Riscograma

Războiul Elveţiei cu propria monedă

Există o ţară unde nici măcar banii tipăriţi nu par să-şi piardă valoarea. Elveţienii suferă alături de est-europenii care le datorează franci.

Pentru cei 50 de mii de români care au credite în franci elveţieni şi care trebuie să plătească acum rate chiar şi de două ori mai mari faţă de momentul în care au luat împrumutul, există şi o veste bună: Banca Naţională a Elveţiei este, întâmplător, de partea lor. Însă vestea proastă este că, în ciuda eforturilor disperate, instituţia nu reuşeşte să facă faţă investitorilor care să încăpăţânează să investească în franci.

Tiparniţa la maximum

Banca Elveţiei a anunţat ieri că va mări lichidităţile la vedere ale băncilor comerciale de la 120 de miliarde de franci la 200 de miliarde de franci. Este vorba de bani tipăriţi, care în mod normal ar trebui să ducă la deprecierea monedei şi la inflaţie. Totuşi, cele două fenomene nu se întâmplă pentru că încrederea investitorilor cum că frncul ar fi cea mai sigură monedă din lume este mult prea mare. Imediat după anunţ, francul a început să se aprecieze din nou, din cauză că pieţele aşteptau ca banca centrală să anunţe fixarea parităţii între franc şi euro.

O asemenea mişcare ar fi foarte riscantă pentru Banca Elveţiei, care ar trebui să cumpere fiecare euro sau dolar aflat în căutare de franci şi s-l adauge la rezervele care deja au ajuns de ordinul sutelor de miliarde. Marea problemă este că aceste rezerve provoacă pierderi acţionarilor băncii, care funcţionează după toate regulile unei companii private. 55% din acţiunile SNB aparţin cantoanelor şi băncilor cantonale în timp ce restul de 45% aparţin unor investitori privaţi şi se pot vinde sau cumpăra pe bursă.

Primele efecte

Totuşi, intervenţiile masive ale Băncii Elveţiei nu au fost chiar în zadar, iar francul a dat înapoi cu mai mult de 10% în doar o săptămână.

Un franc costa ieri 3,75 de lei, după ce cursul ajunsese aproape de 4,1 lei în urmă cu o săptămână. Acum patru ani, francul elveţian se vindea cu numai 1,8 lei.Un euro putea cumpăra 1,13 franci, după ce acum o săptămână cele două monede se apropiaseră de paritate iar una din tranzacţiile din cursul zilei s-a încheiat la cursul de 1,0075 franci pentru un euro. În urmă cu patru ani, un euro costa 1,7 franci.

Istoria luptei

Prima încercare a Elveţiei de-a-şi “apăra” moneda a fost în 2009, când banca centrală a încercat să ţină cursul mai sus de 1,5 franci pentru un euro. A cedat după câteva luni şi pierderi de ordinul zecilor de miliarde de franci. Apoi, s-a resemnat cu faptul că exporturile elveţiene au rămas totuşi destul de puternice, în timp ce companiile şi populaţia se foloseau de puterea monedei pentru a face achiziţii în străinătate la care până atunci nu visaseră.

Însă al doilea val al crizei financiare, care a făcut posibilă paritatea cu euro – situaţie de neimaginat în urmă cu câţiva ani – a făcut ca banca să-se întoarcă la arme cu aceeaşi convingere pe care o împărtăşesc împrumutaţii din România, dar mai ales din Polonia sau Ungaria: „francul este mult supraevaluat”.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou