suficient de puternice încât să repornească cererea la export şi să desfunde robinetul investiţiilor. Efectele deja s-au văzut în ţări din apropierea României, precum Turcia, unde economia a crescut cu peste 10%, sau în ţările din fostul bloc sovietic – cu câte 5%.

Şi pentru România este posibilă o traiectorie similară, iar punctul de cotitură va fi însoţit îndeaproape de o schimbare a ultimului obstacol din calea recăpătării încrederii – Guvernul. Schimbarea se poate face fie înainte, pentru ca lucrurile să se întâmple mai devreme, fie după, pentru ca procesul să aibă parte de un impuls suplimentar. Principalul câştig ar fi un guvern competent, care să ajute într-adevăr la revenirea economiei, iar principalul risc este o guvernare incompetentă, care doar să culeagă roadele de imagine ale creşterii economice.

 

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou