Riscograma

Următorul mare cutremur financiar va fi chiar în SUA

Care sunt asemănările şi deosebirile dintre Europa şi America

UE a mai scăpat de un val al crizei datoriilor şi caută de ce să se ţină pentru când va veni următorul. Între timp, încearcă să scape de cât mai mult balast. De cealaltă parte a Atlanticului, SUA au, mai-mult-sau-mai-puţin, aceleaşi gen de probleme.

Datoria publică a SUA este de 14 trilioane de dolari, peste 96% din PIB, şi va depăşi nivelul PIB în următoarele câteva luni. La sfârşitul lui 2008 era doar 70%, însă au urmat doi ani cu deficite enorme, de peste 10% – 2009 şi 2010. Comparativ, SUA se află într-o situaţie aproape la fel de gravă ca a Greciei.

Ba mai mult, SUA trec prin aceleaşi emoţii financiare ca şi ţările UE, însă deocamdată la un nivel sub-statal. Criza datoriilor municipale a început în ultima jumătate de an, perioadă în care mai mult de 200 de localităţi au declarat falimentul pentru a scăpa de o parte din datorii. Majoritatea sunt oraşe relativ mici, însă fenomenul continuă, iar dintre oraşele mari cele mai vulnerabile sunt Detroit sau chiar Los Angeles.

Vulnerabilitatea ajunge însă chiar la nivel de stat. California se zbate în pragul insolvenţei de mai bine de un an, iar soluţia aleasă a fost cea europeană – austeritatea. EI i se alătură Illinois, New York şi New Jersey pentru a forma trupa CINN, omologul american al PIGS.
Spre deosebire de municipalităţi, statele sunt considerate suverane şi nu pot declara falimentul. Practic, asta înseamnă de fapt că povara se transferă direct sau indirect asupra bugetului federal. Din aceste motive, SUA este cam în aceeaşi găleată ca şi Europa. Desigur, există şi diferenţe:

1. Cea mai importantă diferenţă dintre SUA şi Zona Euro este felul în care au ales să-şi rezolve problemele. SUA – prin tipărire de bani, expunându-se la riscul unei inflaţii devastatoare. Zona Euro – prin austeritate, cu riscul de-a se întoarce înapoi în recesiune. Deocamdată, niciun risc nu s-a materializat însă furtuna nu s-a terminat.

2. Evident, SUA a ales monetizarea datoriei pentru că poate. Dolarul este încă perceput ca o monedă mai sigură decât euro, astfel că deocamdată se găsesc cumpărători care să accepte dobânzi foarte mici. Diferenţa dintre SUA şi Grecia este că prima se împrumută la dobânzi de 1% pe termen scurt şi 4% pe termen lung, în timp ce a doua plăteşte 6% dacă e ajutată şi mult peste 10% dacă ar fi lăsată să se descurce de capul ei.

3. Structural, un deficit de 10% în SUA înseamnă jumătate din bugetul federal, care încasează 20% din PIB. În UE, nivelul tipic al încasărilor este 40% din PIB, astfel că un deficit de 10% înseamnă doar un sfert. Motivul pentru care deficitul este raportat la PIB şi nu la buget e însă unul foarte bun: mai devreme sau mai târziu, toată lumea plăteşte – prin taxe sau inflaţie – ce toacă guvernul.

4. Dacă în Europa cheltuielile au intrat pe o curbă de scădere, SUA are încă de plătit promisiunile electorale şi finanţatorii electorali. În plus, sistemele de sănătate se îndreptă rapid spre colaps iar generaţia de după război – baby-boomers – îşi face actele de pensie.

5. Ecuaţia de până acum pare să se termine în favoarea UE, însă ultima carte e de data asta un joker. Rezolvarea definitivă a crizei de acum nu este nici politică şi nici financiar-monetară. Ea poate veni doar de la un nou salt tehnologic. Aici, nu prea contează cine a investit mai mult, cine are mai multă ambiţie şi vocaţie sau cine merită. Contează doar cine îl face.


Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou