EXITCARD

colegii-bucuresti

Lucian Davidescu

Cui îi e frică de parlamentul cel mare şi rău?

Se pregăteşte să intre în pâine cel mai numeros Parlament pe care ni-l puteam imagina şi, asta deja stârneşte repulsia unei elite civice care preţuieşte enorm democraţia şi statul de drept, dar nu prea digeră fix partea cu parlamentarismul.

Că parlamentarii sunt corupţi, că sunt incompetenţi, că sunt leneşi… lucruri oarecum adevărate.

Dar numărul lor are rostul tocmai de-a atenua această problemă.

Prin construcţie, un Parlament este forţat să ia decizii mai transparente şi mai puţin discreţionare decât o structură autocratică. Astfel pot fi limitate legile tiranice sau banditeşti. Calitatea deciziilor, chibzuinţa bugetară şi eficienţa administrativă se mai pierd pe drum.

Numărul mai mare de acum este preţul plătit pentru reprezentativitate – în sistemul „uninominal pur”, puterea ar fi avut acum peste 90%. Nu-i prea elegant că au intrat câte doi din acelaşi colegiu (deşi era previzibil) şi e regretabil că decupajele n-au fost mai echilibrate (ca să fie cât mai puţine „colegii sigure”). Dar numărul final ţine de alt gen de calcule.

Există două referendumuri care spun că numărul camerelor ar trebui să se reducă la una iar al parlamentarilor – la 300. A fost în principal un vot mânat de resentiment, dar asta nu schimbă faptul că trebuie respectat. Curtea Constituţională a dat aici o decizie destul de abilă, în momentul în care a refuzat „uninominalul pur” pe motiv că nu se reducea numărul de parlamentari. Motivaţia spunea cam aşa: referendumul este consultativ, deci legiuitorii nu pot fi forţaţi să îl pună în aplicare de îndată, dar voinţa populară nu poate fi ignorată la nesfârşit, aşa că orice schimbare care nu respectă rezultatele referendumului este neconstituţională.

Asta înseamnă că, probabil, nici Constituţia nu va putea fi revizuită fără a se trece la parlament unicameral. Deci alegerea este ori să trecem la unicameral cu 300 (şi un sistem de vot la alegere), ori să rămânem la modelul de acum sine die.

Oricare sistem are avantajele şi dezavantajele lui. Avantajul sistemului actual este că face alegerile impredictibile şi penalizează sever partidele chiar şi pentru figurile triste care prind mandatul. Avantajul parlamentului „mic” este că alegătorii împart răspunderea la un singur reprezentant (în loc de doi, patru sau chiar şase acum).

În oricare scenariu, democraţia are de câştigat dacă sunt reprezentate cât mai multe facţiuni sociale, dacă parlamentul este fragmentat şi volatil. „Majoritatea” nu este una, ea se construieşte prin negocieri şi se schimbă de la un subiect la altul. O lege va ieşi mult mai greu, dar nici nu va mai fi schimbată la fiecare rundă de alegeri. „Eficienţa” n-ar trebui să fie aşa o preocupare, că România nu suferă de prea puţine ci de prea multe legi, date nu prea încet ci prea repede. „Economia” la cheltuieli e bună oricum – nu că s-ar economisi prea mult, dar din solidaritate cu cei care se spetesc să plătească impozite. Însă nu mai departe de punctul în care Parlamentul îşi pierde poziţia principală în democraţie.

Într-o ţară care are mai mulţi agenţi secreţi decât Marea Britanie şi Franţa la un loc, se pot imagina multe referendumuri de tăiere a cheltuielilor. De exemplu:


EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *