EXITCARD

traseisti

Lucian Davidescu

Iată de ce traseismul politic e bun pentru democraţie

…şi de ce „votul uninominal pur” e rău.

Ultima găselniţă în materie de schimbări electorale, votul uninominal într-un singur tur, poate fi interpretată şi ca o „veste bună”, din mai multe motive.

Întâi, pentru că trimite la coşul de gunoi varianta care găsise consensul printre politicieni, hibridul dubios între uninominal şi liste.

Apoi, pentru că forţează explorarea consecinţelor şi concluzia firească: nu există sistem de vot perfect, iar acesta e mai departe decât părea – mai ales pentru România, unde efectele practice ar fi catastrofale. În cele din urmă, pentru că va forţa partidele să găsească consensul în jurul sistemului de acum, care deşi nu pare, e probabil cel mai bun.

Propunerea intempestivă de schimbare a sistemului de vot pare doar o petardă prin care actuala putere încearcă să smulgă cât mai mulţi membri ai fostei puteri, după principiul ~noi vom avea ŞI mai multe locuri, voi – puţine sau deloc~. Raţional, nici un partid dintr-un sistem cu trei nu are interesul să şi aplice un astfel de sistem pentru că – pe termen lung – inevitabil îi va veni rândul să fie măturat. Ce-i drept,„raţional” şi „termen lung” sunt factori de risc enormi în contextul dat.

Nici traseismul nu mai este „eliminat” deocamdată, ceea ce este încă o veste bună. Oricum, probabil că nu era posibil constituţional – şi pe bună dreptate. Iată de ce.

Constituţia prevede că mandatul imperativ este interzis. E o formulare destul de criptică. Pentru a o decripta, trebuie decriptată întreaga construcţie logică şi instituţională a unui parlament.

Pe lângă rolul direct, de-a reprezenta o populaţie mai largă, parlamentul are şi un rol ignorat, dar chiar mai important: pluralitatea.

Trebuie să existe un număr suficient de mare de parlamentari astfel încât să fie cât mai grea coruperea, manipularea, şantajul sau ameninţarea tuturor simultan. Pentru ca, atunci când o majoritate derapează o altă majoritate să se poată forma, pe criterii noi. Acesta este şi motivul pentru care sunt aproape 500 sau 300 dacă se va vota şi asta. În logica „fidelităţii” şi a disciplinei de partid, nu era nevoie de atâţia. O masă cu patru locuri era suficientă. Fiecare şef de partid s-ar fi prezentat şi şi-ar fi pus procentele pe masă, după modelul consiliului de administraţie: Ponta 35, Boc 35, Antonescu 20, Kelemen 10.

Tocmai pentru a evita această situaţie sau extrapolarea ei la scară de grup – care oricum se întâmplă în cele mai multe cazuri – constituţia interzice votul imperativ. Ceea ce înseamnă că excluderea din partid nu poate avea drept consecinţă pierderea postului de parlamentar. Rămâne posibilă excluderea celui care pleacă de bună-voie, dar această situaţie este uşor de evitat: traseistul votează alături de noul „sponsor” fără să îşi formalizeze demisia din vechiul partid.

Există şi un tratament împotriva traseismului – cel care vindecă boala, nu simptomele. Partidele ştiu cu destul de multă precizie cât de mic e caracterul propriilor membri, respectiv cât de mare e buzunarul din care compensează.

Să fim serioşi, unii au făcut deja o tură prin toate partidele şi au început-o pe a doua. Îşi închipuie cineva că gata, s-au oprit? Nu? Atunci, de ce îi mai primeşte?

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *