Riscograma
Lucian Davidescu

Un exemplu în care privatizarea din sănătate a ieftinit serviciile cu 20%



Și altul în care a umflat buzunarele politrucilor

În sfârşit, legea sănătăţii are şanse să intre într-o dezbatere adevărată, dar primul eşec nu înseamnă că privatizarea trebuie abandonată cu totul.

Privatizarea serviciilor de urgenţă ar fi complicată din mai multe motive:

1. Spre deosebire de cazul spitalelor, în cazul urgenţelor nu pacientul alege furnizorul de servicii şi „dispeceratul”.

Deja, cel mai important avantaj al competiţiei libere dispare.

2. Urgenţele nu ar fi plătite de casele private de asigurări, capabile să introducă un filtru suplimentar, ci „de la buget”. Dispare şi al doilea avantaj al competiţiei libere.

3. Însă, cel mai important lucru este că sistemul de acum funcţionează bine, iar o schimbare ar presupune prea multe riscuri, fie că sunt de concept fie de aplicare. Cât timp, lucrurile funcţionează eficient, deschiderea pieţei urgenţelor nu e o – pardon – urgenţă.

Înseamnă asta că toate serviciile private finanţate public ar fi dăunătoare? Argumente pro şi contra sunt multe, dar exemple sunt puţine.

Unul este stomatologia. Aici, costurile per medic sunt de patru ori mai mici decât în sistemul public iar câştigurile – de două ori mai mari. Raportul de eficienţă de unu la opt nu poate fi justificat doar prin presupusa „complexitate” a intervenţiilor din sistemul public. Însă stomatologia nici nu are pretenţia de „universalitate”. Cu siguranţă, într-un sistem de de decontări prin casa de sănătate ar fi ajuns să coste mai mult

Iată însă un studiu de caz destul de puţin cunoscut: În 2004, a început liberalizarea serviciilor de dializă, adică au fost acceptaţi operatori privaţi la decontare. Preţurile au scăzut de la 140 de euro pentru o şedinţă de hemodializă la doar 110, adică cu mai mult de 20%. Calitatea serviciilor a crescut incredibil. Apoi, din 2005 până acum, preţurile au crescut cu doar 10 euro, la 120 de euro. Deci, cu 1,5% pe an, mai lent decât inflaţia din zona euro şi mult sub ritmul de creştere a salariilor, care între timp s-au dublat.

Există însă şi contraexemple: îngrijirile la domiciliu sunt aproape monopolizate de o firmă care primeşte trei sferturi dintre decontările casei de asigurări şi care nu se jenează să raporteze un profit cât jumătate din cifra de afaceri. Într-o activitate intensivă în muncă, această marjă nu poate fi explicată prin mecanismele pieţei. Oricând va fi cineva dispus să facă treaba mai ieftin sau să ofere servicii mai bune de aceiaşi bani. În cazul de faţă, „avantajul competitiv” este reţeaua de informare şi vânzări, care are acces la pacienţi uşor-de-convins înainte ca aceştia să afle că au mai multe opţiuni. Urmează prestarea de servicii fictive, chiar şi după decesul pacientului, sub ochii îngăduitori ai singurei case de aigurări!

Vestea bună este că, în cazul existenţei caselor de sănătate concurente, aproape nimeni nu ar lucra cu un astfel de furnizor de servicii, de teamă să nu-şi piardă o parte din pacienţi.

Vestea proastă…

România Liberă: Morţi îngrijiţi la domiciliu pe banii statului

Cum v-au pregătit cei de la Alicia Medical Expert înainte de prima zi de muncă?

Eram coordonator în Spitalul Judeţean Ilfov şi trebuia să conving pacienţii să intre în programul de îngrijire al firmei. Dacă pacientul accepta, completam dosarul.

Apoi mergeam cu fişa de recomandări, completată cu numele şi datele personale, la medic. El ştampila, semna, apoi eu, după biletul de externare, copiam diagnosticul şi treceam numărul zilelor de îngrijiri la domiciliu şi manevrele.

Dumneavoastră făceaţi acest lucru? Pe fişa deja semnată şi parafată de medic?

Da. Nu accepta firma recomandare scrisă de medic, pentru că el îţi recomanda o anumită perioadă, un anumit număr de zile. Îi recomanda poate doar şapte zile şi doar trei-patru manevre. Firma trebuia să se lungească.

Cu cât lungeaţi de obicei?

Depindea foarte mult de diagnostic. Dacă omul era în fază terminală, poate medicul îi recomanda 10 zile de perfuzie. Sau 10 perfuzii, una la trei zile. Treceam una pe zi, timp de 30 de zile. Dar nu se duceau asistentele noastre în fiecare zi.

Ce se întâmpla în cazul în care un pacient se răzgândea?

Dacă pacientul se răzgândea, se mergea mai departe, nu se ţinea cont. Firma mergea cu el înainte. Banii erau încasaţi în continuare de la Casă.

Alina Ion este secretar general-adjunct în PDL. Cât aţi lucrat acolo, ştiaţi acest lucru?

Da, ne spunea des. Iar când erau alegeri ne-a dat telefon acasă şi ne-a spus să mergem în faţa Sălii Palatului, ca susţinători. Acolo ne-au dat veste, baloane cu PDL. Am aplaudat, am scandat, exact ca pe timpul lui tata-mare. Plus că făceam liste pentru partid.

Ce fel de liste?

Fiecare coordonator din spitale avea o agendă cu pacienţii pe care-i convingea să intre în programul de îngrijire al Alicia Medical. Şi căutam în agendă şi făceam liste pentru susţinerea partidului, cu numele pacienţilor, codul numeric şi semnătura.

Semnătura cui?

A pacientului.

Semnaţi dumneavoastră în locul lor?

Da, de multe ori căutam în arhive în acordul pe care îl semnau ei în spital că acceptă să fie îngrijiţi de Alicia Medical, puneam foaia pe geam şi copiam ca să fie cât de cât identică cu semnătura.

Ce făceaţi cu aceste liste?

Le lua Alina. Pentru susţinerea partidului, atâta ştiam noi. Ne spunea că fără partid n-o să facem nimic, că fără partid ne ducem dracu’.

EXITCARD
LOADING