Riscograma
Lucian Davidescu

De ce petrolul scump este bun pentru România



Exporturile sunt pe cale să depăşească importurile, iar un baril scump va consolida această situaţie.
Ceea ce până acum câţiva ani părea imposibil este pe cale să se întâmple: România aproape că a trecut la excedent comercial. În ianuarie exporturile au fost mai mari decât importurile, dacă nu sunt luate în calcul costurile de transport. La rândul său, diferenţa dintre banii ieşiţi din ţară şi cei intraţi, adică deficitul de cont curent, s-a redus aproape de zero.

Principalul motor al acestei transformări a fost industria, care în criză a continuat să crească, mărindu-şi ponderea de la 23% la 26,5% din PIB. Însă în realitate schimbările sunt mult mai profunde.

Modelul economic general s-a mutat dinspre unul bazat pe promisiuni şi aşteptări înspre unul bazat pe fapte. Când un investitor străin era dispus să cumpere o palmă de teren la un preţ exorbitant, era pentru că se aştepta ca un naiv mai mare să o răscumpere mai târziu la un preţ dublu. Când o bancă dădea împrumuturi mari pentru case şi maşini pe care beneficiarul nu şi le permitea, era pentru că se aştepta ca salariul său să se dubleze sau tripleze înainte de scadenţa creditului. Aşteptările au fost mereu aceleaşi – că economia României va creşte rapid. Criza doar a inversat termenii tranzacţiei: mai întâi marfa, banii mai târziu.

În lipsa banilor disponibili în cantităţi mari, economia este obligată să se îndrepte către metoda mai lentă şi mai prudentă de acumulare a capitalului: economisirea. Iar excedentul comercial este absolut necesar pentru acest scop.

Primul efect bun este acela că vor putea face investiţii, în mod prioritar, companiile care şi-au dovedit viabilitatea pe pieţele externe. Spre comparaţie, la ruleta creditului au jucat şi au pierdut dezvoltatorii imobiliari care s-au înşelat asupra perspectivelor pieţei.

Costurile le plăteşte acum toată lumea, sub forma unor dobânzi mai mari.

Al doilea efect bun este că excedentul comercial duce la întărirea monedei. Aceasta este o veste proastă pentru operaţiunile curente ale exportatorilor, care sunt puşi în situaţia de-a vinde marfă relativ mai scumpă. Însă este o veste excelentă pentru cei care vor să importe tehnologie de producţie şi care o vor putea face la preţuri mai mici.

Al treilea efect bun este că excedentul comercial ar putea duce chiar la un surplus al contului curent – asta înseamnă că România va avea capital excedentar, pentru investirea căruia să caute oportunităţi în ţările vecine. Această postură este în general apanajul ţărilor dezvoltate, dar şi al celor care au ştiut să absoarbă rapid şi timpuriu capitalul străin, cum este, de exemplu, Ungaria.

Un ajutor nesperat în toată această aventură ar putea veni tocmai de la preţul mare al petrolului. Un preţ al barilului cu trei cifre – şi mai ales incertitudinea ţesută în jurul acestui nivel – face mai puţin competitive importurile din China, pentru toată Europa. El acţionează, practic, ca o barieră protecţionistă naturală. Pentru companiile europene devine rentabil să-şi ţină producţia aproape, iar ţări ca România sau Bulgaria oferă combinaţia cea mai bună între costurile forţei de muncă şi cele de transport.

În plus, preţul mare al petrolului stimulează atât investiţiile în explorarea resurselor mai greu accesibile – prezente în cantităţi considerabile pe teritoriul ţării -, cât şi investiţiile în energii alternative.

Sigur, toate acestea vin cu un cost. Un preţ greu de suportat al benzinei şi motorinei şi un nivel ridicat al inflaţiei – mai ales al preţului alimentelor, care ar creşte în continuare cu procente formate din două cifre.

Marea întrebare este dacă România va putea să suporte un astfel de şoc şi să-l transforme în avantaj competitiv.

Articol publicat în România Liberă