Riscograma

Se termină recesiunea, dar criza se întoarce!

Cât timp toate relele economiei erau puse pe seama recesiunii, a fost uşor.

Doi ani de recesiune sunt pe cale să se încheie la sfârşitul primului trimestru al acestui an. Este, desigur, o veste bună, dar nu în sensul în care o pricep mulţi, mai ales din zona politicului.

Trecerea economiei pe plus este un pas absolut necesar, însă nu reprezintă şi rezolvarea tuturor problemelor. Ba, dimpotrivă, ea ar putea deveni confirmarea că unele probleme nu se vor mai putea rezolva niciodată.

Iar la nivelul percepţiei se poate spune că, după euforia relansării, se va întoarce, practic, criza. O dovedeşte experienţa tuturor celorlalte ţări europene, care au trecut pe plus cu două-trei trimestre înaintea României, dar care nu pot spune că au scăpat de problemele economice.

Pentru afaceri, ieşirea din recesiune va fi momentul în care mulţi patroni vor realiza în sfârşit că lucrurile mergeau prost din cauze interne, nu externe. Culmea, tocmai trecerea economiei pe plus ar putea provoca un val de falimente şi o creştere a şomajului. Companiile care au amânat restructurarea în aşteptarea unei iluzorii reveniri a economiei vor realiza acum că în realitate nu au ce să mai aştepte.

Pentru creditare, ieşirea din recesiune nu va însemna în nici un caz reluarea creditării de consum la nivelurile halucinante la care ajunsese. Dimpotrivă, băncile vor fi excesiv de prudente, iar când nu vor fi Banca Naţională va avea grijă să le reteze orice iniţiativă mai agresivă. Cel mai mare pericol în traseul României spre euro este un nou val de creditare în valută. Din acest motiv, împrumuturile uşor disponibile în următorii ani vor fi în lei şi cu dobânzi mari, deşi moneda naţională va merge pe o tendinţă de apreciere.

Pentru finanţele publice, ieşirea din recesiune va duce la o aparentă creştere a încasărilor bugetare, însă în realitate creditorii vor presa Guvernul să controleze cheltuielile şi mai strict, să evite deficitele şi tăierile de taxe, care ar putea da un adevărat suflu nou activităţii economice. O parte din companii vor găsi pe cont propriu căi de a minimiza taxele, ceea ce pe termen mediu şi lung înseamnă un procent din PIB din ce în ce mai mic ajuns la stat.

Cea mai tristă constatare va fi că „reforma statului” a fost o farsă.

Birocraţii au rămas aproape la fel de mulţi şi pe toată perioada crizei n-au făcut altceva decât să-şi aştepte sporurile înapoi. După ce şi le vor recăpăta, lucrurile vor fi ca înainte, cu diferenţa că datoriile acumulate presupun dobânzi, care trebuie, la rândul lor, plătite.

Evident, primele care îşi vor reveni din această mahmureală sunt companiile. Într-un termen foarte scurt, de cel mult un an, vor ajunge la un punct de echilibru de la care să poată creşte iar.

Creditarea nu-şi va mai reveni decât pe termen mediu, adică abia în momentul când România va trece la euro şi va avea astfel ancora valutară a cărei lipsă a provocat atâtea probleme până acum.

La cum arată lucrurile până în acest moment, statul va rămâne iarăşi ultimul. Într-un caz bun, reforma va dura încă un deceniu şi abia următoarea criză va termina ceea ce n-au reuşit să facă actuala şi precedenta. În scenariul pesimist însă, lucrurile vor merge din rău în mai rău şi se vor sfârşi cu o prăbuşire necontrolată.


Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou