Propunere_de_reorganizare_administrativa_a_Romaniei_comisie_prezidentiala_wikipedia

Lucian Davidescu

Cum va fi reîmpărţită România? 5 întrebări.

Iar facem lucrurile prost şi pe fugă?

1. „După criterii etnice?”
Este o formulare intenţionat golită de conţinut, dar care a reuşit să fure toată dezbaterea. Ce înseamnă ea? Criteriile etnice să fie ignorate cu totul? Sau să fie folosite pentru a diviza minorităţile? Variantele sunt una mai greşită ca alta, iar formula corectă ar fi „nu exclusiv după criterii etnice”. Concret, principalul punct în discuţie este judeţul Covasna – în scenariul unei grupări pe regiuni. Economic şi logistic, judeţul este mai aproape de Braşov însă cultural gravitează spre Târgu-Mureş. Tentaţia legiuitorului majoritar este să se folosească de criteriul economic, dar nu pentru că s-ar sinchisi mai mult de el ci pentru ca în felul acesta să separe minoritatea maghiară.

Argumentul este de-a dreptul stupid. Rezolvă exact zero probleme însă creează o mulţime de probleme noi, cea mai mică fiind diluarea autorităţii statului iar cea mai mare – faptul că interesele propriilor cetăţeni sunt încălcate pentru că sunt văzuţi – în corpore – ca pericol public. Mai trebuie spus că astfel de atitudine e de natură să creeze probleme chiar şi acolo unde nu existau?

Într-o astfel de dilemă, singura rezolvare este referendumul local. Uneori, democraţie înseamnă şi că majoritatea se supune minorităţii. Iar dacă există suficientă libertate de opţiune există posibilitatea (nu certitudinea!) ca şi maghiarii din Covasna să-şi urmărească în principal interesul economic şi să aleagă să contribuie pentru aeroportul din Braşov.

2. Judeţe mai mari sau mai mici?
Necesitatea unor unităţi administrative mai mari, formate prin gruparea judeţelor, pare evidentă, deşi motivele nu sunt deloc la fel de evidente. Singurul argument, raţionamentul contabil potrivit căruia mai puţine entităţi juridice consumă mai puţini bani, este fals. Cu adevărat, contează funcţionalitatea şi eficienţa.

Există o raţiune în existenţa regiunilor, dar totuşi limitată – aceea de-a asigura masa critică pentru servicii pe care acum nu toate judeţele le pot livra, cum ar fi aeroporturile, educaţia universitară sau spitalele performante. Însă pentru toate aceste lucruri, aparatul administrativ necesar este relativ redus.

Problemele cele mai mari sunt însă pe nivelul administrativ inferior judeţelor. De exemplu, este excesiv ca fiecare primărie de comună să elibereze autorizaţii de construire, însă ar fi prea de tot ca ele să fie date doar din reşedinţa de judeţ (dacă atribuţia s-ar muta în capitala de regiune, ar fi deja o enormitate!). Majoritatea reţelelor private de bănci, supermarketuri etc. s-au adaptat de mult, în mod natural: Nu se limitează la reşedinţele de judeţ, dar nici nu ajung în fiecare comună.

Ceea ce lipeşte este o unitate administrativă mai mică decât judeţul actual, care să reducă numărul de angajaţi dintr-o comună de la 30 la cel mult 10. Aici este adevăratul câştig de eficienţă.

3. Pe câte paliere?
Acum, statul este organizat pe două paliere de administrare locală, însă merită luată în calcul şi posibilitatea stabilirii a trei paliere (personal, cred că unităţile subjudeţene sunt prioritare iar cele suprajudeţene – opţionale). Însă există permanent riscul ca lucrurile să degenereze urât. Inerţia birocratică şi interesele politice ar putea impune şi menţinerea actualelor judeţe, ca al treilea sau chiar ca al patrulea palier.

Moral şi igienic ar fi ca judeţele de acum să fie desfiinţate de tot, pentru ca baronii şi reţelele de putere – dacă nu dispar cu totul – măcar să se macine reciproc în lupta pentru putere care va urma.

4. De unde bani?
O administraţie locală poate prelua oricât de multe sau de puţine atribuţii şi poate avea oricât de mulţi sau de puţini bani. Important este dacă are sau nu dreptul să-i colecteze în nume propriu şi să-i cheltuiască „discreţionar”. Acum, administraţiile locale nu au acest drept decât pentru o porţiune complet insuficientă a veniturilor, iar asta le face apendice ale guvernului – nu!, ale partidului aflat la guvernare. Fără dreptul de-a-şi colecta propriile impozite şi de-a le cheltui fără indicaţii de la centru, „autonomia” e apă de ploaie.

5. Cine va dirija procesul?
Nu e un secret, custodele tranziţiei este viitorul stăpân, dacă reuşeşte să-şi numească oamenii cheie în poziţii din care doar singuri se mai pot schimba şi dacă preia pârghiile prin care să poată fi continuu reales în viitor. Este esenţial să NU existe prefecţi sau alţi coordonatori numiţi de la centru, chiar dacă asfel procesul va fi mult mai greoi. Dacă reorganizarea administrativă este folosită ca metodă de-a întări puterea cleptocraţiei, atunci mai bine să nu se facă deloc! N-avem nevoie de hoţi eficienţi!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *