marie

Lucian Davidescu

„Capul lui Moţoc vrem!”

[Sursa]

— Văd că armaşul întîrzie, zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc, care se învălmăşea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoţi şi dumneata?
— Aşa, aşa, să-i împuşte cu tunurile; nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de mojici, de vreme ce au perit atîţa boieri. Da, să-i omare de istov.
— M-aşteptam s-aud asemene răspuns, zise cu oţărîre Lăpuşneanul, dar să vedem întăi ce vror.
În vremea aceasta, armaşul se suise pe poarta curţii şi, făcînd semn, strigă:
— Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba?
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga:
— Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!
— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!
— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El sfătuieşte pre vodă! Să moară!
— Moţoc să moară! — Capul lui Moţoc vrem!
Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“.
— Ce cer? întrebă Lăpuşneanul, văzînd pre armaşul intrînd.
— Capul vornicului Moţoc, răspunse.
— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să şuguieşti, dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd; n-ai auzit bine!
— Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.
Într-adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“
— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile într-înşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare; ei sînt nişte proşti!
— Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece; să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubeşte ţara. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii.
— Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba, căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc!
Şi plîngea, şi ţipa, şi suspina.
— Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara.
Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Ticăitul boier răcnea cît putea, vrînd să se împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime.
Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi.
— Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului.
— Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *