Riscograma
Lucian Davidescu

Ocupaţi, băieţi, orice, numai ocupaţi!

Ce motive ar avea românii să participe la o „revoluţie globală“?

Participarea aproape de zero la versiunea românească a protestelor virale începute sub genericul „Ocupaţi Wall Street“ este un motiv de îngrijorare. Nu pentru că ar demonstra proverbiala lipsă de mobilizare a românilor.

Ci pentru că tensiunea socială există şi în România, poate chiar în mai mare măsură, şi era de preferat ca ea să se reverse acum, într-o manifestaţie care, în fond, este despre democraţie, decât mai târziu, mai violent şi împotriva cine-ştie-cărui adversar mai mult sau mai puţin închipuit.

Principalul motiv al participării slabe este, desigur, faptul că România are alte probleme decât Vestul. Acolo, clasa mijlocie vede cum îi scade un nivel de trai pe care îl considera firesc. Aici, sărăcia este încă o stare de fapt, iar mobilitatea socială este totuşi destul de ridicată, fie şi pe calea emigrării. Scenariul despre care se spune că l-ar fi salvat pe Ceauşescu – o combinaţie românească de glasnost, perestroika şi mai multă mâncare în magazine – se adevereşte abia acum.

Pe de altă parte, România are probleme pe care Vestul le are în mult mai mică măsură, dar care au alimentat revoluţiile primăverii arabe: cleptocraţia ajunsă politică de stat, mafiile locale protejate politic şi acapararea unei mari părţi din capital tot de „1%“, dar de data aceasta foşti activişti şi securişti.

„Occupy Wall Street“ ar putea părea o revoluţie socialistă, însă nu este. Ambiguitatea doctrinară specifică aproape oricărei mişcări de masă face ca ideile socialistului Michael Moore sau ale libertarianului Ron Paul să fie la fel de bine primite.

Însă, în cele din urmă, este o mişcare împotriva socialismului „de dreapta“, adică a sistemului politic care favorizează acumularea capitalurilor în mâinile unei elite – economică în cazul Occidentului, militară în cazul Orientului sau politico-mafiotă în cazul României.

Primul semnal a fost dat de islandezi, poporul care a refuzat să naţionalizeze pierderile provocate de bancheri. După ce fosta clasă politică a fost aproape măturată de protestele de stradă, iar ţara a declarat un faliment cinstit, economia s-a întors rapid pe creştere. A fost prima răsturnare totală a sistemului politic confortabil în care fiecăruia îi vine rândul mai devreme sau mai târziu, dar în cadrul căruia nu se schimbă aproape nimic niciodată.

Mai pe scurt, „Occupy Wall Street“ este începutul unei mişcări globale care pretinde instalarea unei democraţii autentice. Motiv pentru care – pentru raţiuni proprii sau măcar, pentru început, din mimetism – ar fi bine ca şi românii să ocupe Piaţa Unirii, Universităţii, Obor, Rasdaq… oricare, numai să o ocupe.

În schimb, marele risc al României este ca, după modelul bulgăresc sau chiar după cel propriu din perioada interbelică, să găsească vinovăţii de natură etnică sau după alte stereotipii uşor de materializat.

Asta n-ar face decât să consolideze regimul cleptocratic, să le confere autoritate morală mafioţilor de naţionalitate majoritară şi să îi îmbogăţească şi mai mult pe securişti şi pe urmaşii lor.

România Liberă