45-1

Lucian Davidescu

Curs de Guvernare: Cine, ce discută la celebra întâlnire secretă Bilderberg?

Și de ce?

[Para & Noia | sursa ilustraţiei: CursDeGuvernare.ro | votează-l pe grafician în concursul internaţional de caricatură]

„Doi şoricei au căzut într-o găleată cu smântână. Primul şoricel a renunţat repede şi s-a înecat. Al doilea şoricel n-a vrut să renunţe. S-a zbătut atât de tare încât a bătut smântâna până s-a transformat în unt, apoi s-a târât afară. Domnilor, din acest moment eu sunt cel de-al doilea şoarece”.

Asta îşi aminteşte Frank Abagnale jr. că ar fi spus tatăl său când a fost primit în clubul Rotary. Frank Abagnale jr. este unul dintre cei mai faimoşi şi de succes escroci americani, care a câştigat milioane în tinereţe din falsificarea de cecuri şi câştigă alte milioane acum, din consultanţa anti-fraudă. Iar fabula este recitată cu toate faţetele ei tragice, comice şi ironice de Cristopher Walken în dramatizarea cinematografică din 2002 a lui Steven Spielberg: “Prinde-mă dacă poţi”.

Bătrânul Abagnale tocmai trăia momentul în care se spulberă iluzia banilor şi începe iluzia puterii – apartenenţa la o elită ceremonială şi snoabă, de indivizi care se prefac că se validează unii pe alţii. Mai târziu avea să piardă şi untul, şi smântâna – dar asta deja nu mai contează.

Probabil că fabula asta nu avea vreo morală. Rotary este doar unul dintre palierele de iluzie a puterii, destinat clasei de mijloc. Păturile de jos pot găsi afinităţi similare în bandele de cartier sau în grupurile religioase pe bază de cotizaţie iar pentru cele superioare există francmasonerii cu sutele, trilaterale, cluburi de la Roma, Aspen sau alte staţiuni balneare. Și, desigur, cel de deasupra tuturor: Bilderberg, elita-elitelor, o sută şi ceva de VIP-uri care se întâlnesc să pună la cale stăpânirea planetei în felul lor bine calibrat: suficient de privat pentru a aţâţa curiozitatea, suficient de public pentru a nu pica în anonimat

Evident, aceeaşi păcătoasă întrebare ca peste tot pluteşte acum şi pe deasupra hotelului Suvretta din St. Moritz: Nu cumva, în vreme ce “marionetele” se perindă prin faţa bliţurilor, adevăraţii stăpâni ai lumii îşi ţin şedinţa săptămânală în altă parte?

Oficial, scopul declarat al întâlnirii este schimbul de opinii despre politica şi economia internaţională fără presiunea opiniei publice. Altfel spus, politicienii caută o şasnă de-a spune în sfârşit adevărul. Argumentul este teoretic valid, însă în practică întâlnirile private cu adevărat utile se întâmplă tot timpul, prin bufeturile reuniunilor oficiale sau prin restaurante de lux. Însă dezavantajul în aceste cazuri este limpede: nimeni nu ştie cât sunt de importante şi cine a participat. O întâlnire anuală diluează discuţiile, dar potenţează prestigiul şi publicitatea.

Acest lucru le serveşte de minune şi autorilor de teorii conspiraţioniste – un nume puternic şi o legendă relativ răspândită îi ajută enorm să-şi vîndă cărţile şi să adune oameni suficienţi la propriile conferinţe […]

Citeşte care este agenda oficială şi care este cea „deconspirată” pe Curs de Guvernare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *