Riscograma
Lucian Davidescu

A început tăierea căii ferate. În zece ani, nu va mai rămâne nimic.

Teoretic, costul de transport pe calea ferată este undeva la jumătate faţă de cel rutier. Practic, după subvenţii, pierderi şi jaf, transportul feroviar va dispărea cu totul: e doar o chestiune de timp.

 

În 2009, miliardarul american Warren Buffett anunţa cea mai mare achiziţie a carierei sale – trei sferturi din reţeaua americană de cale ferată Burlington Northern Santa Fe, pentru care Berkshire Hathaway a plătit 44 de miliarde de dolari. Cei 50.000 de kilometri de cale ferată înseamnă ceva mai mult de o cincime din reţeaua totală a SUA. Buffett e renumit pentru abilitatea de-a vedea profitul pe termen lung şi jură că este una dintre cele mai bune investiţii pe care le-a făcut până acum.

Cum arată o afacere de aceeaşi anvergură, la scara şi mintea României: Tot o cincime din propria reţea de cale ferată trebuie să desfiinţeaze România începând din 2011. Este vorba, potrivit acordului cu FMI, de 4000 din cei 20 de mii de kilometri desfăşuraţi (11 mii de kilometri de rute). Nu este de ajuns ca liniile să fie închise, ele trebuie musai să ajungă la fier vechi. Primii 1500 de kilometri au fost deja puşi pe lista neagră a ministerului Transporturilor.

Prin proiectul de hotărâre se aprobă închiderea, dezafectarea şi valorificarea infrastructurii feroviare excedentară, ceea ce va degreva bugetul statului şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA de cheltuielile aferente investiţiilor şi reparaţiilor infrastructurii feroviare aparţinând domeniului public al statului, respectiv domeniului privat al CFR. În acest mod, efortul statului va fi îndreptat către dezvoltarea şi modernizarea principalelor linii de cale ferată pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului de călători şi mărfuri, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern, potrivit Mediafax.

Altfel spus, începe o amplă operaţiune de canibalizare. Din fierul vechi rezultat, vor mai fi ţinute o vreme în viaţă restul de găuri negre. Nu e nevoie de studii de management ci doar de o fărâmă de minte în cap pentru a anticipa ce urmează: România va rămâne – în cel mai bun caz – doar cu cele câteva sute de kilometri de cale ferată reconstruite recent la costuri de miliarde de euro. Singura necunoscută este CÂT de repede se va întâmpla asta. La ritmul de acum al pierderilor, un deceniu pare o prognoză mult prea optimistă.


18 comentarii
Nicu Alecu

Desi majoritatea covarsitoare a privatizarilor de la noi s-au desfasurat dupa tipicul prezentat de tine, in cazul CFR-ului nu e chiar asa cum crezi tu.

Am lucrat 4 ani in CFR (primii ani post-revolutionari, cei mai irositi ani din viata mea, cu exceptia stagiului militar) in sectorul de mentenanta si pot sa-ti spun cu certitudine ca exista tronsoane intregi care, pe langa faptul ca reprezinta un interes strategic nul, nu-si scot la incasari nici 1% din costul de intretinere, ce sa mai vorbim de RK-uri sau investitii de modernizare.

Exista enorm de multe linii facute heirupist (de-acum celebrul Bumbesti-Livezeni imi vine in minte dar pot sa-ti dau si alte exemple concrete) pe vremea cand trebuia sa se raporteze ca s-a facut, fara nici un fel de justificare economica.

De altfel, exact aici e si diferenta intre BN Santa Fe si CFR: prima, fiind facuta in regim privat, are sanse sa fie viabila economic, pe cand la noi sunt o multime de ramuri uscate in pomul CFR-ului.

Desigur, partea proasta in toata ecuatia este ca ai nostri sunt si tampiti si hoti si, in loc sa curete ramurile uscate si sa revitalizeze restul pomului, vor taia ramurile bune si vor ramane cu gaurile negre ale ramurilor neviabile, dupa care vor plange pe la tv ca "uite dom'le, noi am incercat, dar pur si simplu nu merge!".

Nu ideea in sine e proasta, ci felul in care va fi ea aplicata, prin parghiile intereselor interne si externe precum si a crasei incompetente si stupiditatii.

Radu

Pe masura ce tara se dezindustrializeaza, este normal ca si infrastructura feroviara pentru transport marfar sa se reduca corespunzator. Daca se inchid combinate siderurgige, sau daca se termina carbunele de calitate din Valea Jiului, este de asteptat sa scada mult si volumul transporturilor. Sectoarele care se dezvolta sunt fie fara nici o nevoie de transport (telecomunicatii, consultanta prin internet), fie au nevoie de transportare rapida (componente pentru fabrica Nokia, transporturi alimentare).

Probabil ca s-ar putea stabiliza volumul tranportului feroviar, pentru ca intotdeauna va ramane marfa bulk care nu trebuie sa ajunga urgent la destinatie–petrol si rafinate din petrol (ca nu se pot construi peste tot conducte), busteni si cherestea, poate chiar si grau (daca Romania ar mai deveni vreodata granarul Europei, dar slabe sperante)

Transportul feroviar, cel putin pentru 4-5 linii majore transcontinentale este foarte profitabil in SUA (de a investit asa mult Warren Buffett) din cauza ca sunt distante mari intre producatori si consumatori, de exemplu sunt doar doua zone de unde se extrage carbune (Appalachia si Wyoming) si termocentralele din toate statele se aprovizioneaza cu carbune din ele, chiar si la distante de 3000 km. La fel si cu busteni si alta marfa bulk, cand e vorba de distante de mii de km transportul feroviar este mult mai ieftin decat cel cu camioanele, oricat de bune ar fi autostrazile. Deci macar 2-3 linii majore, care sa se lege si de retelele tarilor vecine, ar trebui sa ramana profitabile pentru transportat marfa in Romania chiar si dupa ce se vor face autostrazi ca in tarile civilizate.

Romania are nenorocul ca ecartamenul vecinilor nostrii dinspre est este diferit, altcumva ar fi rentabil ca atat comertul cu Rusia/Ukraina, cat si marfa care tranziteaza teritoriul Romaniei inspre/dinspre Occident, sa fie in trenuri de marfa. Dar probabil ca mai exista comert in marfa bulk intre Grecia/Turcia si Germania care ar putea tranzita Romania.

In orice caz, si in SUA liniile ferate secondare si tertiare sunt dezafectate dupa ce trec vreo 2 decenii in care sunt rareori folosite. Se pot transforma in piste pentru biciclisti sau alte intrebuintari alternative. Se pot face si conducte de petrol/gaze, sau alte intrebuintari carora sa le fie util traseul dezafectat.

Eu votez cu vanzarea la licitatie pentru un pret maxim, fara conditii (decat ca licitatia sa fie tranparenta si fara smecherii). Daca se gaseste un investitor privat care sa o poata face mai profitabila decat vanzarea sinelor ca fier vechi, bravo lui.

Daca nu se gasesc investitori, atunci sa se vanda sinele pentru fier vechi (poate nu imediat, daca pretul e mic din cauza crizei, dar in cativa ani cand isi revine pretul la fier vechi); si cu banii obtinuti din fier vechi sa se faca piste pentru biciclisti in zonele urbane si semi-urbane.

Sau daca stau sa ma gandesc, daca combustibiliii fosili vor deveni tot mai scumpi (datorita Peak Oil), poate e bine sa fie conservate sinele in zone urbane/semiurbane unde ar putea fi fezabil metrou usor sau ceva similar. Asta ar trebui lasat in latitudinea oraselor prin care (sau pe langa care) trec traseele dezafectate.

vala

Să ia bani de la educaţie şi sănătate ca s-o susţină în continuare…

evident

trebuie ca fiecare cetatean sa poata oricand doreste sa aiba o cale ferata pe care sa puna 50 de bani … ca ne place …

dudu

e ok acordul cu fmi.

sunt rute ne-rentabile, de pe care vor fi scoase toate cursele. ghici ce se va intampla cu calea ferata?! va fi furata. deci mai bine o valorifica cfr decat hotii de fier vechi.

ThinkAgainRo

Asta este o abureală cu managementul performant,rentabilizare,reducerea costurilor,etc.Ex La bunică-mea se poate ajunge pe 2 rute: cu masina,autobuzul etc si faci 45 minute sau cu trenul si faci 50 minute.Cu autobuzul dai 6.5 Ron cu trenul te costa 3 RON.În autobuz e înghesuială în tren e pustiu.CEL MAI IEFTIN TRANSPORT DIN LUME ESTE CEL FEROVIAR.DAcă nu ar fi fost aşa nu ar fi avut Japonia sau Germania in frastructura CF.Problema la CFR este căpuşarea.De la nasu care îţi ia banu si-l baga in buzunar şî până la directorul care semneaza act adiţional la contractul de achiziţii publice

ThinkAgainRo

toţi fură.Este greşită optica conform căreia dă cetăţeanul 50 de bani din buzunar ca să subvenţioneze transportul feroviar.PRIVATIZAŢI MANAGEMENTUL.Ptr 75°% din profit aduceam management japonez.Rămâneam cu 25% din profit şi cu calea ferată care a costat poporul român miliade de dolari.A văzut cineva din pseudo aCAdemicienii atotştiutori care comentează pe aici cât costa să transporţi pe calea ferata 1tona marfa/km si cat costa pe transportul rutier?sau aerian??sau maritim?Verificati cifrele!De la Buc la Brasov un rapid face 4 ore o distanta de 106 km!Asta fiindcă „se lucrează” pe traseu!în mod normal ar fi facut mai putin de 2 ore!Ce e mai bine si rentabil sa mergi cu trenul sau cu propriul auto la munte si sa faci 3 ore de la intrare in Comarnic la Timisul de jos?Si sa consumi 25-30% carburant?

Pongo

Dupa ce am citit cum pretinii americani preconizau sa ne bage pe gat cumparaturi de 1.000.000.000$ pentru gaura neagra cu numele TAROM, nu cred ca ar trebui sa ne mai bucure ca statul roman este proprietar a ceva in tara asta.

Dupa cum se vede, tot ce poate face statul e sa taie si sa arunce la gunoi. Pe bani.

Nickmann

Intr-o posibila viitoare criza petroliera, calea ferata ar ramane mijlocul cel mai bun de a mentine un flux al bunurilor. Daca o inchide, nu-i nimic, vor creste vanzarile la cai, magari, catari si boi. Oricum, de abia s-au obijnuit romani cu modernitatea, un pas inapoi la vechile obiceiuri nu ar strica. Iar o revenire la "traditionalism", ar merge de minune cu starea drumurilor. Potcoavele nu ridica problema unor costuri, precum amvelopele.

Altfel spus, de preferat sa fie inchisa intreaga retea feroviara, sa fie privatizata pana la ultimul surub si apoi, cel care o cumpara sa fie dispus sa o refaca si sa fie scutit de taxe timp de 50 de ani. Pana isi recupereaza toti bani si chiar trece pe plus. Sau sa fie redirectoinati toti bani incasati de clasa politica timp de 10 ani in refacerea sistemului feroviar. Nu de alta, ei oricum au venituri extrabugetare ce nu contin 43% taxe.

iokan

CFR va avea aceeasi soarta cu flota.Nu e de mirare, de vreme ce au avut mult timp acelasi ministru(al transporturilor) care considera prin anii 90 ca noua nu ne trebuie autostrazi iar acum (in consecinta) recomanda folosirea elicoperelor.Noi, care nu suntem macar ministri, vom folosi parapantele (iar cei mai imorali-parasutele, daca se va mai gasi vreuna fara elicopter)

k2

exista si alternativa utilizata intre Bistrita si Ludus, Praid si Blaj etc.

se spune, ca angajatii societatii Regiotrans srl pot primi cateva (cred ca trei) "puncte" de avertisment, dupa care sunt dati afara. si vezi miracol, nu mai vine nasul pe tren si din cate am inteles sunt si rentabile liniile respective cu toate ca:

"Preţul unei călătorii este una dintre condiţiile stipulate în contract, astfel încât acesta să fie mai mic sau egal cu cel oferit de compania CFR Călători, iar personalul mai puţin ca număr de angajaţi şi bineînţeles sunt subvenţionaţi de stat, subvenţii care acoperă cheltuielile legate de întreţinerea căii, a instalaţiilor, şamd."

John Galt

Warren Buffett a cumparat cu 1 mil / km adica 1000 $ / ml, adica vro 200 pe mp. Avand in vedere ca exista fundatie de 1 m adancime cred ca e relativ ok.

La noi nu cred ca e treaba FMI-ului sa zica unde e rentabil sa faci cale ferata sau nu. Asta e treaba firmelor.

Marius

Din experianta colaborarii cu CF ( in tot si apoi CFR Marfa ) va spun ca toate articolele din Codul Penal sunt necesare ( dar nu si suficiente ) pentru a fi incadrate faptele conducatorilor (de la sef statie CF – directori) din calea ferata . Cine stie cum ( si ce ) lucreaza caile ferate (performante )din Europa stie cit potential exista si la noi pe piata ( nu doar la vrac ci si chiar la industria alimentara,auto si altele de virf ) dar cu cine ??.

Alex Nicolin

Decat sa ramana la stat si sa inghita bani cu nemiluita, mai bine sa se privatizeze portiunile nerentabile, chiar si la pretul fierului vechi.

radu

nu va aprindeti prea tare! calea ferata are un mare viitor.

pe masura ce petrolul va lipsi si benzina se va scumpi transportul in comun, in special cel electric , va deveni foarte important.

problema e la cap. benzina inseamna energie stocata chimic care iti ofera libertatea totala. cu timpul vom fi fortati sa folosim transportul dupa program , in comun. asta ar trebui sa fie solutia si in orase in scurt timp-tractiunea electrica.

ThinkAgainRo

Domnule nicolin eu cred că nu ati înţeles CA NU EXISTA PORTIUNI NERENTABILE CI DOAR MANAGERI RAUVOITORI SI INFRACTORI.Alimentaţi dezinformarea si este păcat!

Dan

da, cum ar fi ruta Bucuresti-Giurgiu care a "devenit" excedentara odata cu cei 15lei/calatorie pe care ii percepe o anumita – si singura – firma care mai face transport public intre bucuresti si giurgiu…

mda, asa-i, asta este necesar ca sa traim mai bine…

sau cum in chidem piata Progresu la ora 7 … in timp ce un Mega-Image de la 50m distanta sta deschis pana la 11 🙂

ovidiup.

ceva tipic pt romania. daca ceva nu merge trebuie inchis. asa o sa se ajunga si cu populatia. daca numai 10% traiesc bine atunci ca sa facem sa traiasca toti bine trebuie sa scapam de aia 90%. intrebare: s a construit ceva in tara asta in cei 20 si de ani? ceva, orice?

mai exista romania?

Anonim

De ce nu puneti sursa de unde ati luat graficul? (banuiesc ca nu l-ati facut dvs.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *