EXITCARD

reteaua-citostaticelor

Lucian Davidescu

O explicaţie pentru haosul de pe piaţa medicamentelor

„Nu negociem cu teroriştii”

Scandalul nesfârşit al citostaticelor e unul dintre simptomele bolii sulfuroase de care suferă piaţa medicamentelor din România, bine reglementată în „folosul” pacienţilor. Explicaţia care urmează se bazează şi pe o presupunere nedovedită – l-am întrebat pe Vlad Mixich dacă şi citostaticele fac obiectul faimoaselor „exporturi paralele” şi a spus că nu ştie să facă – dar pentru alte medicamente, situaţia generală este cam aşa:

1. În România, statul impune preţuri maximale foarte mici la vânzarea medicamentelor, practic cele mai mici din Europa.

Cică asta ar trebui să le facă mai accesibile. Evident, se întâmplă ce spun legile economice: plafonarea preţului creează penurie.

2. Când ajung aici, medicamentele ieftine sunt cumpărate instantaneu de „băieţi deştepţi” şi vândute înapoi ca „exporturi paralele”. Distribuitorii nu încasează cât şi-ar dori, pacienţii rămân cu buzele umflate, în schimb profiturile ajung în buzunarele unora care n-au ce căuta în ecuaţie.

3. Producătorii şi distribuitorii, sunt nemulţumiţi de preţul mic, dar de obicei merg pe principiul „mai bine mai puţin decât nimic”. Însă atunci când apare exportul paralel, se găsesc în situaţia de-a fi concuraţi pe propriile pieţe cu propria marfă (e şi o vorbă mai expresivă pentru situaţia asta). Și iau decizia cinică de-a nu mai vinde deloc în România, că doar aşa le stă în caracter capitaliştilor răi.

4. Statul, deşi vede efectele, „nu cedează şantajului” şi ţine preţurile jos, indiferent de consecinţe. Nu se consideră vinovat cu nimic, el ţine cu poporul care trebuie să aibă medicamente ieftine dar nu le are. De vină ar fi ăia care nu vor să vândă la preţul impus.

5. În timpul ăsta, apar „importurile paralele”. În cazul „reţelei citostaticelor”, nişte oameni de bine cumpără medicamentele din farmaciile vestice, le aduc cheltuind timpul şi energia lor şi le vând aici la preţul la care le-au cumpărat. Și pe care însuşi distribuitorul l-ar fi coniderat mulţumitor de la început, dar care i-a fost refuzat.

Totuşi, deşi importatorii „clandestini” sunt singura salvare pentru pacienţi, din punctul de vedere al statului nici ei nu-s altceva decât nişte speculanţi şi contrabandişti.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *