EXITCARD

pedoscop

Lucian Davidescu

10 tehnologii revoluţionare care au început sau au sfârşit prin a ucide

Ştiinţa e minunată cât timp nu eşti tu cobaiul

Atunci când se discută despre riscurile unor tehnologii noi – cum sunt fracturarea hidraulică sau organismele modificate genetic – argumentele se concentrează în jurul dovezilor deja existente, cum că ceva ar fi sau nu nociv.
Însă istoria arată că lucrurile nu funcţionează deloc aşa, iar riscurile care pot fi anticipate sunt surclasate de cele care nu pot fi anticipate şi sunt descoperite mult mai târziu – adică prea târziu.

Există tehnologii care au nevoie de ani buni pentru a se maturiza şi devin sigure abia după cicluri lungi de încercări şi erori (de multe ori tragice) şi există tehnologii care par perfect sigure la început doar pentru ca în cele din urmă să se demonstreze că au fost greşite de la cap la coadă.

Dezvoltarea medicamentelor noi chiar funcţionează în mod asumat după acest principiu, dar tot există nenumărate cazuri în care medicamente cu efecte adverse inacceptabile trec de etapa de testare. La fel, pentru fiecare sfat referitor la nutriţia modernă date de specialişti în ultimii 20-30 de ani, aparent şansele ca el să se fi dovedit greşit sunt mai mari decât să fi fost validat în timp. Motivul: într-un sistem complex, totalitatea efectelor provocate chiar şi de un singur element nou este imposibil de anticipat.

Iată câteva exemple foarte concrete: (majoritatea, culese de aici)

1. Razele X au fost folosite la început chiar şi pentru cele mai triviale lucruri. Cel mai infam exemplu este utilizarea lor în magazinele de încălţăminte, pentru a vedea dacă se potrivesc pantofii copiilor prea mici ca s-o spună singuri. Practica a durat 50 de ani, până în anii ’70, timp în care s-au vândut peste 15000 de aparate.

2. Aviaţia civilă este acum unul dintre cele mai sigure mijloace de transport – riscul de-a muri într-o anume călătorie cu avionul este de unu la 10 milioane. Însă lucrurile nu au stat mereu aşa – acum 50-60 de ani, când riscurile erau de peste 100 de ori mai mari. Nivelul de siguranţă de acum a fost obţinut prin testări succesive „pe viu”, plătit cu sânge.

3. Clorofluorcarbon-ul (CFC), sub denumirile comerciale Fluor 12 sau R-12, a fost folosit în laborator de la începutul secolului trecut şi ca agent de refrigerare pe scară largă începând din anii ’60. Deşi dovezile că distruge stratul de ozon au apărut încă din anii ’70, substanţa a fost interzisă abia în 1996.

4. Azbestul este folosit de peste 4000 de ani iar efectele sale nocive sunt documentate de 2000. Timp de un secol, materialul a fost folosit pe scară largă în construcţii, dovezile privind caracterul său cancerigen fiind ignorate sau suprimate. Abia în utimii 20 de ani a început să fie interzis, dar a ucis deja câteva milioane de oameni şi va continua să omoare 100.000 pe an.

5. Laptele-formulă a fost considerat superior celui matern câteva decenii după ce a apărut pe piaţă, cu argumentul că biochimiştii ştiu exact să calibreze nutrienţii şi mineralele. Un lung şir de erori tragice, efecte adverse şi rezultate suboptime a demonstrat că nu-i chiar aşa.

6. Margarina are o istorie de aproape un secol şi jumătate şi o melodramă formidabilă cu eternul său rival, untul. În urmă cu nici 20 de ani producătorii reuşiseră să puncteze decisiv, convingând că margarina este sigură şi sănătoasă pe când untul este un dezastru cardio-vascular care aşteaptă să se întâmple.

7. Implanturile mamare au o istorie de peste un secol iar la început se foloseau injecţii directe cu parafină sau silicon, cu rezultate catastrofale – masectomie sau chiar moartea pacientei. Cu timpul, plasticienii au învăţat din experienţă însă chiar şi acum eşecurile sistematice sunt frecvente.

8. Lobotomia a fost aplicată pe zeci de mii de pacienţi, uneori ca „rezolvare” pentru cele mai banale tulburări psihologice, reale sau imaginare din 1935 timp de 20 de ani, apoi sporadic până în anii ’70. Iniţiatorul procedurii, Antonio Egas Moniz, a luat chiar premiul Nobel pentru procedura care avea să se dovedească distructivă şi aproape inutilă.

9. DDT-ul îi adusese la rândul său un Nobel, cu doar un an în urmă, lui Paul Hermann Muller, care a descoperit utilitatea şi eficacitatea incredibilă a substanţei ca insecticid. Până în 1962, a devenit clar că DDT este cancerigen pentru om şi distruge populaţiile de păsări. A mai durat 10 ani până să fie interzis.

10. Neonicotinoidele, dezvoltate în anii ’80 şi ’90, au fost supranumite „noul DDT”, din convingerea că prezintă aceleaşi avantaje dar niciunul dintre riscuri. În realitate, substanţele otrăvesc coloniile de albine, punând astfel în pericol polenizarea deci însăşi reproducerea plantelor.

Bătălia pentru interzicerea lor este încă în desfăşurare.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *