Riscograma
Lucian Davidescu

Lecțiile falsei „austerități” din România

Mai întâi, falsele motive:

„Propaganda Antenelor”. Teza ignoră o realitate veche – oamenii nu urmăresc media pentru a-şi forma opiniile ci pentru a-şi confirma opiniile. Atitudinea antenelor doar le-a mărit audienţa în rândul celor care luaseră deja o decizie. Iar radicalizarea s-a produs din cauza celor care crezut că minciuna spusă cu seninătate bate adevărul, fie el caricaturizat şi isteric.
Adevărul este că România a pierdut locuri în clasamentele referitoare la corupţie, democraţie, libertatea presei, competitivitate şi uşurinţa afacerilor.

„Tăierea salariilor”. Dacă asta era problema, putea lua bine-mersi voturile celorlalţi 70%. Poate încercarea de tăiere a pensiilor să fi contat mai mult, însă în realitate cheltuielile cu pensiile au crescut cu 40% în ultimii patru ani (majorări + înfiinţarea pensiei minime). În realitate, nu s-a întâmplat nici o reformă a statului iar bugetul n-a fost în nici o criză. Cheltuielile au crescut de la un an la altul iar încasările – cu excepţia lui 2009 – au crescut chiar mai repede. Nici măcar cea mai banală soluţie pentru reducerea cheltuielilor n-a fost aplicată (şi nu e nici acum propusă): aplicarea legii salarizării unitare, care ar fi mărit veniturile profesorilor şi medicilor dar le-ar fi tăiat pe ale securiştilor şi sinecuriştilor de tot felul.

„Demagogia USL”. Toate partidele au promis aceleaşi aberaţii: că ieşim din criză, că vor creşte cheltuielile bugetului şi că vor scădea impozitele, cu deficit mai mic şi cu dop la hoţii. Nimeni n-a spus: „Dacă mă votaţi pe mine, vă tai salariile şi pensiile pentru că n-am de ales”. Nici acum n-o spune nimeni, încă.

Atunci dacă toţi sunt o apă şi un pământ, de ce e aşa mare diferenţa?
1. Incompetenţa demonstrată este mai palpabilă decât incompetenţa previzibilă.
2. Statura morală pretinsă şi neconfirmată este pedepsită mai sever decât absenţa ei.
3. Pentru că momentul 2009 cerea un tip de responsabilitate pe care politrucii nu îl înţeleg nici acum: răbdare pentru a construi şi ridicarea graduală a ştachetei în proptele destul de ţepene încât nimeni să n-o mai poată da jos. Nu s-a întâmplat. Prin majoritatea nefericită de acum, România face pasul înapoi într-un loc de unde să-şi poată căuta iar drumul.

Ce ironie teribilă că fix aceiaşi care îi huleau pe unii ca Tăriceanu sau Geoană să-i dorească acum pentru funcţia de premier: dacă visele de acum li se împlinesc, peste alţi doi ani poate o să-i vrea pe Ponta sau pe Crin.

*Iată ce scriam în urmă cu trei ani şi câteva zile, după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Textul e de atunci, boldurile sunt de acum:

Turul III. Pe care Traian îl va alege Băsescu? 7 decembrie 2010

Entuziasm, lăcomie, autoamăgire, negare, frică, capitulare, disperare. Acestea sunt sentimentele care punctează graficul ascuţit al unei bule financiare. Tot acestea au fost sentimentele care au bântuit ambele tabere politice din alegerile de acum.

Însă, ca şi bula financiară, alegerile sunt un joc cu sumă nulă. Iar Traian Băsescu a câştigat. Şi în cazul bulei financiare, şi în cazul celei electorale, fiecare senzaţie are câte un rol pe traseu. Însă decisivă este doar decizia raţională.

În cazul de faţă, taberele au poziţionat corect artileria grea. Alianţa inspirat intitulată „Proiectul Iohannis” a strâns toate argumentele care-i stăteau în puteri pentru o propunere raţională. Şi a fost la doar un ţopăit-distanţă de a câştiga.

De partea cealaltă, Traian Băsescu avea o singură ripostă suficient de tare: decizia supra-raţională – care de altfel l-a adus în prim-planul politicii şi în fruntea statului – o piesă suficient de puternică pentru a contracara tabăra adversă. La limită, strategia a fost câştigătoare.

De unde vine comparaţia: Think-tank-ul american RAND, care a elaborat în anii 50 teoria jocurilor şi speţa ei celebră, dilema prizonierului, organizează periodic un concurs de inteligenţă artificială. Aplicaţiile care participă încearcă să iasă câştigătoare într-un meci cu mutări succesive şi două opţiuni: colaborare şi concurenţă. Iniţial, s-a dovedit câştigătoare strategia „tit-for-tat”. Adică o aplicaţie a teoriei deciziilor ale cărei reguli sunt „Nu lovi primul, dacă eşti lovit răspunde, dacă adversarul cedează – iartă-l”. Strategia îşi arată rezultatele doar dacă meciurile sunt suficient de lungi. Iar ramificaţiile sunt atât de multe încât programele devin an de an tot mai complexe. În cele din urmă, însă, au început să câştige constant programele supra-raţionale, mai agresive şi perfect conştiente de decizia raţională a adversarului.

Traian Băsescu este câştigătorul supraraţional al acestor alegeri, şi are în faţă două opţiuni: cooperarea sau competiţia.

Prima decizie pe care trebuie să o ia este una morală: să acţioneze în interes propriu – indiferent dacă rezultatul este bun sau rău, sau în interesul general – chiar cu riscul de a-şi compromite propriul interes. Indiferent de scenariu, opţiunile devin strict obiective:

„Băsescu pacificatorul”: O atitudine consensuală, care să ţină cont de jumătatea de electorat care nu l-a votat, de traseul economic incert al ţării şi chiar de fragila majoritate parlamentară.

„Băsescu răzbunătorul”: O atitudine conflictuală, cu scopul declarat de-a-şi duce până la capăt propriul proiect şi de-a-şi asuma sacrificii pe termen scurt pentru a obţine beneficii mai mari pe termen lung.

De această decizie depind două lucruri: Soarta economiei româneşti şi soarta PDL. Cel mai bun scenariu ar fi ca şi România, şi partidul, să aibă acelaşi interes.

Care era „traseul economic incert al ţării?” Oricum, unul mult mai bun decât acum! Şi totuşi:

Ospătar! Câte vase trebuie să spăl după doi ani cu alegeri? 23 octombrie 2009

(…) sunt trei ajustări posibile într-o astfel de situaţie:

1. INFLAŢIE.
 În 1993, după ce BNR a finanţat deficitul prin emisiune monetară, am experimentat creşterea exponenţială a preţurilor.

2. DEPRECIERE. În 1997, când devenise clar că inflaţia este răul cel mai mare, derapajul a fost absorbit într-o proporţie ceva mai mare de cursul valutar. Bulgarii experimentau deja punctul 3.

3. ÎNCETARE DE PLĂŢI INTERNE! În 2010, România va fi pe un traseu financiar destul de clar către euro şi nu îşi mai permite nici creşteri de preţuri, nici un derapaj suplimentar pe cursul valutar. BNR are rezerve suficiente pentru ca să protejeze un nivel de curs. Bugetul, însă, va rămâne fără surse de finanţare sustenabile. După doi ani de risipă, curba de sacrificiu are acum forma unui vârf de ac.
Primele împunsături au apărut deja: profesori neplătiţi, spitale fără medicamente, pensii şi ajutoare sociale întârziate. Asta, în condiţiile în care sursele pentru acoperirea deficitului bugetar, teoretic, există. Ce denotă această situaţie?

1. Că se fac plăţi nebugetate care golesc conturile administraţiei, iar aceste găuri se vor vedea abia anul viitor. Aşa cum anul acesta s-a văzut că deficitul din 2008 a fost 5,2%, reevaluat la 5,4%, iar acum, la 5,5%.

2. Că preocuparea Ministerului de Finanţe este să spargă situaţia generală proastă în cazuri cât mai disperate şi mai difuze, pentru a nu i se observa amploarea. Şi că prioritare nu mai sunt pomenile electorale pentru mulţime, ci acelea pentru “elite”: RAFO, regii asfaltului etc.

3. Că anul viitor (sau chiar la sfârşitul acestui an), când se va produce ruptura, România va fi în situaţia de a concedia masiv bugetari, de ordinul sutelor de mii, sau de a tăia masiv din salarii şi pensii, de ordinul zecilor de procente.

14 comentarii
Florin Diaconu

Domnule Davidescu, este România atât de complicată încât premierii (politicienii) noştri nu îşi dau seama ce ar trebui să facă decât atunci când nu mai sunt în acea funcţie?

Lucian Davidescu

Nici măcar atunci

Stefan Dan

Florin, tu ai impresia ca „ridicatorii de mana” din parlament au idee ce inseamna economia (vorbesc aici de aia din liceu, aia de se facea prin curtea scolii). Marea majoritate a lor sunt in functie doar pentru caz au cotizat la partid pentru un loc iar acum voteaza cum li se spune pentru ca firma lu’ „matuşa” sa castige contracte grase.

Idle

Raspunsul e mult mai simplu. PDL-ul a pierdut alegerile fiindcă „şmecheria electorală” şi giumbuşlucurile tătucului PDL nu mai ţin. De la început, când cu lacrimi de crocodil se auzea printre sughiţuri „dragă Stolo”, totul întâmplându-se sub sigla DA (o manipulare ce aminteşte de afisele lui Hitler, JA! – pentru cunoscători), trecând prin povestea răpirii, a trădării liberalilor, a luptei anti-corupţie şi a câtor şi mai câtor invenţii ce stăteau în calea bunăstării românilor obişnuiţi, nu însă şi în calea membrilor de partid, şi culminând cu „un fleac i-am ciuruit”, românii au văzut în final (cam târziu) realitatea. Realitatea era că după 10 ani „gloriosi” sub Basescu şi partidul sau, românii erau tot mai saraci, tot mai dezbinati şi fără perspectivă, iar România, încetul cu încetul a căzut în mâinile intereselor marelui capital străin şi a clientelei PDL. Ne-am transformat în mana de lucru ieftină a occidentului, iar resursele naturale ne-au fost luate. De aia a pierdut PDL-ul lui Basescu.

ionut

„Ne-am transformat în mana de lucru ieftină a occidentului, iar resursele naturale ne-au fost luate.”

E posibil ca multi, in perioada imediata, sa planga, efectiv, dupa occidentul ala care „l-a tansformat in mana de lucru ieftina” iar „resursele naturale”, pentru a putea deveni din potentiale resurse bunuri efective trebuie exploatate.

Daniel Dacila

E prima data cand nu am mers la alegeri si cu surprindere am constatat ca si multi cunoscuti de ai mei au procedat la fel.
Consider ca efectiv nu ai ce alege, cum ati punctat si dvs. mai sus – pe nimeni din clasa politica nu intereseaza problemele reale.

‘Mircea Ardelean’

daca nu stii cine e cel mai bun , sigur stii cine e cel mai rau …si deci il votezi pe adversarul celui mai rau ….si la alegerile viitoare aplici acelasi principiu din nou.

Cristi Ando Ciupav

Mda. De 23 de ani aplicam acest principiu. Suntem cam satui de acest principiu. Ii tare pagubos.

Eduard Alexandru

si totusi au fost la alegeri 40% .. cum au stiut astia pe cine sa aleaga ?!

Florin Diaconu

Tu te crezi mai breaz pentru ca n-ai votat, cum au facut „astia” ca mine?

kilroy

Care e motivul pentru care pdl-ul a pierdut alegerile e un mister doar pentru pedelisti.

ddd

4 ani de acum incolo va trebui sa citesc articole bestelitoare despre Romania in presa straina si comentariile cititorilor care se vor intreba ce cauta corupta de Romania in UE si cine a bagat-o acolo.

Donkeypapuas

– Nivelul cotaţiilor bursiere e la 45% din nivelul maxim atins în 2007. Un fleac
– Datoria Românioei în septembrie ANUL TRECUT era de 98 miliarde faţă de 37 miliarde la sfârşitul lui 2008. Bleah, un fleac.
– Călin Popescu Tăriceanu declarase răspicat la începutul lui 2009 că acordul cu FMI va fi un dezastru pentru ţară. Bleah, un panicard.

Plescan Gabriel

Au pierdut pentru ca ne-au saracit mai tare decit eram,prin majorarea TVA-ului cu 5%,prim majorarea impozitelor pe proprietate cu 150 si 300%,prin majorarea continua a cursului euro si a pretului la combustibil ,prin marirea accizei si a cursului si prin faptul ca oamenii PDL-ului fura orice si nu fac nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *