EXITCARD

great-dictator

Lucian Davidescu

România nu e republică semi-prezidenţială, nici prezidenţială, nici parlamentară

…este republică guvernamentală, cu parlament zero-cameral.

Povestea cu Monitorul Oficial, mutat din vârful pixului de-colo-până-dincolo poate da ceva fiori reci pe nervul democratic.

Primul motiv este „revelaţia” că această instituţie, teoretic tehnică, poate fi un punct slab pe care Constituţia nu l-a anticipat: Călcâiul lui Ahile al democraţiei.

De fapt, nu e nici o revelaţie: tot timpul MO a fost ţinut gata pentru orice eventualitate şi folosit la nevoie, dar cu maximă prudenţă şi discreţie, ca să nu se prindă cineva cât de stricată e jucăria, şi s-o repare. Poate că acum e o ocazie bună.

Al doilea motiv este că începe să se vadă cam cât de puternică şi de absurdă este posibilitatea pe care o are guvernul de-a legifera prin aşa-numitele „ordonanţe de urgenţă” – li se putea spune, mai cinstit, decrete – adoptate prin „consens”, adică la decizia unui singur om, şi aplicabile imediat (bun, imediat după publicarea în Monitorul Oficial, că se pare că-i important).

Aici se vede cam ce fel de regim politic avem.
Într-unul semi-prezidenţial, ca Franţa, guvernul poate emite ordonanţe doar pe teme stabilite în mod expres de parlament, printr-o lege de abilitare. Dacă tematica nu e respectată, ordonanţele sunt nule de drept.
Într-unul prezidenţial, ca SUA, preşedintele nu poate emite legislaţie primară fără aprobarea Congresului.
În regimurile parlamentare nu există aşa ceva.
Există însă în multe dictaturi şi semi-democraţii, ca România.
Concluzia e că România poate fi considerată o republică guvernamentală, cu parlament zero-cameral.

Iată un exerciţiu teoretic: dacă mâine prim-ministrul decide să naţionalizeze toate proprietăţile private fără despăgubire, o poate face fără nici o piedică.
Abia recent, în cazul pensiilor, Curtea Constituţională s-a aruncat să spună că propriile decizii „nu se aplică retroactiv”. Altfel spus, se opresc naţionalizările dar nu se răstoarnă cele deja făcute. Iar dacă OUG cade în cele din urmă în Parlament, rămâne tot la latitudinea Guvernului dacă şi cum să facă reparaţiile. Astfel de scenarii sunt nenumărate iar Constituţia ar trebui să le facă imposibile, eliminând posibilitatea guvernului de a da legi.

Riscul nu vine obligatoriu dinspre Victor Ponta, pe care doctoratul plagiat îl va îndepărta discret dar sigur din viaţa publică.

Ci dinspre vreun viitor prim-ministru care va şti să folosească din plin toate pârghiile şi nu se va ruşina să o facă.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *