EXITCARD

eurodollar

Lucian Davidescu

Cât ar putea ajunge cursul leului dacǎ euro și dolarul american ajung la paritate?

Care sunt efectele răsturnării transatlantice de dobânzi.

Paritatea euro dolar s-ar putea dovedi cea mai modestă dintre surprizele următoarelor luni, la cum arată acum lucrurile; adică în condițiile previzibilei creșteri de dobândă dinspre FED – prima după 7 ani, care ar veni în tandem cu o accentuare a “relaxării cantitative” din partea BCE. În traducere: Dolarul va fi mai greu de găsit și mai profitabil.

Euro, dimpotrivă, va fi mai abundent și mai păgubos. În teorie, o astfel de situație ar trebui să ducă la atenuarea sau chiar răsturnarea raporturilor de forțe dintre cele două monede (cu excepția – importantă – a cazului în care mișcarea deja s-a produs, dat fiind că datele sunt deja cunoscute). Însă dincolo de considerentele imediate, legate de oportunitatea de plasament, cauzele și consecințele sunt mult mai încâlcite și greu de anticipat.

Prețul petrolului, care a scăzut inclusiv din cauza aprecierii dolarului, a devenit factor deflaționist și, în noile condiții, ar putea să scadă chiar și mai mult alimentând o adevărată spirală. La conjunctura financiară se adaugă factori concreți – efortul strategic al Arabiei Saudite de a pompa cât mai mult pentru a falimenta Rusia și Iranul. Un dolar puternic este de natură să dea o nouă lovitură economiei chineze, deja slăbită până la punctul în care bula bursieră s-a spart. La rândul ei, slăbirea Chinei riscă să ducă la o nouă spirală recesionistă.

Cea mai gravă pentru România este posibila plecare a capitalurilor, care s-ar manifesta prin creșteri de dobânzi la datoria publică și gol de lichiditate pe piața liberă. Vestea bună este că firmele au învățat să se descurce fără credite iar statul să se împrumute mai puțin. Totuși, în lipsa infuziei de capital extern, perspectivele de creștere sunt modeste.

Când Goldman Sachs anunță ca iminentă paritatea dintre euro și dolar, până la sfârșitul anului, abia atunci toate scenariile se egalizează, iar confuzia devine completă.

Este presiunea imposibil de stăvilit sau, dimpotrivă, efectele au fost absorbite cu totul, urmează mișcarea de sens contrar, iar „băieții deștepți“ încearcă să mai țină în viață iluzia?

Cauzele mișcării de foarfece le-am enumerat deja: dobânda Fed este pe cale să crească iar după opt ani, de la nivelul zero, pe când dobânda BCE aflată la podea s-ar putea duce în teritoriu negativ. Este cea mai mare decuplare istorică dintre cele două mari economii de pe țărmurile Atlanticului, iar consecințele sunt încă destul de greu de anticipat în totalitatea lor. Paritatea un euro = un dolar este cea mai la îndemână, în condițiile în care raportul este deja destul de apropiat: 1,07. Însă ea rămâne totuși o simplă fracție contabilă, care nu spune prea multe despre dinamica tectonică a celor două uriașe economii.

Primele efecte se văd deja în cazul economiilor marginale zonei euro, dar mai bine conectate la circuitele financiare internaționale. În Suedia, Danemarca, Elveția sau chiar Cehia, monedele se apreciază, creșterea economică este peste ritmul mediu al UE, iar piețele imobiliare raportează creșteri de două cifre. Toate au, la rândul lor, dobânzi de politică monetară apropiate de zero, dar chiar și așa monedele lor câștigă teren în fața euro.

În cazul României, dobânda-cheie este de-a dreptul atractivă: 1,75%, chiar și în condiții de inflație negativă. Doar Polonia mai este competitivă cu acest nivel, cu o dobândă de 1,5% și o monedă națională, zlotul, care de șase ani reușește să se mențină în jurul parității de 1 la 1 cu leul.

Până acum, efectele asupra economiei – deși probabil semnificative – au fost greu de individualizat. Posibila paritate dintre euro și dolar schimbă lucrurile. Pentru că una este dacă 1 euro = 1 dolar = 4,5 lei și cu totul altceva dacă 1 euro = 1 dolar = 4 lei.

Primul scenariu pare mai intuitiv dată fiind relația mult mai puternică a României cu zona euro. El ar avea două efecte — pe de o parte ar atenua din efectele ieftinirii materiilor prime, și la export, dar și la import; iar pe de altă parte ar duce la scumpirea semnificativă a electronicelor și a altor importuri din China, cu impact asupra afacerilor de profil.

Totuși, relația directă dintre leu și zona euro poate să fie factor declanșator și pentru celălalt scenariu. Dacă banii se mută direct din băncile euro în cele românești, în căutarea randamentelor mai bune, atunci leul se va aprecia ducând la varianta în care patru lei vor putea cumpăra oricare dintre cele două monede. În acest caz, principalul efect economic ar fi scăderea competitivității la export a produselor românești, concomitent cu ieftinirea importurilor. În condițiile cererii în creștere, asta înseamnă readâncirea deficitului comercial. Pe de altă parte, ar fi singura apreciere majoră a leului de după Lehman Brothers și ar avea drept consecințe creșterea puterii de cumpărare a populației, scăderea restanțelor la bănci, dar și o posibilă creștere a pieței imobiliare.

Există și a treia cale? Da: nici unul dintre scenarii nu se întâmplă, dar bonusurile bancherilor de la Goldman Sachs se dublează iar.

Forbes.ro

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *