EXITCARD

venituri

Lucian Davidescu

Ştire-bombă! Bogaţii şi firmele NU plătesc impozit progresiv

Am tot scris despre aberanta impozitare a muncii în România şi de ce pretinsa „taxare redusă” adusă de cota unică e minciună.

Dar iată şi de ce pretinsa „taxare ridicată” adusă de impozitul progresiv e tot minciună.

venituri

Impozitul pe venit, de 16% din aproximativ 60% din costul muncii, înseamnă cam un sfert din taxarea muncii. Taxarea totală a muncii este de 43%, al şaptelea cel mai înalt nivel din lume. La salariul minim, taxarea e 40% pentru că există o deducere de câteva sute de lei. Pentru tot ce depăşeşte salariul mediu, taxarea e de 45%. În condiţiile unor salarii mici şi foarte mici, aceste cifre sunt teribil de împrovărătoare. Iar consecinţele se văd: mai figurează doar 4 milioane de salariaţi, din care jumătate la stat şi un sfert la privat cu salariul minim. Doar un milion de români (de fapt, angajatorii lor) plătesc voluntar impozite pe muncă la nivelul aberant pretins de stat. Nu există altă soluţie de ieşire din situaţia asta decât reducerea taxării muncii undeva la 25-30%. Forma în care s-ar face – „unică” sau „progresivă” – este deja chestie de nuanţă.

Sunt tabere care susţin fiecare idee, fiecare cu argumentele ei – susţinătorii cotei unice au acum şi argumentul că după introducerea ei au crescut veniturile bugetare din impozitul pe venit, ca procent din PIB. Oponenţii spun că doar impozitarea progresivă e echitabilă (chiar şi dacă ar duce la scăderea veniturilor bugetare, spune Victor Ponta). Oricare argument poate fi acceptat (mai ales dacă rezultatul este reducerea impozitării totale – vorba lui Bogdan Glăvan: „prefer o impozitare progresivă între 1 şi 5%).

Uneori există însă o mare problemă în argumentaţia celor care susţin cota progresivă în sensul că se bazează pe premize complet false – ca de exemplu că impozitul progresiv s-ar aplica „firmelor” sau „bogaţilor”. Deci, pentru lămurire:

1. Impozitul progresiv NU li se aplică firmelor.

Taxarea profiturilor este unică, mai mică sau mai mare. În România, cota e de 16% (redusă în 2004 de la 25%), în Moldova – 0, în Irlanda – 12,5%, în SUA – 35% etc. Dar e întotdeauna unică. Există scheme de taxare a „profiturilor excesive” în anumite sectoare, dar destul de rar pentru că sunt uşor de „optimizat fiscal”. Şi există ţări, inclusiv România, în care firmele mici se pot înscrie în scheme preferenţiale sau simplificate – de taxare forfetară. Dar impozitul pe profit per se este peste tot în lume „cotă unică”.

2. Impozitul progresiv NU li se aplică bogaţilor. Teoretic, li se aplică, dar practic nu e cazul. Impozitul progresiv, peste tot în lume, ia bani de la clasa mijlocie: salariaţi cu venituri mari sau sportivi, artişti, avocaţi medici, etc. În general, de la persoanele care trebuie să muncească pentru veniturile lor. „Bogaţii”, adică persoanele cu averi de ordinul milioanelor nu au venituri în sensul clasic. Creşterile de avere se manifestă în „câştiguri de capital”, care oriunde sunt impozitate foarte puţin sau deloc. Doar o mică parte din avere este materializată în venituri, aşa că până şi în ţările cu cele mai mari impozite procentul final rămâne redus – aşa se face că Warren Buffett se plânge că plăteşte impozit mai mic decât secretara lui.

Concluzie: susţinătorii impozitului progresiv trebuie să înţeleagă şi să admită că ei nu cer taxarea suplimentară a Petrom sau Vodafone, a lui Dinu Patriciu sau Dan Voiculescu, ci a angajaţilor din bănci, a programatorilor şi – cel mult – a fotbaliştilor.

Plus, că se bazează pe buna lor credinţă că nu vor recurge la optimizare fiscală.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *