EXITCARD

boundless-informant2

Lucian Davidescu

Cine va „da pe goarnă” secretele României?

Săptămâna trecută, într-una din cele mai spectaculoase dezvăluiri ale ultimului deceniu, aflarăm cu date şi fapte un secret uşor de intuit – că tot ce se poate intercepta se interceptează.

Nu este chiar surprinzător. În lipsa transparenţei faţă de contribuabil, orice organizaţie secretă devine un mutant fără legătură cu presupusul scop pentru care a fost înfiinţată.

Etapele sunt următoarele:

1. Să încalce legea folosindu-se de caracterul clandestin, apoi tocmai pentru a justifica păstrarea caracterului clandestin.

2. Să îşi inventeze atribuţii şi să crească la nesfârşit.

3. Să piardă, în cele din urmă, controlul.

Există aproximări despre cum scad şansele ca un număr din ce în ce mai mare de persoane să ţină un secret. De la un punct, şansele sunt aproape de zero. În SUA, de exemplu, 3 milioane (!) de persoane au certificate de securitate de un nivel sau altul. Inevitabil, din când în când apare câte un „whistleblower” major, ca Bradley Manning sau de data asta Edward Snowden.

Majoritatea păstrătorilor de secrete sunt fie bine-spălaţi pe creier de „educaţia” de stat încât să creadă sincer că e bine ce fac, fie pur şi simplu ticăloşi.

Totuşi, din zece trebuie măcar unul să „dea cu sapa” şi pentru asta e nevoie şi de oameni inteligenţi. Iar inteligenţa vine uneori cu un efect secundar dezastruos pentru sistem: caracterul. Şi uite aşa mai aflăm şi noi câte ceva.

Iar acum apare întrebarea: În România sunt mai mulţi securişti pe cap de locuitor chiar decât în SUA. Oare n-are nici unul pic de caracter? Sau le-a fost închisă gura înainte de-a apuca să zică ceva? Sau serviciile româneşti nu fac nimic ilegal? Sau poate doar freacă duda în cel mai mare secret?

Păi jaful din banii publici ar fi un subiect de interes. Sau listele de impostori „acoperiţi” din politică şi justiţie. Sau cum e maimuţărită legea când e vorba de interceptări. Sau secretele neguroase ale istoriei recente.

România are, teoretic, nu una ci două şanse ca o parte sau toate aceste lucruri să iasă la suprafaţă.

Una este exact caracterul: puţinii care au sunt acolo ca să „servească patria” ştiu deja că au sfârşit în slujba unui cartel de tâlhari şi că singurul mod în care îşi pot face datoria este să spună adevărul.

Cealaltă este chiar ticăloşia: cei mulţi care sunt acolo să-şi „facă un rost” şi care văd că nu mai e pic de carne pe os, se vor grăbi să pună mâna pe „secrete”, ca pârghie de şantaj sau măcar ca poliţă de asigurare.

Ambele – pe lista de ameninţări la adresa siguranţei naţionale, executaaa-rea!

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *