EXITCARD

vot-turul-2

Lucian Davidescu

O altfel de hartă a alegerilor – cum a câștigat Klaus Iohannis în toată țara

…chiar și în Teleorman, Olt, Giurgiu

E cunoscută deja harta clasică a voturilor absolute, care arată cum în turul II Klaus Iohannis a luat procente majoritare în Transilvania, Bucovina, Dobrogea, Prahova și București. Sunt cunoscute și explcațiile cum că de fapt harta este expresia superficială a unui număr mare de stratificări sociologice pe lângă care distribuția geografică nu este foarte importantă.

Vă propun însă o hartă care arată strict ce s-a întâmplat între cele două tururi ca urmare a diferenței de prezență și de mobilizare.

Pe cifre brute, K.I. a luat 6,29 milioane de voturi adică aproape 55% din cele valabil-exprimate. V.P. a luat 5,26 milioane de voturi deci restul procentelor. Însă net, lucrurile arată altfel.
În primul tur au fost 9,5 milioane de voturi valabile, iar primii doi clasați au luat împreună 6,71 milioane de voturi: V.P. 3,83 milioane, K.I.

2,88 milioane.
În turul al doilea au fost 11,55 milioane de voturi valabile împărțite exclusiv între cei doi. Rezultă că au existat 4,84 milioane de voturi în plus puse la bătaie: 2,77 milioane redistribuire netă de la ceilalți candidați și 2,07 milioane din plusul net de participare.
K.I. a luat 3,41 din cele 4,84 de voturi noi, adică 70%.
V.P. a luat 1,43 de milioane de voturi, adică restul de 30%.

Procentele variază de la un județ la altul, dar nu există nici un caz în care K.I. să fi pierdut în fața lui V.P. Extremele sunt Giurgiu, în care Iohannis a luat doar 52% din voturile noi respectiv Covasna, unde a luat 86%.

În diaspora, 95% din voturile noi s-au dus către K.I.
Aceeași situație și la sate – Deși a avut un scor final ușor sub jumătate, Klaus Iohannis a luat 55-60% din voturile „noi”, după cum reiese din datele prezentate de Barbu Mateescu.

Concluzie: plusul de mobilizare, chiar și în locurile în care a fost antrenat de PSD, i-a folosit în fiecare județ tot câștigătorului.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *