Riscograma
Lucian Davidescu

Rusia către Cipru: Kakaia UE? Noi vă împrumutăm, noi vă apărăm!

Începe războiul rece ruso-turc?

Cipru negociază cu Rusia un împrumut de 2,5 miliarde de euro, cu dobândă de doar 4,5% pe an, scrie agenţia Bloomberg, citată de standard.ro. Țara are nevoie de bani după ce principala termocentrală a explodat, în iulie, din cauza unui depozit de muniţie confiscată. Uniunea Europeană are deja destule pe cap iar creditorii privaţi au cerut dobânzi de până la 14%.

Rusia este ţara emergentă cu cele mai mari exporturi de capital – 60 de miliarde de dolari doar în primul semestru, iar jumătate din banii depuşi în băncile cipriote aparţin, direct sau indirect unor ruşi.

Însă, pe lângă motivele economice, par să existe şi unele geo-politice. Rusia a trimis două submarine nucleare în zona economică a Ciprului, ca răspuns la cele trei submarine diesel-electrice turceşti, care erau deja acolo. Turcia este supărată pentru că guvernul cipriot a început prospecţiunile după petrol şi gaze în Marea Mediterană, şi susţine că de banii obţinuţi ar trebui să beneficieze şi separatiştii turci din partea de nord a insulei.

Nu că Rusia ar avea nevoie de petrol sau de gaze, are prea multe. Însă are şi plăcerea nebună de-a hărţui Turcia cât poate de mult, alăturându-se unei alianţe pestriţe – de protecţie a Ciprului – din care deja fac parte Grecia şi Israel.

27 de comentarii
Radu Ionescu

De curiozitate de unde au venit submarinele alea doua? Din Marea Neagra (adica prin Bosfor) sau de prin nord?

Lucian Davidescu

@Radu Ionescu

Foarte puţin probabil să fi venit din lacul turcesc numit Marea Neagră. Submarinele şi portavioanele n-au voie prin Bosfor. Iar flota rusească de la Marea Neagră n-are submarine nucleare, doar diesel.

Radu Ionescu

Mersi, asa ma gandeam si eu dar ziceam sa mai cer o parere

ThinkAgainRo

Ruşii au testat cu succces noile lor rachete IskanderM.Este corect: rivalitatea istorică ruso-otomană nu s-a stins.Rusia se va implica În orice conflict de partea celor care vor fi împotriva Turciei.Mai multe detalii pe http://www.thinkagain.ro !Felicitări pentru articol domnule davidescu!

Radu

Interesant cum istoria nu se repeta, dar rimeaza… Acum 155 in Razboiul din Crimea Vestul (Franta si Anglia) au tinut partea Turciei, cand rusii se erijasera in eliberatorii popoarelor asuprite de otomani. Interesant ce se va intampla acum. Mi se pare ca Franta si Anglia din nou tind sa fie mai degraba de partea Turciei. SUA nu se stie–cata vreme Turcia era aliata Israelului, si cata vreme era dictatura militara, turcii erau cei mai buni aliati. Dar dupa ce Turcia a devenit o democratie cu tenta islamica, a refuzat sa sustina razboiul din Irak, si acum a rupt relatiile cu Israelul, nu vad cum ar sustine SUA pe turci

Oricum americanii au probleme financiare interne, nu le mai arde de aventuri prin Levant, nici chiar celor de extrema dreapta (care acum 8 ani dupa ce l-au infrant pe Saddam, de abia asteptau sa faca razboi si cu Siria si Iranul). In doua luni, daca nu se poate ajunge la un compromis in Congress cu privire la bugetul pe urmatorii 10 ani, se vor face reduceri imense de cheltuieli, inclusiv in bugetul apararii (o reducere de 8-10% nu pare a fi mare la prima vedera, dar va reduce si mai mult apetitul de aventuri externe, si vor urma reduceri mari in numarul de personal militar in bazele din tari straine). Daca nu e vorba de teroristi islamici care sa isi faca vreun cuib in Cipru, pe americani ii doare in cot de Cipru (la fel ca si de Romania, sau Republica Georgia cum s-a vazut in 2008). Pe termen lung, singurul adversar strategic al lui SUA este China, si ce se intampla in Europa este pe plan secundar (sau chiar tertiar).

ova

Nu cred, probabil sunt pure speculatii aia cu venirea a 2 submarine nucleare rusesti numai asa in doru' lelii pe langa Cipru. Turcia si Grecia fac parte din NATO, Israelul e un aliat a SUA, la cei i-ar folosii Rusiei sa se bage intr-o chestie unde sunt implicate alte state sau mai pe rom. De ce sa se lege la cap , daca nu o doare !!!

Au si rusii problemele lor cu cecenii si alti "prieteni" !

Ștefan A.

Cu situatia dezastroasa a flotei ruse , am mari dubii privind prezenta acestor doua submarine . Tinind cont ca un submarin cu propulsie nucleara este prin definitie o arma strategica , NATO ar trebui sa aiba prin obligatii de procedura militara , alte doua submarine nucleare in zona . E practica curenta de cind a fost inventata NATO . Cam prea multe arme strategice in o zona atit de mica .

PS . A trece inobservat un submarin rusesc chiar in imersiune prin strimtoarea Gibraltar este imposibil . Doua submarine rusesti care se balacesc cum vor pe linga Cipru este in afara oricarei logici . Militare sau politice .

Lucian Davidescu

@ThinkAgainRo

Sau măcar va tulbura apele 🙂

@Ion

Cine ştie, încurcate-s căile Domnului :))

@ova

Da, se poate să fie doar speculaţii, dar cât timp Rusia le confirmă e cam tot aia.
http://www.cyprusnewsreport.com/?q=node/4540

@Ștefan A.

"un submarin cu propulsie nucleara este prin definitie o arma strategica"

Ah, ce ne mai place să folosim, frivol şi golit de sens, cuvântul “strategic”.

Submarinele care au propulsie nucleară sunt doar scumpe. Strategice devin abia dacă au şi rachete balistice nucleare.

Ștefan A.

@ Lucian Davinescu

Un submarin cu propulsie nucleara E PRIN DEFINITIE O ARMA STRATEGICA . Chiar daca nu este un submarin lansator de rachete intercontinentate . Un "simplu" submarin nuclear hunter / killer are in dotare si torpile cu incarcatura nucleara sau rachete cu raza medie de actiune cu acelasi tip ca incarcatura nucleara . Ca urmare , atacarea , scufundarea unui astfel de submarin (cu atit mai mult referit la unu cu rachete strategice ) este considerata o actiune de razboi . Atit de USA cit si de Rusia (sau ex URSS) .

PS . varietatea de arme nucleare la bordul submarinelor este destul de vasta . Este si motivul pentru care la oricare submarin rus cu propulsie nucleara in navigatie pe apele planetei, vei gasii si urmaritorul lui din clasa hunter/killer occidental . De regula american . Avantajul actual este ca sint putine submarine ruse cu propulsie nucleara in navigatie cotidiana in apele planetei . Majoritatea stau in bazele rusesti ( 2 -ua) fie din lipsa de finantare , fie din lipsa de intretinere adecvata .

Ștefan A.

Ca o complectare . 🙂

Submarine nucleare de atac :

rusesti – clasa Akula I sau II

americane – clasa Los Angeles , Seawolf , Virginia .

Submarine lansatoare de rachete intercontinentale :

rusesti – clasa Typhoon si Borei (primul este si cel mai mare submarin contruit de om vreodata )

american – clasa Ohio

Suficient sa cauti pe wiki ce dotare in arme au submarinele de atac (numite si hunter- killer in terminologia americana) si in special in cele cu incarcatura nucleara . De mentionat ca un Akula are si niste "amarite" de rachete cu raza de actiune de citeva mii de km care vin lansate tot prin tuburile de lansare a torpilelor . Cu incarcatura nucleara. (rachete RK-55 Granat care in cod NATO se cheama SS-N-21 Sampson ) Ma opresc aici . 🙂

iokan

Frumoasa harta! (Aproape la fel de frumoasa ca schema logica indicata de Radu 🙂 .Ea condenseaza cateva mii de articole despre Grecia. Cati bani s-ar economisi daca Parlamentul ar produce legi sub forma unor scheme logice!E drept, avocatii ar fi pe cale de disparitie. @LD : oare cum ar arata o Riscograma scrisa si comentata sub forma unei scheme logice?)

Nici eu nu observ pe harta submarinele rusesti 🙂 dar interesul Rusiei este evident.Se va reintari solidaritatea ortodoxa.Se pare ca unii greci isi vad situatia ca o consecinta a unui complot antiortodox.

Europa de azi arata ca in Weber (cel cu etica protestanta):

-protestantii la masa

-catolicii in curte

-ortodocsiii afara -parca la Weber nici nu existau -(Grecia cu un sut in fund, Bulgaria si Romania cersesc putin Schengen,Serbia inca se mai panseaza ). Maica Rusie asteapta cu bratele deschise…

romulus

Harta proasta, falsa! Ce ai vrut sa arati, nasparliule – cat de aproape e Israelul de Cipru? FALS! Bine ati ajuns – sa falsificati pana si geografia!

Lucian Davidescu

@Ștefan A

"Un submarin cu propulsie nucleara E PRIN DEFINITIE O ARMA STRATEGICA"

Repet, asta cu "tot ce e nuclear este strategic" e o rămăşiţă ceauşistă: pe atunci orice chestie radioactivă – de la petardele Piteşti/Măgurele până la conţinutul sculelor de radiologie – era secretă şi "strategică".

"Strategic" (de unde rostul precizării "rachete balistice") poate să aibă un sens abia în tandem cu "tactic", altfel e o vorbă pompoasă care nu înseamnă mai nimic.

@iokan

Mda, ruşii sunt destul de cinici încât să speculeze religia la fel de bine ca pe orice altă afinitate, reală sau nu.

@romulus

Încearcă la altă masă 😀

Radu

@iokan

Maica Rusie isi permite sa fie generoasa in ultimul deceniu de cand au crescut mult preturile la petrol (mai precis cred ca de cand cu razboiul din Iraq). Dar in afara de petrol si armament, nu prea mai produce mare lucru, importa aproape tot, inclusiv mare parte din grau si alimente in general. Cum ii spun unii analisti americani, Rusia e ca Arabia Saudita cu arme nucleare (si cu un colaps demografic in loc de explozie demografica).

Pe http://www.theoildrum.com/ cred ca am citit recent ca rusii au nevoie de un pret la baril de peste $80 ca sa nu inceapa sa isi consume din banii albi stransi pentru zile negre (si daca ajung la asta atunci nu le va mai da mana sa isi ajute verisorii ortodocsi, decat cu cateva chestii mai mult de forma, cum au trimis o suta de soldati sa ocupe aeroportul din Pristina in 1999 in mijlocul noptii, dar de fapt nu au avut nici o influenta in Kosovo). O tara in plin colaps demografic in care generatia lor de decretei ori incepe sa se pensioneze ori cade prada alcoolismului nu poate fi puternica. Armata lor le poate da suturi doar tarilor mici, dar daca ar incerca sa invadeze Polonia si Germania, cred ca polonezii si nemtii le-ar putea face fata fara ajutor american (si probabil ca oricum se pregatesc pentru era post-NATO, sau mai bine zis o era in care SUA sa nu mai aiba pondere mare in NATO).

Ce va fi in viitor (cu privire la cat va putea Putin sa isi flexeze muschii) va depinde de pretul petrolului. Pe termen lung fenomenul Peak Oil (si inchiderea centralelor nucleare din Germania, etc) va duce la un pret tot mai mare pentru hidrocarburi. Pe termen scurt sau poate chiar mediu, o mare depresie mondiala poate sa scada cativa ani pretul la baril….

Mai probabil decat sa cada Grecia/Cipru etc in bratele Rusiei (care oricum nu are ce cauta in Mediterana) cred ca e sa cada in bratele Chinei. Financiar vorbind, nu militar, ca nu ii intereseaza pe chinezi sa aiba influenta militara mai departe de stramtorile Malacca. Chinezii chiar au interese economice, sa elimine tarifele UE sau macar sa blocheze ridicarea unor noi tarife (cum s-ar putea face intr-o criza prelungita). Avand voturile Ciprului, Greciei, si poate chiar si al Italiei, chinezii pot fi siguri ca piata UE le va ramane deschisa oricat de rea ar fi criza.

fara nume, doar cnp

Harta contine mici inexactitati. Satelitii rusi au depistat langa Cipru doua zacaminte imense cu vodca. Din acest motiv sunt submarinele in zona – sa nu fie concesionata exploatarea lor, altor tari. Aveti grija – informatia e clasificata de csat. Nu stiti de la mine! 😉

John Galt

Tare asta cu vodca. 🙂

romulus

Vai de capul tau, handicapatule! Am dat de tine din intamplare! Promit sa nu se mai repete! Vai de curu' tau de prost! Incearca tu la alta buda, incultule! Vandut imputit!

Stefanita

Foarte interesant aricol! Imi permiteti sa-l reproduc pe blogul meu?

Lucian Davidescu

@romulus

"Am dat de tine din intamplare"

Nici nu prea se putea altfel

Dar de ce te agiţi aşa?

Pa pa

d

N-are nicio semnificatie. Rusii pot sa isi trimita submarinele unde vor, inclusiv in Mediterana. Au si o baza navala in Siria.

unDress

Ha! Am auzit de chestia asta cu vapoare si submarine turcesti acum doua saptamani (cred) de la o prietena care tocmai s-a intors din grecia. Initial i-am spus ca bate campii si ca ce-a auzit sau vazut ea nu este adevarat, caci asa ceva ar fi trebuit sa fie si pe la noi la TV mai degraba decat "Planta lu' Bote" sau alta chestie silico-tunata.Ei bine nici pana astazi eu n-am vazut ceva la TV. De ce? Banuiesc ca nu este important sau poate ca cei de pe aici n-au auzit de asa ceva. …..glumesc. Cred ca astia joaca kazacioc pe o foita subtire de gheata.

XYZ

@unDress: pai daca tu te informezi da la TV, de ce nu ramai un fidel telespectator, ca aici problemele nu se leaga cu "am auzit de la o prietena ca…" E ridicol.

totedati

eu nu i-am înţeles de loc pe turci cu noua strategie islamic-naţionalistă! s-au supărat pe iţic, da şi? îl doare în bocanc pe iţic de turci, ei au în spate arsenalul nuclear american şi cele 100+ veto-uri în favoare lor din partea sua în consiliul de securitate! ce au câştigat turcii? ce alianţă pan-arabă îşi închipuie că pot strânge în jurul lor acum când se ceartă cu siria, când problemele kurdo-irakiene nu sunt rezovate, când turcii de fapt nu sunt arabi ( chestiunea esenţială pe care o uită majoritatea analiştilor )! nu îşi permit nici măcar o alianţă strategică economico-militară mai strânsă cu iranul din cauza sua deşi conectarea câmpurilor de gaz, de ce nu şi cele de petrol?, iraniene la conductele de transport care să treacă prin turcia şi să alimenteze europa ar reprezenta un beneficiu economic direct imens pentru ambele ţări!

cum naiba să visezi la supremaţie geostrategică şi independenţă economico-militară când nu îţi permiţi să înfrunţi sua vizavi de relaţia cu iranul!? păi dacă ţi-e frică acum de sua, când te vei război geostrategic cu israelul cum naiba va fi relaţia cu sua, mai bună sau mai proastă!?

manevrele geostrategice ale turciei nu îmi sunt de loc clare, nu reuşesc să înţeleg ce vor de fapt! dacă vrei să vezi până unde poţi merge, cât de mult poţi înfrunta sua şi israelul cel mai simplu ar fi să testezi în direcţia dezvoltării relatiilor cu iranul! o să afle foarte repede faptul că nu numai siria stă prost la capitolul democraţie ci şi turcia vizavi de minoritatea kurdă! şi atunci să vezi circ! ce să mai vorbim de cipru, cum naiba îşi închipuie turcaleţii că vor apăra acea parte ocupată ilegal dacă se apucă brusc israelul împreună cu ciprul, ajutaţi de greci, să o elibereze şi democratizeze forţat!?

cât îşi va permite turcia să apere ciprul de nord singură împotriva tuturor!? că iranul dacă îi va ajuta îi va ajuta cel mult verbal, moral şi cu livrări de resurse, gaz şi petrol, nu are cum să intervină militar! cu siria sunt certaţi, cu irakul sunt certaţi din cauza irakului de nord controlat de kurzi, cu grecia sunt certaţi, cu ruşii taman acum le-a venit cheful să se certe şi cu ei, cu bulgarii relaţii reci, ce îşi închipuie că vor primi ajutor militar din partea româniei!?

Radu

SUA nu isi mai permite sa mentina trupe in Iraq sau Afghanistan mult timp, asta ar necesita cresterea taxelor pentru miliardari, si cu totii stim ca asa ceva nu se poate. Ar putea sa se imprumute in continuare (cel putin cativa ani) cu dobanda de doar 1%, dar nici asta nu vrea populatia, care s-a saturat de aventuri in emisfera estica. Pentru ca poporul e mai izolationist in timp de criza (un lucru perfect natural), neo-conservativii vor ramane cu buzele umflate.

Vidul de putere ramas dupa retragerea lui SUA din regiune va fi umplut de Turcia si Iran. Nimic rau cu asta, nu vad cum ar incepe razboaie noi nici una dintre ele (turcii deja au ce vor in Cipru, nu vor mai mult). Israelul va urma soarta Africii de Sud–palestinienii vor deveni majoritari in curand, si un regim apartheid isi va pierde aliatii din lume. Si Africa de Sud era sustinuta de Reagan, si credea ca va continua sa fie sustinuta de SUA la nesfarsit, dar nu a fost asa. Ar fi mai bine sa le dea cisiordania palestinienilor cat inca se mai poate, ca nu cumva sa decida palestinienii ca mai bine se mai reproduc o generatie si apoi vor revendica toata tara. In orice caz nu se vor multumi doar cu gaza si cateva enclave bantustane in cisiordania, deci singura sansa pentru pace este sa li se ofere 95% din cisiordania, cum era aproape sa se inteleaga in 2000 din cate retin.

totedati

păi asta e ce vrea şi israelul! cu o singură condiţie, să renunţe la ierusalim! de-aia forţează cu coloniile din jurul ierusalimului ca la un moment dat să le schimbe cu cedarea ierusalimului … şi dacă priveşti calm, de la distanţă, chiar si palestinienii ar accepta asta dar geopolitica îşi bagă coada şi nu permite!

iranul şi arabia saudită nu ar mai avea cu ce să se bată în piept ca lideri ai islamului, s-ar pierde duşmanul … iar în cazul arabiei saudite riscul ar fi şi mai mare, să zboare de pe tron dinastia care a pierdut ierusalimul …

aşa că lucrurile vor rămâne ca şi până acum cu o posibilă dezvoltare într-un viitor îndepărtat a unui front comun arab în jurul egiptului, un fel de superstat arab, un ue islamic care să îşi încerce încă o dată norocul cu un ultim război decisiv cu israelul …

evident în tot acest timp palestinienii vor fi un fel de tigani ai orientului mijlociu luaţi la şuturi nostop de iţic si de fraţii arabi care nu se vor grăbi de loc să îi ajute pentru că nu vor fi pregătiţi să înfrunte israelul! dobitocii de saudiţi cu mintile înecate în petrodolari ar ataca mai degrabă iranul, că sunt viteji nevoie mare, decât israelul de care le e frică! dar nu vor recunoaşte niciodată asta!

asta dacă nu forţează palestinienii mişcarea de coagulare panaraba prin atacuri şi provocarea israelului! răspunsul lui iţic va fi pe măsură dar măcar lipsa de reacţie şi slăbiciunea statelor arabe ar putea grăbi procesul de creare a unui ue panarab islamic, răsturnarea monarhiilor de sub aripa petrodolarilor saudiţi şi democratizarea forţată a peninsulei arabe în stilul democratic iranian …

capacitatea de sacrificiu al palestinienilor e vecină cu nebunia, ar fi în stare să facă război tot la fiecare 2-3 ani doar ca să forţeze unirea statelor arabe!

iar în toată această ciorbă turcaleţii se bagă în seamă neinvitaţi de nimeni! au si ei 10 ani de creştere economică şi o relativă pseudo-democraţie şi deja au uitat de unde au plecat şi scheletele încă proaspete din fundul curţii!