EXITCARD

banksy-atm

Lucian Davidescu

Gherila de la bancomat

Afișarea obligatorie a comisioanelor la retragerea banilor din ATM va reduce veniturile băncilor din această sursă.

Retragerea bancherilor continuă în devălmășie, după campania glorioasă împotriva propriilor clienți din anii dinainte și de după criză – rând pe rând, toate fronturile au cedat sau sunt pe cale să cedeze: clauzele abuzive, falimentul personal, limitarea garanțiilor la ipotecă și chiar riscul valutar. O nouă amenințare a apărut însă, în cel mai imprevizibil loc, și, chiar dacă pare minoră, consecințele pot fi aproape la fel de devastatoare: obligativitatea impusă de Protecția Consumatorilor de afișare a comisioanelor la bancomat.

Activitatea bancară clasică – împrumuturile date pe bază de depozite colectate – nu mai este de mult profitabilă: marjele din ce în ce mai mici sunt măcinate de volumul mare al neperformantelor care se tot adună. Există însă o sursă de venituri destul de certă, comisioanele, adică acei câțiva lei sau câteva zeci de lei pe care banca îi încasează la fiecare tranzacție. Cele 11 milioane de carduri în circulație fac ca bancomatele să fie una dintre principalele surse facile de cash pentru bănci.

Faptul că băncile sunt de acum obligate să afișeze suma exactă percepută pentru fiecare retragere are potențialul să decimeze această sursă de venit. Iar subterfugiile prin care bancherii încearcă să tragă de timp – că sistemul nu ar fi pregătit pentru așa ceva – nu îi vor ajuta prea mult. Schema de făcut bani de până acum se baza, în principal, pe lipsa de informare, mai exact pe faptul că prea puțini clienți au citit lista de comisioane iar o bună parte nici măcar nu și-au ales unde să își deschidă conturile și le-au acceptat pe cele oferite de angajatori. Așa se face că majoritatea băncilor (cu doar trei excepții!) își permit să ceară comision chiar și atunci când retragerea se face de la bancomatul propriu. Comisionul reprezintă un procent din suma cerută dar cu un prag minim fix, astfel că retragerile mici ajung să fie taxate disproporționat.

Când retragerea se face de la bancomatul altei bănci decât cea care a emis cardul, comisioanele devin substanțiale, până la punctul extrem în care o retragere de 10 lei ajunge să coste încă 6. O parte din creșterea de cost este dată de faptul că banca deținătoare a bancomatului își adaugă propriul tarif de utilizare. Însă, surpriză, există și bănci care își taxează suplimentar clienții care scot bani din ATM-ul competitorilor, pentru singurul motiv că pot.

Rezultatul? Bani mulți făcuți din tranzacții mici, la cel mai la îndemână ATM, despre care clienții nu realizează vreodată că le mănâncă lunar un procent bunicel din salariu. Însă, după ce noile avertismente vor fi afișate, ne putem aștepta la o schimbare dramatică a acestui comportament.

1.

Tranzacțiile la bancomatele altor bănci se vor rări. Mesajul generic „Atenţie – Tranzacţia dumneavoastră va fi comisionată conform condiţiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului“ este de natură să descurajeze uneori chiar mai mult decât un comision piperat, astfel că utilizatorii vor prefera să caute ceva mai mult după bancomatele propriei bănci, unde află exact cât au de plătit. Mai puține comisioane interbancare, mai puține venituri!

2. Tranzacțiile de valoare mică se vor rări și ele, deîndată ce utilizatorii vor observa că există un prag minim și că o consolidare a retragerilor ajunge să îi coste mult mai ieftin. Mai puține operațiuni, mai puține venituri!

3. Unii dintre utilizatori vor compara tarifele și vor observa ce contract prost au. Un comision procentual nu este aproape niciodată subiect social, dar un tarif afișat în clar – da. De îndată ce vor avea ocazia să compare cu cunoscuții valoarea comisioanelor pentru retrageri similare, clienții vor simți diferența ca pe o mână în propriul buzunar și se vor grăbi să își deschidă cont la banca mai ieftină. Mai puține carduri suprataxate, mai puține venituri.

4. Chiar și personalul administrativ din companii, care până acum recomanda exclusiv o bancă sau alta, în funcție de criterii doar de ei știute, va avea probleme să explice pentru ce motiv a ales cardul despre care toată lumea știe că este printre cele mai scumpe. Mai puțini clienți cu forța, mai puține venituri.

5. Există însă și un revers, care funcționează în favoarea băncilor: Mulți dintre utilizatorii de card care foloseau bancomatul vor alege să plătească mai des la comerciant, caz în care comisionul este substațial – 1,5 până la 2,5% – și îl suportă doar vânzătorul.

Însă și acest presupus avantaj este pe cale să fie spulberat de o nouă lovitură de gherilă: proiectul legislativ cu greu „mușamalizat“ până acum, dar totuși implacabil, care va limita aceste comisioane la 0,2 – 0,3%.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *