Riscograma
Lucian Davidescu

Japonia se aliază cu China şi Rusia în „cruciada” contra dolarului

Trădare?

Acum doi ani, China şi Rusia anunţau primul „swap valutar”, yuani contra ruble, pentru a evita să mai folosească dolari în comerţul bilateral. Înţelegerea suna spectaculos încă de pe atunci, însă efectele concrete erau aproape de zero. Pentru că o singură înţelegere bilaterală de acest tip, între jucători oricât de mari, nu valorează aproape nimic.

Ar valora ceva dacă balanţa comercială dintre cele două ţări ar fi perfect echilibrată. Însă într-un astfel de caz nu mai e nevoie de monede internaţionale de schimb – barterul e suficient. De fapt, swap-ul este mai rău decât un barter, pentru că preia toate riscurile monedei fără să preia şi avantajele.

În momentul (inevitabil) în care una din ţări importă mai mult decât cealaltă este nevoie de monedă lichidă. Adică, dolari. Pentru că japonezii, de exemplu, nu acceptă ruble în contul excedentului comercial pe care îl au faţă de China. Deocamdată!

Atunci când intră un membru nou în joc, înţelegerile bilaterale încep să conteze. Dacă A îi e dator lui B, B lui C şi C lui A, deficitul net este mai mic iar nevoia de monedă lichidă tinde spre zero. Iar în ultimii doi ani au tot intrat. În paşi mici, China şi-a extins reţeaua de tratate la aproape 20, iar Rusia, Iran, Pakistan sau Turcia au şi ele câte trei-patru.

Iar procesul nu dă semne să înceteze, ci dimpotrivă: în ultimele două luni anunţurile au curs constant, culminând cu intrarea în ring a Japoniei, care în ultima săptămână a anului trecut a semnat tratate de swap valutar cu China şi India. (Petrol iranian cumpără de mult în yeni). Surpriza vine din faptul că Japonia este, şi în finanţe, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA. Explicaţia este că efortul de a slăbi yenul merită orice sacrificiu, chiar şi pe al altora. Reacţia SUA a apărut prompt – Departamentul Trezoreriei a criticat Japonia în acelaşi capitol în care aproape că acuză China de manipularea monedei.

Însă vorbele deja nu mai rezolvă nimic.

12 comentarii
spartan

Si ne mai miram de ce vor SUA sa atace Iranul… .Orice om cu o bruma de cunostinte economice stie ca daca oamenii nu vor mai avea nevoie de dolari pentru comertul international acesta intra in balarii. Sincer, nu cred ca americanii vor renunta usor la avantajele suprematiei dolarului, dar nici nu stiu daca vor avea curaj sa intre in Iran, atata timp cat Rusia si China au declarat fatis ca nu vor permite acest lucru. Ne paste oare al Treilea Razboi Mondial?

Ion Stefan

Este un inceput crucial pentru intreaga omenire.Daca SUA intra in Iran se va da startul declansarii celui de al 3-lea razboi mondial,pentru reampartirea zonelor de influenta,in care China si Rusia vor avea un greu cuvant de spus.,ferasca DUMNEZEU

romania inedit

Eu cred ca este foarte bine ca a inceput cruciada asta si ar trebui sa faca parte din ea si Europa .

@romania_inedit

Da, mai ales ca moneda euro e una de inalta tinuta artistica…

Iar Japonia la 250% datorie din PIB, nu prea se mai simte bine…

observator

Statele Unite nu au nevoioe de un razboi terestru cu Iranul. Este suficient sa-i scufunde flota, sa-i distruga aviatia si capacitatile nucleare si au rezolvat problema. China si Rusia vor sari in ajutorul Iranului asa cum au ajtat Libia.

De fapt mare lucru nu ar putea face cu armamentul conventional pe care il au.

ThinkAgainRo

Felicitări domnule Davidescu! Acesta este tipul de ştire CARE CONTEAZĂ!nu unde şi-a mai aruncat Daniela Crudu chiloţii sau ce minoră de 11 ani a mai născut!

acestea sunt informaţiile cu IMPACT DEOSEBIT pentru viitor!Felicitări mi-aţi luat-o înainte! oricum riscograma rămâne cel mai valoros blog de analize economice (şi nu numai)!

Felicitări şi putere de muncă pentru 2012 căci va fi un an extrem de încărcat!în evenimente!

ThinkAgainRo

@ OBSERVATOR

chair crezi că perşii (iranienii pentru bacalaureaţii 2011) se vor uita cum americanii le anihilează armamentul?Chair crezi că vor sta şi vor sparge seminţe de dovleac în timp ce navele lor se scufundă?Chiar crezi că Drona capturată în decembrie a rămas în pană şi de aceea a aterizat?

Eu zic să Think Again!

IRANIENII nu sunt arabi nespălaţi şi leneşi!Dintre popoarele din zonă sunt cei mai periculoşi! Și au armament de ultimă generaţie (de la frăţiorii lor ruşii)!Chiar crezi că CHINA şi RUSIA au portavioane şi nave în zonă aşa de agrement?

Dacă era aşa de simplu cum gândeşti iranienii erau oale şi ulcele de mult!Dacă SUA atacă IRANUl în minutl 2 peste 250 de miii de rachete vor şterge ISRAELUL DE PE HARTĂ!Iar cel mai câştigat stat va fi RUSIA care va vinde petrol cu 250-300 de doalri bariulul!

xxela

Oamenilor ce ati fumat ?

E doar o analiza economica scurta si la obiect.

Sclavul

@ThinkAgainRo

iranienii NU mai sunt perşii de altadata! sau dupa parerea ta si grecii de azi mai sunt inca vechii spartani? si de aceea sunt in aceasta situatie economica? Fratele meu vremurile se schimba adu-ti aminte de Imperiul Roman si unde sunt acum urmasii lor… TIMPUL ESTE CEL MAI BUN JUDECATOR. Nu uita exista o teorie a dezvoltarii in spirala a societatii … cel mai bun exemplu China!(pentru bacalaureaul din tine)

Ozz bronson

Chinezii si rusii au portavioane? Chinezii abia au achizitionat un fost restaurant rusesc la care muncesc de 3 ani si o sa mai munceasca 3 ani si tot n-o sa fie mare scula, ca degeaba aia avioane pe el daca n-ai si armament pe avioane.

Thinkagain, dar degeaba ca nu-ti foloseste.

Evident ca iramnul e o nuca greu de spart si nu e vorba de nici un razboi deocamdata. Ce mi se pare interesant la fanii romani e ca nu realizeaza consecintele unei explozii atomice in israel pentru romania (chiar ramasa fara raspuns ceea ce e greu de imaginat)! Cu un vint propice toata tara va trebui evacuata. Fukushima si Cernobil impreuna o sa fie un 0.1% prin comparatie. S-a dus vremea in care o bomba atomica n-avea nici douaj de kilotone. Si nu-mi spune ca americanii i-au drogat pe iranieni sa tot repete cu gura lor ca vor sa stearga israelul d epe harta, sa dea arme hamasului si hezbollahului si sa se dea cocosi acum ca ei inchid ape internationale. Pai daca iranul inchide ormuz si petrolul sare la 300$, americanii saracesc dar romanii mor de foame.

Ioana Tudor

Okay .. ceea ce nu imi dai seama este ce rol joaca Romania in acest script. Unde, mai exact, se situeaza Romania? Si impotriva Euro ce actiuni exista?

Stefan

Ioana Tudor : cum, nu stii ?

Romania este Noul Babilon 😉