EXITCARD

beziers

Lucian Davidescu

Noua cruciadă fiscală

De la „taxa pe scaun“ propusă în urmă cu mai bine de 15 ani, de un ministru de finanțe azi condamnat penal, impozitul forfetar a circulat ca o marotă în gândirea financiară românească. În singurul caz când s-a și aplicat, efectele au fost catastrofale iar măsura a fost retrasă rușinos.

De fiecare dată și-a adunat forțele pentru un nou asalt.

Nu este singura măsură fiscală cu care statul tot încearcă, de cele mai multe ori fără succes, să mai facă o gaură în buzunarele contribuabililor. Taxa auto a fost anulată în mod repetat, inclusiv prin decizii ale Comisiei și ale Curților europene iar statul a trebuit să dea bani înapoi doar pentru a căuta o formulă să-i ceară din nou.

Taxarea completă a veniturilor din activități independente a fost testată în diverse forme cu o consecvență de invidiat și rezultate aproape de zero. Cel mai recent asalt, încercarea de taxare a bacșișurilor, a rezistat o săptămână până când însuși inițiatorii au realizat evidența: că e o grozăvie imposibil de aplicat.

Iar asaltul contra caselor de marcat ale micilor comercianți și prestatori de servicii, cu toată garnitura de măsuri care încearcă să demonstreze nedemonstrabilul (câți bani NU u fost bătuți pe bon) este de fapt o încleștare de uzură dintre cele care se întâmplă în permanență, într-o formă sau alta.

În urma acestei ultime campanii, deja zeci de firme din toată țara câștigă în instanță anularea proceselor verbale ale Fiscului, redeschiderea activității și rambursarea amenzilor. Pentru oportunitățile ratate nu îi mai despăgubește nimeni, însă rămân câteva lecții de învățat. Iată care ar fi cele mai bune strategii de apărare pentru firmele asediate, via Forbes.

Atacul: Fă-i să înțeleagă încă de la început pe inspectorii fiscali că îți știi drepturile și că nu vei ezita să le aperi. Chiar și atunci când costul nu se justifică, pentru că exact pe asta se bazează atunci când sancționează nereguli fictive. Înregistrează audio și video fiecare întâlnire și ține aproape un jurist cu gura mare, în stare să recite din toată legislația fiscală, civilă și penală, fără discriminare.

Blindajul: Chiar dacă sunt chinuitoare, este bine ca până și cele mai stupide formalități impuse de lege să fie parcurse la literă, astfel încât să nu fie nereguli de formă de sancționat. Un ofițer de conformitate antrenat chiar la stat, bine motivat și puțin sadic poate să fie o investiție cu valoare adăugată uriașă în astfel de cazuri. Reversul este că și inspectorilor le sunt opozabile aceleași formalități, astfel încât dacă „eficiența” li se înjumătățește vor prefera să plece cât mai repede.

Camuflajul: Mută contabilitatea pe offshore, nu ține bani în conturile din România, gajează toate activele la bancă inclusiv dacă nu ai neapărată nevoie de bani cu împrumut. Nu parcurge decât procedurile care sunt absolut obligatorii prin lege.

Majoritatea amenzilor de la Fisc vin pentru lucruri pe care contribuabilul a avut bunăvoința să le declare, deși existau și alte formule la fel de legale, față de care inspectorii fiscali nu puteau comenta nimic.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *