EXITCARD

comentarii-riscograma

Lucian Davidescu

Ionuţ şi Radu pe o insulă pustie

Cei care vin frecvent pe acest riscograma.ro ştiu probabil cine sunt Ionuţ şi Radu: cei mai constanţi comentatori, aflaţi într-o dispută constantă de idei, argumente şi insulte colegiale.

comentarii-riscograma

Ambii au aproape la fel de multe comentarii ca autorul blogului – peste 1200 fiecare. Radu scrie lung şi cu citate, aşa că a ajuns la vreo trei milioane de caractere, cam cât romanul „Război şi pace”.

Ionuţ este mai lapidar şi a strâns mai puţin de jumătate din numărul de semne, dar tot se adună cât pentru „Crimă şi pedeapsă”. Faţă de ei, proprietarul riscograma abia dacă a comentat cât pentru Tom Sawyer şi Huckleberry Finn – luate împreună.

Ionuţ se declară anarho-capitalist susţinând că statul este o abominaţie care n-ar trebui să existe. Și că dacă totuşi, în mod total improbabil şi indezirabil există, singura taxare acceptabilă este cea forfetară, uniformă, la cel mai mic nivel pe care să şi-l poată permite chiar şi cel mai sărac dintre indivizi. Radu este de acord cu libertăţile, dar numai cu ălea care au fost considerate bune de către stat, prin vot democratic sau decizie administrativă. E gratulat frecvent cu apelativele „statist” sau „socialist”, uneori meritate alteori nu. Autorul riscograma, căruia îi place să se creadă antidogmatic, este de acord şi cu argumentele raţionale şi naturale ale lui Ionuţ – care îşi propune să ajungă într-un punct B ideal (deşi a admis că nu e posibil în timpul acestei vieţi), dar şi cu argumentele practice şi conjuncturale ale lui Radu, care nu uită că de fiecare dată trebuie pornit dintr-un punct A, prezent şi concret.

De cele mai multe ori, Ionuţ e mai consistent în argumentaţie (chiar şi când se înşeală), dar uneori rolurile se mai şi inversează. De asemenea, el mai face şi concesii – de exemplu, a admis că Rothbard, cel mai purist dintre anarho-capitalişti, e capabil să o mai ia şi pe arătură. Radu poate admite orice, după care să o ia de la capăt cu aceeaşi prospeţime ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Dar să ajungem la subiectul acestei postări: „Insula pustie” este o temă frecventă în discuţiile despre drepturi. Iar Ionuţ este invitat adesea să se mute pe o insulă pustie, „dacă nu-i convine”. De obicei, primeşte invitaţia asta cu maximă iritare:

Alt idiot! Toti pe acelasi tipar: nu-ti convine jaful du-te pe Marte sau pe o insula pustie. Pai mai idiotel, eu nu exist datorita, ci in ciuda statului. Deci n-am nici o obligatie catre el si nici catre restul “concetatenilor”, exceptand-o pe de a nu-i agresa. Nu eu sunt agresorul ci statul. Ca atare nu eu trebuie sa plec. Sau tu esti de parere ca solutia celui jefuit e plecarea in loc de retaliere?

Dar iată că pentru prima dată a părut să ridice mănuşa, chiar dacă numai ipotetic:

Pai idiotul blogului, proprietatea nici nu poate fi definita altfel, pentru ca ar insemna ca simpla declaratie sa tina loc de titlu de proprietate. Ajungem amandoi pe o insula pustie, eu inaintea ta si te impusc binemersi ca mi-ai incalcat “proprietatea” pe care n-am ingradit-o, n-am semnalizat-o in nici un fel (inclusiv prin amestecarea muncii mele cu pamantul).

Brusc, disputa de idei a ajuns la alt nivel.

Ce ar face adepţii unor filozofii politice complet opuse, forţaţi de soartă să împartă aceeaşi insulă pustie? Eu cred că în cazul ăsta Radu este mai aproape de realitate – nu se vor împuşca şi nu vor îngrădi nimic, dimpotrivă, se vor organiza în regim de kibuţ agricol şi vor schimba insulte ideologice peste masa de table.

Poate mai târziu, urmaşii familiilor lor – bine îndoctrinaţi ideologic de moşi – să se ia la pari!

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *