EXITCARD

sursa: KMKZ.RO www.facebook.com/revista.kmkz

Lucian Davidescu

Ce se alegea de Oltchim fără Domnu’ Dan şi de ce Gazprom a dat bir cu fugiţii

Prezenţa lui Dan Diaconescu la Oltchim este spectaculoasă dar irelevantă. Absenţa Gazprom e ignorată dar decisivă.

Victoria lui Dan Diaconescu la Oltchim a ridicat până la cer interesul public pentru această privatizare, iar asta e o treabă bună.

Răfuiala politică stârnită pe marginea întregii tărăşenii va scoate la vedere mult din gunoiul măturat sub preş vreme de 20 de ani.

Erori de strategie

1. Cea mai mare eroare a fost întârzierea privatizării până în punctul în care combinatul s-a oprit iar statul a ajuns cu spatele la zid. Experienţa CupruMin demonstrase deja că pentru astfel de vânzări este nevoie de o rezervă de timp, de o procedură suficient de elastică astfel încât să poată fi reluată rapid şi chiar de un plan B. Însă statul nu pare să fi învăţat nimic.

2. Istoric, prima greşeală a fost vânzarea separată a Arpechim, odată cu Petrom, deşi OMV nu a dorit nici un moment rafinăria de la Piteşti. Încercarea ulterioară de-a prelua rafinăria cu bani de la buget a fost apoi respinsă ca ajutor de stat.

Tot respinsă a fost şi încercarea statului de a-şi converti creanţele în acţiuni, la cererea acţionarului minoritar PCC, care a invocat o clauză din statutul Oltchim conform căreia pentru majorările de capital este nevoie de două treimi din voturi.

3. O altă greşeală a fost vânzarea combinatului înainte de trecerea prin procedura de insolvenţă. În condiţiile în care valoarea netă a combinatului este cu minus în faţă, iar pierderile sunt principalul produs al combinatului, această metodă era viabilă doar dacă se prezenta un investitor „strategic” de tipul giganţilor ruşi sau kazahi, care să ignore lipsurile pe care trebuiau să şi le asume doar de dragul de a îşi adăuga la colecţie un combinat industrial. Pentru că investitorul respectiv nu s-a prezentat, preţurile oferite nu puteau fi decât derizorii.

Erori de tactică

1. Vânzarea separată a acţiunilor şi a creanţelor a fost de natură să creeze confuzie în rândul cumpărătorilor nefamiliarizaţi cu istoria Oltchim.
Încă nu este clar dacă pachetul majoritar de acţiuni va oferi protecţie în faţa unui creditor care cumpără o creanţă, la o fracţiune din valoarea ei. Acesta este şi motivul pentru care omul de afaceri Ştefan Vuza a decis să participe cu două oferte separate.

2. Garanţia de participare la licitaţie a fost mică faţă de valoarea teoretică a tranzacţiei. O garanţie substanţială era teoretic suficientă pentru a-i ţine la distanţă pe nepoftiţi, fără a fi nevoie de filtre subiective ca experienţa sau bonitatea.
Dar, din cauză că valoarea pachetului de acţiuni în sine este foarte mică, garanţia rezultată a fost la rândul ei modestă. 130.000 de euro este o sumă substanţială, la care nimeni nu renunţă uşor, însă Dan Diaconescu a găsit metoda prin care spera să o transforme într-un capital public substanţial.

3. FMI a insistat în ultimii ani ca privatizările să se facă exclusiv pe baza criteriului „cel mai bun preţ”. Acesta este şi motivul pentru care, în faţa potenţialului dezastru de imagine provocat de victoria lui Dan Diaconescu, Fondul i-a sugerat şefului OPSPI să nu anunţe un câştigător. Însă în acel moment deja nu mai exista decizie bună, riscul de a respinge oferta „de nerefuzat” a lui Dan Diaconescu fiind cel puţin la fel de mare ca riscul de a o accepta.

Iar ultimii naivi se vor lămuri cam cum stă treaba cu „perlele coroanei” şi investitorii „strategici”.

Partea proastă este că Dan Diaconescu ajunge să fie considerat factor determinant în povestea Oltchim, iar asta e absolut fals. Ba mai mult, ţine în planul doi lucrurile cu adevărat importante care s-au întâmplat acolo.

Cu sau fără Dan Diaconescu, situaţia combinatului era acum aproximativ aceeaşi. Ceilalţi doi investitori s-au oferit să ia combinatul aproape gratis iar creanţele prea ieftin sau deloc, oferte practic de neacceptat. Astfel, într-un exerciţiu de imaginaţie în care Dan Diaconescu lipseşte complet, Oltchim ar fi tot nevândut şi tot în insolvenţă iminentă.

Există câteva modele de afaceri prin care stârvul Oltchim poate fi valorificat. S-a materializat unul imprevizibil: un bufon şi-l adjudecă pentru publicitate. Competitorii perdanţi ar fi încercat o restructurare distructivă, după care să mai rămână în funcţiune doar o bucăţică profitabilă. Tot era mai bine decât în scenariul în care combinatul să meargă la fier vechi. Dar nu atât de bine cât în scenariul în care venae un investitor „strategic”, adică unul care să cumpere strategia proastă a statului cu tot cu pagubă. Aşa se face că toată strategia de privatizare a fost construită pentru un investitor care nu s-a mai arătat.

În formula încercată, de vânzare fără insolvenţă, singurul ofertant viabil era un grup pentru care datoriile de sute de milioane înseamnă mărunţiş. Ca de exemplu Gazprom, prin subsidiara TISE. Și totuşi, cu trei zile înainte de licitaţie, gigantul ar fi anunţat că nu-l mai interesează Oltchim. De ce? Să vedem întâi de ce nu:

În nici un caz din cauza zgomotului de fond stârnit, care era perfect previzibil încă din primăvară, când TISE a depus prima scrisoare de intenţie. De asemenea, nu este plauzibilă nici vreo schimbare de strategie, cu atât de puţin timp înaintea licitaţiei. Nici măcar faptul că majorarea de capital a fost blocată nu e un motiv. Gazprom avea destui bani să răscumpere toate creanţele, astfel încât procedura să devină o formalitate inutilă. Rămân doar două posibilităţi plauzibile.

Scenariul „inocenţei” este că Gazprom a schimbat tactica. Văzând că i se cere ceva ce nimeni altcineva nu-şi permite – să plătească datoriile istorice – gigantul rus putea fi tentat să încerce intrarea pe poarta investitorilor de mâna a doua, cărora nu li se cere nimic. Caz în care fie aşteaptă reluarea privatizării în alte condiţii, fie încearcă să negocieze cu câştigătorul.

Scenariul „vinovăţiei” este că preluarea a fost negociată discret până aproape în ultima clipă, însă până la urmă părţile nu s-au înţeles.

Iar singurele puncte decisive într-o astfel de negociere nu sunt valuta şi offshore-ul în care e deschis contul, ci suma şi termenul de plată.

EVZ

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *