Riscograma

Care investitori îşi fac bagajele să plece din România?

Economia românească a pierdut un propulsor important odată cu frânarea investiţiilor străine, dar nici cele mai negre scenarii nu luau în calcul, până recent, că bilanţul ar putea deveni negativ din cauza „delocalizărilor”.

Plecarea Nokia a fost primul semnal de alarmă, după ce migraţiile unor nume ca Procter&Gamble, Kraft sau (parţial) Coca-Cola au fost trecute cu vederea. Deşi prezenţa Nokia a fost înlocuită cu succes de Bosch şi De Longhi, încă există riscul ca şi alte companii să plece, din cauza schimbărilor provocate de criză sau a nemulţumirilor legate de situaţia economică şi financiară a României. Deja, în doar trei ani investiţiile străine directe au scăzut de la peste nouă miliarde de euro la mai puţin de două miliarde, adică înapoi la nivelul anului 2003. Pentru ca investiţiile străine să nu se transforme într-o adevărată piatră de moară de gâtul economiei, ar trebui fie ca exodul să încetinească, fie ca alte investiţii să ia locul celor plecate.

Taxarea muncii

Principala problemă a României este impozitarea excesivă a muncii: 45% din suma plătită de angajator ajunge la stat, acesta fiind al şaptelea cel mai mare nivel din UE. În cazul investiţiilor destinate exportului, aceasta nu este o problemă foarte mare, pentru că salariile sunt oricum foarte mici. Însă în cazul investiţiilor destinate vânzării pe piaţa locală, străinii ezită să îşi deschidă afaceri în România din cauza concurenţei neloiale făcute de firmele autohtone care au ajuns să îşi plătească angajaţii la negru. Astfel, o reducere a impozitării muncii, de natură să scoată la suprafaţă o parte din economia subterană, ar avea şi efecte secundare bune: ar aduce investitori noi şi i-ar motiva pe cei deja veniţi să angajeze în plus de banii economisiţi, în loc de-a migra în Asia.

Pericolul chinez

Teoretic, România are şi doar avantaje în noul context economic mondial. Creşterea de până acum a Chinei a făcut ca salariile de acolo să ajungă comparabile cu cele din România. Există însă discrepanţe care fac ca migraţia să fie în continuare de preferat. În oraşele de coastă ale Chinei salariile sunt chiar duble faţă de România, dar în interior sau în ţările vecine ca Vietnamul – ele sunt la mai puţin de jumătate. Avantajele devin însă evidente în perspectivă. Muncitorii din Asia de Sud-Est pretind creşteri salariale de 20-30% pe an, tendinţă care poate ruina orice plan de afaceri. Pe de altă parte, în ţările din Europa de Est pretenţiile sunt mai realiste, lucru care se adaugă la avantajele naturale: apropierea logistică şi culturală şi apartenenţa la uniunea vamală europeană.

„Dacă pleacă Dacia?”

Cel mai important magnet pentru investiţii rămâne însă nivelul de pregătire a forţei de muncă. Principalul motiv pentru care Bosch şi De Longhi s-au luptat să ia locul Nokia este faptul că exista un număr substanţial de angajaţi instruiţi să lucreze la exigenţele procesului de producţie modern. Unul dintre principalele riscuri ale delocalizării este o cultură precară a muncii, care face să nu existe două produse absolut identice în aceeaşi serie, nivel pe care nu toţi potenţialii angajaţi din România l-au depăşit.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou