EXITCARD

povara-fiscala

Lucian Davidescu

Adevăratul clasament al ponderii statului în economie

Încă un mit al „fiscalităţii mici” din România faţă de restul Europei

Atunci când se vorbeşte despre povara fiscală dintr-o economie, indicatorul folosit în mod reflex este raportul dintre veniturile bugetare şi produsul intern brut. Pe baza lui s-au construit multe din ideile de-la-sine-înţelese despre economie: că în ţările devoltate „statul ia chiar şi jumătate din PIB”, şi că România stă cel mai „bine”/”rău” din Europa, de mână cu Bulgaria.

Că deşi avem printre cele mai mari taxe, colectarea lor e atât de proastă încât reuşim să ajungem la aşa o contraperformanţă.

Vestea „bună”/”rea” este că statul nu ia nicăieri „jumătate din PIB” (probabil că ar colapsa) ci maximum un sfert. Vestea „rea”/”bună” e că România nu-i deloc la coada clasamentului ci mai degrabă pe la mijloc. De ce?

Raportul dintre veniturile bugetare şi PIB este, în mare măsură, un indicator înşelător; compară lucruri care nu se pot compara. Bugetul statului este o sumă brută de venituri, pe când PIB e un indicator complex, care ţine cont doar de valoarea adăugată.

Cât este valoarea adăugată de sectorul public în economie? În lipsa liberei-opţiuni, întrebarea e similară cu cea de la Radio Erevan: „Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?” / „Cu cine vrea ea”. Valoarea adăugată a statului e cât vrea el să fie. Însă povara fiscală poate fi totuşi calculată cu mai mult precizie.

Comparaţia mai corectă este cea între veniturile statului şi cifra de afaceri a firmelor (business turnover), pentru că abia aici mecanismul contabil este similar. Şi aici se vede slăbiciunea raportului buget/PIB. Cu cât gradul de intermediere într-o economie este mai mare, cu atât cifra de afaceri totală a firmelor creşte. Totuşi, asta nu duce automat la creşterea PIB, pentru că – aşa cum discutam la început – este contabilizată doar valoarea adăugată de pe fiecare verigă în parte. Dinu Patriciu a devenit chiar personaj de banc când spunea că Petromidia face cât „5% din PIB” după ce aduna cifrele de afaceri ale firmelor care plimbau benzina de la una la alta.

În România anului 2010, de când există cele mai recente date Eurostat, cifra de afaceri a tuturor companiilor a fost de 212 miliarde de euro, la un PIB de doar 124 miliarde de euro. Un raport de 1,7 la 1, într-o Europă cu extreme de 1,5 în Grecia respectiv 2,7 în Cehia.

Acest raport şi volatilitatea sa fac ca procentele absolute respectiv ierarhia statelor în funcţie de povara fiscală să se schimbe dramatic faţă de ceea ce ştim. Cu o „cifră de afaceri” de 41,4 miliarde de euro, statul şi-a însuşit 16,3% din totalul banilor rulaţi în economie (cifre de afaceri plus venituri bugetare). Din cele 25 de state pentru care există date, România este astfel pe locul al 15-lea. Extremele rămân constante – Danemarca în vârf cu 23,3%, Bulgaria la coadă cu 11,7%. La mijloc, alături de România, o mulţime de surprize. La fel ca şi la numărul orelor muncite, grecii sunt printre campioni. Belgia, care „colectează jumătate din PIB”, e sub România la povara fiscală reală. Iar germanii nu încasează, procentual, mult mai mult ca noi.

În continuare, raportul dintre veniturile bugetare şi PIB rămâne un indicator uşor de calculat şi util pentru a surprinde o poză macroeconomică mai largă – inclusiv a economiei informale şi de autoconsum, de exemplu. Însă în nici un caz nu poate fi folosit ca indiciu că încă mai sunt piei nejupuite pe contribuabili, aşa cum încearcă fiecare guvern. Ci dimpotrivă, că rata de intermediere este atât de mică încât taxele lovesc firmele disproporţionat de mult.

Prin urmare, soluţia pentru ca statul să-şi mărească felia nu este nici să mărească taxele nici să „combată evaziunea„, ci doar să lase tortul să se umfle.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *