Riscograma
Lucian Davidescu

Statule, ce-ţi mai place să fiu prostul tău!



Ai deschis uşa recenzorului? Amendă!

Încă mai abracadabrantă decât răsuceala cu CNP-ul este consecinţa ei. Să luăm un caz. Dl.

Cenepescu i-a deschis, amabil, uşa recenzorului. Recenzorul nu l-a întrebat nimic despre CNP. Cenepescu a plecat din ţară, mulţumit că şi-a făcut „datoria de cetăţean”. Acum, Statistica s-a sucit. Îl trimite pe recenzor înapoi, să ia CNP-urile. Dacă Cenepescu nu mai e găsit acasă, e pasibil de 5000 de lei amendă! O spune nu purtătorul de cuvânt ci, de data asta, şeful INS: Franţ Cafca.

Nu mai bine stătea Cenepescu liniştit şi nu răspundea?

Bizară insistenţă, mai ales că recensământul merge deja foarte prost ca să-ţi permiţi să trimiţi iar oamenii pe unde au mai fost.

Iată însă că abuzul şi circul merg mai departe. Ceea ce scriam că s-ar putea face într-un mod discret este anunţat în mod public de un soi de miliţian: CNP-urile vor fi „reconstituite” pe baza datelor de la Evidenţa Populaţiei. Desigur, e valabil tot pentru cei care au avut naivitatea să deschidă.

Dar până la urmă de unde a apărut ideea asta cu CNP-ul?

L-am întrebat asta pe şeful Statisticii, luni, în emisiunea lui Radu Soviani. Nominal: cine? …cică nu prea mai ştie. Șeful INS? …că nu, dar nu poate să divulge date cu caracter personal. Măcar e cineva din INS sau din afară? Nici un răspuns!

Și ce garanţie am că datele nu vor fi copiate şi păstrate?

…că e un proces securizat, cu cameră de date în care nici măcar el însuşi nu are acces. Dar cine? …oameni. Cine-i alege? Au certificat ORNISS sau ce au? Nici un răspuns! Surpriză, surpriză: ce nu ştie INS ştie în detaliu Ministerul de Interne: „Mai mult, în procesul de prelucrare informaţiile vor fi utilizate numai în cadrul sistemului informatic statistic naţional (în interiorul reţelei VPN criptat). În baza de date ORACLE pe serverul INS nu există niciun fel de corespondenţă CNP – Nume şi prenume.

La un an după încheierea prelucrării, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor şi procedurilor legale”, a precizat MAI.

Dacă tot le aruncaţi după, de ce insistaţi atât?

…că pentru rigoare, că trebuie de exemplu ca să stabilim structura familiilor în migraţie. Cum!? Păi asta înseamnă procesare, e contra legii! …că nu. Că da!

P.S. Pentru nuanţe şi atmosferă, voi posta înregistrarea video imediat ce The Money Channel va reuşi s-o pună pe site. Merită!

EXITCARD
LOADING