EXITCARD

target2

Lucian Davidescu

Secretul Germaniei în criza euro

Când se discută „salvarea” câte unei ţări de la periferia zonei euro, unul dintre principiile directoare este că „germanii nu vor să plătească…”.

target2

Formularea maschează însă o tehnicalitate importantă. Corect este „germanii au plătit deja şi nu vor să rămână cu buza umflată”.

Totul porneşte de la modul complicat în care a fost construit sistemul de plăţi din zona euro.

Deşi s-a înfiinţat Banca Centrală Europeană, continuă să funcţioneze şi băncile centrale naţionale iar rolul lor este în continuare foarte important. Ele se ocupă de decontările către bănci, în interiorul unui sistem de clearing pe nume TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer System).

Cum funcţionează: Să presupunem că Grecia cumpără trei submarine germane „tip 214” la preţul total de 1,8 miliarde de euro (Grecia este cel mai important client de export al industriei de armament germane cu 15% din total). Guvernul elen virează banii printr-o bancă comercială locală, care trimite ordinul mai departe la banca centrală. Banca centrală introduce ordinul în sistemul TARGET2, de la BCE, care la rândul său permite băncii centrale din Germania respectiv băncii comerciale destinatare să facă plata mai departe. Deocamdată, banii nu s-au transferat efectiv. Banca Greciei are o datorie către TARGET2 în timp ce Bundesbank are o creanţă. Din când în când se reglează conturile, dar nu există un termen limită.

În cazul băncilor centrale cu monedă proprie, lucrurile sunt mult mai simple. Atunci când există excedent de cont curent, fie banca centrală acumulează rezerve de monede străine, fie moneda proprie se apreciază ajutând astfel la reglarea naturală a transferurilor. n interiorul zonei euro, acest mecanism a dispărut şi singurul canal de reglare erau dobânzile. Însă ele au fost micşorate politic aproape de zero, astfel încât statele periferice au putut cheltui peste posibilităţi, fără să se gândească la consecinţe. După ce a început criza şi s-au trezit că n-au de unde plăti, datoriile lor faţă de TARGET2 au tot crescut. La fel şi creanţele Germaniei, care are acum de încasat 700 de miliarde de euro, adică un sfert din PIB sau aproape 10.000 de euro pe cap de cetăţean.

Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, Cipru – toate au o problemă cu datoriile. Însă la capătul celălalt, Germania, Olanda şi Finlanda au o problemă (cel puţin) la fel de mare cu creanţele. Pentru că, dacă primele nu mai pot plăti, tot surplusul de eficienţă al celor din urmă va fi fost degeaba.

Totuşi, povestea asta nu-i o melodramă cu greieri şi furnici. Da, germanii au muncit mai mult, pe bani mai puţini decât li s-ar fi cuvenit iar acum când să culeagă beneficiile riscă să rămână se nu se aleagă cu nimic. Pe de altă parte, fără accesul la credite nejustificat de ieftine, grecii n-ar fi cumpărat niciodată cele trei submarine. Ar fi luat cel mult două şi ar fi negociat la jumătate din preţul total. Cu excedent de cont curent mai mic şi şomaj ceva mai mare în Germania.

Aşa cum despre ciprioţi se spune că şi-au asumat riscuri creditând Grecia iar acum suportă consecinţele, exact la fel se poate spune şi despre germani.

Acum, creanţa începe să nu mai valoreze nimic, pentru că valoarea reală din spatele ei a dispărut. Dacă BCE va regla conturile, băncile centrale datornice vor da faliment iar banii emişi se vor transforma instantaneu în inflaţie germană. Aşa că acum germanii sunt obligaţi să înghită pierderea şi tentaţi să-i pedepsească pe datornici.

Pentru o comparaţie uşor de vizualizat, Germania este cam ca un cârciumar care a vândut „pe caiet”. A tăiat din propriile cheltuieli ca să acopere problema de cashflow şi a admirat cu mândrie cum beţivii îi umplu caietul de bani.

Numai că a venit vremea decontării, iar „beţivii” se caută prin buzunarele goale. Obidit, cârciumarul încearcă să recupereze ce nu se mai poate recupera, în stil mafiot: „Treceţi la spălat de vase!”

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *