deficite-euro

Lucian Davidescu

Singura decizie adevărată luată de şefii de state din zona euro

Este proastă

Printre jurăminte, blesteme şi alte sortimente de sirop, participanţii la cel mai recent „summit al ultimei şanse” au luat o singură decizie reală: Ca în viitor să nu le mai ceară băncilor să renunţe la o parte din creanţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei, şi să lase întreaga notă de plată pe seama contribuabililor. Practic, statele să salveze băncile. Dar parcă tocmai statele aşteptau bunăvoinţa băncilor. Cu siguranţă nu pot fi ambele situaţii adevărate.

Decizia a venit la scurtă vreme după anunţul mult mai important al lui Mario Draghi, de la BCE – că nu va tipări bani pentru a cumpăra obligaţiuni de stat dar că va furniza lichiditate abundentă băncilor pe termen scurt şi mediu. Cum se poate împăca politica monetară austeră cu salvarea faliţilor? Păi nu prea se poate.

Aşa că urmează cel puţin încă un „summit al ultimei şanse”, în primăvară, când totul o va lua de la început, dacă va mai putea.

Taberele sunt deocamdată aceleaşi: contribuabilii şi bancherii. Miza pentru contribuabili este să nu plătească prostia bancherilor, a birocraţilor şi a unora dintre ei înşişi. Miza pentru bancheri este să nu plătească prostia proprie şi să dea vina pe oricine altcineva.

1. Pe greci că ar fi puturoşi, deşi în realitate muncesc mai multe ore pe săptămână decât germanii.

2. Pe spanioli că ar fi risipitori, deşi în realitate au datorie publică mai mică procentual decât francezii.

3. Pe italieni, portughezi şi irlandezi că încalcă tratatul de la Maastricht, deşi Franţa şi Germania au făcut asta pentru prima dată, în 2003, şi s-au opus mecanismelor care să le oprească.

4. Pe guverne, că ar fi populiste, deşi băncile au fost printre principalii beneficiari de fonduri publice.

5. Pe euro, pentru că ar fi otrăvit cu credit ieftin economiile periferice, deşi era treaba bancherilor să evalueze riscul individual şi să adauge marjele necesare la dobândă.

Etc. etc. etc.

În mod normal, euro n-ar avea nici un motiv să dispară, dar totuşi asta se poate întâmpla dacă alegeri simple sunt înlocuite de compromisuri absurde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *