Riscograma
Lucian Davidescu

3 capcane logice care fac posibil socialismul

Şi socialismul de stânga, şi socialismul de dreapta

1. „Sunt de acord să dau bani pentru…” ca un consimţământ pentru o taxă universală.

SOCIALISM DE STÂNGA: Îţi place că vezi la televiziunea publică „ştiri decente”, „cultură”, „documentare”? Atunci bagă mâna adânc în buzunar. În al tău, nu în al celor care se uită la maneleteve sau care au renunţat la televizor.

SOCIALISM DE DREAPTA: Cică orice stat are nevoie de poliţie, justiţie, armată. Sigur că are, dar asta nu înseamnă că formulele actuale de taxare sunt corecte şi eficiente. Scopul serviciilor respective sugerează mai degrabă o taxă fixă pentru proprietate şi aproape deloc un impozit procentual pe venit.

Există servicii publice de care baneficiază chiar toată lumea? Sigur că există, însă destul de puţine şi destul de ieftine încât să finanţate din exploatarea proprietăţii publice legitime: aer, apă, drumuri, resurse.

2. „Eu ştiu să-mi port de grijă, dar alţii nu ştiu…” lucru pe care îl zice – culmea – aproape toată lumea.

SOCIALISM DE STÂNGA: Dacă eu nu mănânc la fast-food trebuie să nu mănânce nimeni, dacă nu cumpăr de la supermarket – supermarketul trebuie închis sau alungat la marginea oraşului.

SOCIALISM DE DREAPTA: Nu oricine poate fi notar, farmacist, taximetrist etc.

– trebuie limitat numărul de licenţe ca să nu apară „concurenţa neloială”. De fapt, aşa apare cea mai neloială concurenţă: unii care au voie să presteze serviciul şi alţii care n-au.

De fapt, toată lumea ia şi decizii corecte, şi greşite: diferă doar raportul. Însă când iei decizii pentru alţii, devii din ce în ce mai predispus la greşeli.

3. „Aia-şi-ailaltă au funcţionat în alte părţi, deci hai să le facem şi noi obligatorii…” de parcă relaţiile sociale ar fi o ecuaţie cu rezultat fix.

SOCIALISM DE STÂNGA: Într-adevăr, agricultura colectivă a funcţionat în Israel, dar asta tocmai pentru că asocierea a fost voluntară.

SOCIALISM DE DREAPTA: Desigur că uniformele şcolare sunt un motiv de mândrie în Marea Britanie, dar asta se întâmplă tocmai pentru că nu oricine are privilegiul de-a le purta.

Elimină decizia liberă şi vei rămâne cu CAP-urile comuniste sau cu uniformele vişiniu-kitsch care nu provoacă nici o mândrie ci doar nerăbdarea de-a scăpa de şcoală.