Riscograma

Fondul Proprietatea: cât va costa tâlhăria pe bursă

A doua spoliere a foştilor proprietari intră mâine în a treia fază: Fondul Proprietatea se listează la bursă. Cât timp companiile din portofoliul FP vor fi căpuşate, foştii proprietarii se pot considera în continuare tâlhăriţi.

60-70 de cenţi pentru un dolar – atât vor primi, cel mai probabil, proprietarii care vor alege să-şi vândă mâine acţiunile primite în locul despăgubirilor. Ar face o greşeală teribilă.

Modul inept în care a fost gândit, înfiinţat şi tărăgănat Fondul Proprietatea a condus – voit sau nu – la o lichiditate minimă: visul tuturor băieţilor deştepţi din finanţe atunci când e vorba de fonduri de investiţii.

La început, acţiunile nu se puteau tranzacţiona oficial. Singura soluţie era mica publicitate. În limbajul băieţilor deştepţi, tranzacţia se numeşte “over the counter”. Proprietarii exasperaţi de aşteptare şi-au vândut atunci acţiunile chiar şi cu 10 până la 25 de bani.

A doua fază au reprezentat-o listările alternative: În urmă cu un an, au fost listate la Viena (ulterior şi la Frankfurt) derivative financiare construite pentru a reflecta preţul acţiunii. În limbaj jurudic, ele se numesc promisiuni de vânzare cu preţ ferm. În limbajul băieţilor deştepţi, se numesc warrant-uri sau opţiuni call.

Deşi o astfel de listare, neoficială, nu este în măsură să asigure lichiditate în sensul deplin al cuvântului – preţurile au mai crescut – la 40-60 de bani sau chiar mai mult – suficient încât să convingă încă un val de proprietari să vândă. În total, se vehiculează că până la jumătate din acţiuni şi-au schimbat deja proprietarul.

Mâine începe a treia fază a spolierii: listarea la Bucureşti. Preţul îşi va găsi valoarea de echilibru în noile condiţii de lichiditate. Teoretic, el ar trebui să fie mai mare. Practic, se vor întâmpla două lucruri – primul este efectul de turmă: mulţi se vor grăbi să vândâ, ceea ce va duce preţul în jos.

În caz că totuşi preţul va intra pe o direcţie crescătoare, vor interveni aşa numitele praguri psihologice (în limbajul băieţilor deştepţi – “praguri de rezistenţă”), niveluri la care diverse mase critice de proprietari plănuiesc de pe-acum să vândă şi la care preţul se poate “înţepeni” pentru perioade lungi.

De asemenea, fondurile care au acumulat portofolii substanţiale de acţiuni şi vor să cumpere în continuare ar putea face un “gambit”: să vândă ieftin în primele zile pentru a transmite pieţei semnalul că preţul este jos şi să înceapă să cumpere mai târziu la nivelul respectiv.

Un nivel real care ar trebui să servească drept reper este cel de 80 de bani, la care s-au făcut cele mai recente tranzacţii la Viena prognoza optimistă asumată de mai mulţi brokeri. Ea sugerează că ar putea exista cumpărători potenţiali chiar şi la acest preţ şi că orice preţ mai mic este o oportunitate de arbitraj: un investitor poate cumpăra ieftin la Bucureşti pentru a vinde scump la Viena, până când diferenţa de preţ dispare.

Cu adevărat important este abia pragul de un leu, valoarea nominală, care coincide teoretic cu valoarea acţiunilor deţinute de fond la alte companii (Practic, valoarea activului net unitar este acum de 1,11 lei, ceea ce înseamnă că acţiunile deţinute de FP valorează mai mult decât fondul în sine). Până acolo, spolierea va continua. Următoarea creştere de preţ – faza a patra – s-ar putea produce în momentul în care active importante ca Hidroelectrica, Romgaz sau Turceni vor fi la rândul lor listate la Bursă.

Iar acţiunile ar avea toate şansele să crească peste un leu – faza a cincea – atunci când companiile menţionate vor înceta la rândul lor să fie căpuşate, iar valoarea lor se va multiplica, după modelul Sidex sau al Petrom.

Abia atunci proprietarii – câţi vor mai rămâne – vor putea considera că li s-a făcut dreptate. Iar „băieţii deştepţi” vor începe să vândă.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou